Strange life

Musafirul nedorit-Ialia

    -Ce naiba faci,Kate?In halul asta ai ajuns?incepe sa tipe si ma lipeste de copacul langa care acum doua minute stateau singurii mei salvatori.

    -Fac ce vreau,Dylan!E treaba mea!tip eu si mai tare.

    -O sa te distrugi!Esti chiar atat de inconstienta?Ce s-a intamplat cu tine?

    -Ce s-a intamplat cu mine?!De ce ti-ar pasa oricum?!Pana acum nici nu vroiai sa ma vezi in fata ochilor pentru ca am devenit o chestie pe care nici eu nu o pot defini si acum iti pasa?!

    -Kate,gresesti!spune departandu-si corpul de al meu si lasandu-mi spatiu.

    -Scuteste-ma si pastreaza pentru tine!si plec in fuga spre parcare.

    Cheile de la masina lui Dylan erau la mine,asa ca am deschis si m-am urcat pe scaunul soferului.Eram constienta ca nu aveam inca permis si ca mai trebuia sa astept doua luni ca sa ma urc la volan,dar nu mi-a pasat.Am bagat cheile in contact,am apasat cu putere acceleratia si am bagat direct in viteza a 5-a.

    Ajunsa in fata casei,am deschis usa si am aprins toate luminile,pentru ca si asa imi era destul de urat.M-am dus in camera mea unde mi-am dat jos pantofii cu un toc imens si mi-am aruncat geanta unde am apucat,apoi m-am urcat in pat sprijinita de vreo 5 perne.Am inceput sa plang amintindu-mi de toate lucrurile dezamagitoare de pana acum,de viata mea aparent monotona.

    De cand eram mica pot spune ca am fost fraiera cu toate ca aveam un nivel de inteligenta mult mai ridicat decat al celorlalti copii,insa tot ei ma calcau in picioare,lasand eu de la mine.La scoala,eram fata ciudata care face prea multe prostii,care e prea galagioasa,care e baietoasa,dar nici macar baietii nu se joaca cu ea.In gimnaziu eram mereu obturata de "draguta" de Daria la invatatura si de celelate fitoase cu IQ-ul egal cu al celor pe care il aveau hainele lor de firma.Norocul meu a fost atunci cu Jessica ce nu ma lasa niciodata sa intru in vreo depresie prea serioasa,si in mod normal ar trebui sa ii fiu recunoscatoare toata viata,ei si lui Demi pentru cat m-au sprijinit,ajutat si pentru cat mi-au fost alaturi.Dar nu sunt,simt ca nu pot fi.De atunci,inima mea si-a inceput procesul de impietrire,tinand-o in viata doar iubirea venita de la prieteni si familie.In liceu am invatat sa trec peste multi si sa le arat tuturor celor care m-au subestimat in gimnaziu,inclusiv lui Daria si profesoarei mele de mate din gimnaziu care mi-a facut viata la scoala un calvar,ca pot mai mult decat ma credeau ei in stare.Dar acum?Imima mea parca s-a oprit din procesul ei de impietrire,dar a inghetat.A inghetat pentru ca nu mai simte caldura si intelegere care sa o mentina vie.

    -Ce se intampla cu mine?murmur printre suspinele ce jmi dadeau dureri in piept.Ce fac?...

    Vad o umbra in fata mea ce prinde incetul cu incetul forma si se apropie de mine,pana cand incep sa vad ca intr-o oglinda.Cu toate astea nu eram eu,era o fata de statura si varsta mea,cu parul negru,ochi albastri si un zambet demonic ce imi dadea fiori.

    -Cine esti?Ce esti?

    -Eu,dulceata sunt ceea ce tu ai numi cosmarul tau.

    -Ce vrei de la mine,ce-oi fi tu?

    -Numele mei e Ialia,nu "ce-oi fi tu".Si,in mare nu vreau nimic special,doar....sa fiu tu,spune si pot sa jur ca in acel moment i-au licarit ochii aia sticlosi.

