Strange life

Nu e de bine!

    Petrecerea se terminase,era ora 7 dimineata si eu eram in masina lui Dylan gata sa adorm.Mai aveam vreo 10 minute si nu stiu daca mai rezistam.Noaptea asta fusese grozava,ca si majoratul lui Dylan numai ca aici nu au fost atatia baieti enervanti,sarbatoritul nu a luat-o pe ulei si eu nu am mai batut niciun cocalar pentru ca m-a enervat.

    -Micuto,am ajuns,ma trezeste Dylan cu grija.

    -Huh?Da,da sunt treaza.Si nu mai imi spune "micuto" sau ti-o iei pe coaja!

    -Da,te-ai trezit.Crezi ca mai esti in stare sa mergi pe platformele alea pana in casa fara sa teimpiedici?

    -Normal!si sar vioaie din masina.Ce ciudat,nu imi mai este somn.Cand incepi sa ma antrenezi?

    -Cand vrei tu.

    -Acum poti?il intreb si fac ochii mei irezistibili de catelus.

    -Da,de ce nu,ofteaza si se grabeste sa se duca sa se schimbe.

    Acelasi lucru am facut si eu.Am fugit pe scari si mi-am luat repede din sifonier o pereche de colanti negri cu niste tinte,o bluza rosie cu colturi,tenisi negri si o bluza neagra de trening.Poate eram prea bine imbracata pentru primul antrenament,dar c'est la vie!Am coborat inapoi si am iesit in curtea din spate unde ma astepta Dylan care acum era in pantaloni de trening si tricou plus tenisi.

    -Bun,spune intinzandu-se cu pofta.Esti pregatita?

    -Mai pregatita ca niciodata.Ar mai trebui sa stiu ceva?

    -Da.O sa fie greu si nu o sa te menajez,trebuie sa fii extrem de atenta la ceea ce iti spun,iar pentru ca o mica parte din tine este om datorita bunicilor materni ar trebui sa fii mai rapida si agera decat mine,insa acum doar tine pasul,spune si pleaca afundandu-se in desisul padurii.

    -Stai,ce?!Dylan!strig in urma lui si incerc sa fug.Nu pot sa te ajung!Unde naiba esti?Perfect,team pierdut,mormai enervata.

    -Tu m-ai pierdut,dar eu nu.

    -Pe bune!Ne jucam "De-a v-ati ascunselea"?

    -Cam asa ceva.Numai ca pentru a ma gasi deja ti-ai folosit auzul,trebuie sa iti folosesti si viteza.

    -Ce sa zic...Picioarele mele nu se misca mai repede nici daca sunt reduceri la mall.

    -Bine,atunci presupun ca iti e frica si nu esti inca pregatita.Dar,asta este.Reluam cand o sa te simtiin stare.

    Nu stiu daca a facut asta pentru a ma enerva,dar sigur a reusit.Imediat am simtit cum un sentiment enervant de furie si frustrare ma cuprinde.Am inceput sa alerg ca o bezmetica cu o viteza uluitoate pana ce l-am vazut pe Dylan stand in poienita unde imi gasisem lantisorul.Era cu spatele,asa ca am profitat si am sarit pe el,insa mi-a intuit miscarea si m-a pus la pamant.

    -Prea incet,prea slab,incepatoareo!

    -Bine ca esti tu ala priceput!strig in timp ce ma tinea inca la pamant.Si stiu ca ai face orice sa atingi o vedeta ca mine,dar deja cred ca mi-am rupt un umar!Iar dupa ce imi trece,jur ca o sa "te rasplatesc" asa cum se cuvine!

    S-a dat la o parte si m-a ajutat sa ma ridic.Insa de aceasta data gandurile mi-au fost invadate de un sentiment arzator de foame,dar nu intr-un mod normal.Gatul ma ardea cu putere,narile imi frematau la acest miros si simteam cum nu mai stiu de mine.Simtisem miros de sange si,nu imi place sa recunosc,mirosea bine,foarte bine.Am alergat in acea directie si am vazut o caprioara moarta zacand cu gatul sfasiat.Langa ea era un lup,nu ca cei in care se transformau prietenii mei,unul normal,comun,dar inseajuns de mare ca sa poata omori un om in mai putin de un minut.Numai ca aici era diferenta:eu nu eram om.Am sarit ca o felina spre acel lup si el spre mine,numai ca aici legea naturii a fost impotriva sa:i-am rupt gatul dintr-o miscare si i-am aruncat hoitul cativa metri mai incolo.Apoi m-am repezit catre corpul neinsufletit al bietei caprioare,iar dupa un timp cand am simtit ca am secat-o de tot sangele,mi-am revenit din starea disperata in care ma aflasem si am incercat sa constientizez ce tocmai facusem.L-am privit disperata pe Dylan care statea cu mainile incrucisate la piept si zambea satisfacut.