Luni la școala totul a fost monoton. Am trecut de câteva ori pe lângă Gloria, dar nu ne-am schimbat decât câteva priviri rapide, nimic mai mult.
In cantina se servea budinca azi și de abia atunci, la prânz, lucrurile au devenit mai interesante. Pentru ca din greșeala mi-am scăpat portia de budinca pe mama Gloriei.
Toti mă priveau oarecum uimiți și probabil majoritatea și-au dat seama ca nu fusese un accident.
Bineînțeles, am fost chemat in biroul directorului, iar așa-zisa doamna bibliotecara mai ca mai avea umpic și îmi dădea foc cu privirea ei.
Toți erau încă in cantina când eu am pornit pe holurile pustii spre director. Am auzit pași rapizi in spatele meu și m-am întors ca sa văd cine venea cu atâta iuțeală spre mine. Bineînțeles, Gloria.
-Ce naiba a fost in capul tău?, s-a răstit, totuși in șoaptă, la mine. Era furioasa, dar își păstra tonul scăzut pentru ca nu eram prea departe de cantina.
-Probabil nimic, i-am spus întorcându-mă din nou și începând sa merg.
-Sigur ca nu a fost nimic. De ce ai făcut asta?, a întrebat potrivindu-și pașii cu ai mei.
Am ridicat din umeri in timp ce priveam nepăsător in fata. Probabil ca dacă m-ar trimite acum la consilierul școlii probabil ar spune ca pentru atenție. Ar acea putina dreptate, dar nu pe deplin. Pur și simplu, doream sa fac ziua mai interesantă.
-Uite, dacă ai încercat sa te răzbuni sau sa ii faci ceva doar pentru ce mi-a făcut ea mie sa știi ca nu e mereu așa adică-
-Nu de asta am făcut-o, i-am răspuns la fel de indiferent continund sa grăbesc pasul spre biroul directorului. Sau poate ca da, subconstientul meu ar fi vrut sa adauge, dar bineînțeles ca nu mi-am permis.
A oftat și a fost tăcută preț de câteva secunde. Am ajuns între timp la biroul directorului și chiar înainte sa bat la usa aceasta m-a prins de braț.
-Te aștept aici ca sa vorbim după, a spus aceasta.
I-am oferit un mic zâmbet ștrengar apoi am privit spre mâna ei de pe brațul meu. Aceasta și-a îndreptat și ea privirea intr-acolo, și imediat după și-a retras mâna stânjenită.
-Atunci o sa încerc sa termin cât mai repede aici ca sa nu mă aștepți mult, am spus pe un ton la fel de ștrengar precum îmi era zâmbetul și am reușit astfel sa smulg un zâmbet și de la ea.
Se pare ca reușesc ușor ușor sa îndulcesc lămâia.
CITEȘTI
Lămâi
Short Story,,-De ce mănânci lămâi? -Pentru că toți ceilalți mănâncă portocale. Răspunsul ei la care mă așteptam nu a întârziat să apară. Am zâmbit fără să mă pot abține. E specială. Mult prea specială și inteligentă față de restul. Și tocmai ăsta a fost mome...