    -Ce esti,Ialia?O fantoma?

    -O,nu.Ar fi mult prea absurd.Eu sunt o vrajitoare mon cher!Dar in curand,voi fi tu!rade cu pofta si apoi simt cum o durere profunda in inima imi taie rasuflarea si simt cum ma inec cu aerul pe care il respir.

    "Unde sunt?Ialia,esti aici?Ce mi-ai facut?Jur ca atunci cand o sa te prind o sa..."

    -Ce o sa imi faci?spune vocea Ialiei.Dar era o problema,ma uitam in oglinda,ma vedeam pe mine si vedeam cum mi se misca buzele pe vocea acelei vrajitoare crude.Ialia era in corpul meu!

    "Nenorocito!Iesi din corpul meu si lasa-ma afara!Nu ai si tu unul?"intreb sarcastica si nervoasa.

    -Defapt,chiar aveam.Stii,ce-ar fi sa iti spun o mica povestioara?ranjeste pieptanandu-mi parul meu frumos care acum era negru ca noaptea si privindu-ma cu ochii care nu erau ai mei,de un albastru perfect.

    "Ascult,vrajitoareo".

    -Bine atunci.Demult,cam acum un secol si jumatate-doua,eram si eu ca tine:frumoasa,inteligenta,simpatica dar la fel de naiva,o simpla adolescenta de 16 ani care de-abia isi descoperea puterile.Si,ca si tine eram pur si simplu indragostita de Azaron,un tanar lup de 18 ani cu infatisare de inger si interior de diavol.Totul era bine pana cand apare in peisaj Amalia,stra-stra-strabunica ta romanca si om pe deasupra.Cum a vazut-o,Azaron s-a indragostit de ea iremediabil.Am incercat sa ii explic de nenumarate ori ca nu pot fi impreuna si l-am pus sa aleaga intre mine si ea.Si ghici pe cine a ales?Pe ea.Dupa o depresie lunga si o internare la spitalul de nebuni in care ma trimisesera parintii mei,am cedat nervos,Katelin...m-am spanzurat in podul ospiciului.Dupa ce am invatat sa imi controlez forma aproape inexistenta de viata m-am dus la Azaron si nu mare mi-a fost mirarea sa il vad singur,abandonat.De ce oare?Pentru ca Amalia lui cea mult iubita il parasise pentru ca,fiind deja la varsta de 16 ani trebuia sa fie maritata si asta s-a si intamplat.In tot acest timp,Azaron a avut grija de mine si de sufletul meu pustiit invatandu-ma cum sa ma controlez si pregatindu-ma pentru ziua asta.

    "Interesanta istorisire,dar ce legarura am eu in asta?"

    -Foarte simplu.Am doua sarcini de indeplinit si,ca sa vezi,se leaga una de alta.Dylan al tau e cel mai puternic lup din ultimii 200 de ani,mai exact cel mai puternic de la nasterea lui Azaron incoace.

    "Si?"intreb plictisita si enervata

    -Cata graba pe tine,Katelin.Dar,te voi lamuri.Dylan,chiar daca nu ai observat pana acum,a facut ce a facut fiinca vrea sa te protejeze,tine la tine si stie ca daca ati fi impreuna ai putea pati ceva.Deci,el nu trece de partea lui Azaron doar pentru tine.Dar daca tu il vei indeparta cu putin ajutor venit de la mine,sau mai bine zis de una singura nu ii va ramane decat alternativa sa se refugieze ca ucenic al lui Azaron.Iar in timp ce il indepartez pe Dylan,voi avea grija sa ii indepartez si pe micii tai prieteni la fel de protectori.

    "Nu....Nu ai face asta!"si usa de la intrare se deschide.Probabil era Dylan.

    -Priveste-ma doar!spune fluturandu-si parul si dand drumul la televizor s-a asezat pe pat plictisita.