TIMIDĂ, Dar FRUMOASĂ

60

Ma ridica în brate și ma duce în mașină.

-iubire, vreau sa ști ceva!

Rup eu tăcerea.

-...

-dacă mai apare cineva în toiul nopți și îți sare în brate sa ști ca o sa ii smulg capul și o sa joc fotbal cu el.

Alex începe sa rada.

-eu nu glumesc!

-iubito, sa ști ca dacă te mai prind cu un băiat în aceeași camera în afara de mine, îl omor, și îl arunca de la etaj.

Încep și eu sa rad.
Poate de asta am reacționat asa în momente din astea, ne e prea frica sa ne pierdem unul pe altul.

Probabil mi-a trebuit un moment din asta sa îmi dau seama cu adevărat cat de mult îl iubesc.
Și pot sa spun ca îl iubesc enorm, nu îmi vad viata fără el, în aceste câteva ore în care nu a fost cu mine, ma simțeam sufocata, nu eram bine, acum știu sigur ca vreau sa fiu mereu alături de el, măcar acum știu ca iubirea ce ne leagă e mult prea puternica sa se destrame atât de ușor.

-unde mergem?
Ma trezesc eu întrebând.

-Nu știu. Departe.

-Alex!

-Da.

-unde mergem?

-Nu știu, oriunde, unde sunt cu tine mie mi-e bine.

Se întoarce spre mine și zâmbește.
Îmi pun mana peste a lui, și dintr-o data frânează brusc, se întoarce și își izbește buzele de ale mele. Ii înconjori gatul cu mâinile și ma apropii cat de mult îmi permite spațiul de el.
Rup sărutul doar datorita lipsei de oxigen.

Pornește din nou motorul și mergem...habar nu am unde dar mergem.

-te iubesc, Sam.

-și eu te iubesc Alex.

Tot drumul am ras și Alex mia spus cat de mult ma iubește , iar mie mi-au dat lacrimile, pentru ca știu ca e al meu, și ca ma iubește, la fel de mult cum îl iubesc și eu.