Lămâi

//19//

           Următoarea zi era ultima zi din această săptămână plictisitoare de școală. De abia așteptam să se termine cât mai repede ca apoi să mă pot bucura singur de un weekend la munte.

Aveam nevoie de o perioadă singur pentru că am acasă niște părinți foarte sufocanți. Îi iubesc și îi apreciez, dar ei nu fac asta pentru mine. Nici nu mă iubesc și să nu mai vorbim de apreciere.

Așa că am nevoie de o perioadă doar cu mine.

Ieri a fost așa bine cu Gloria la cantină. M-am simțit bine și fericit. Dar când am ajuns acasă totul s-a dus pe apa sâmbetei.

        ***

Când ultima oră s-a terminat. Am ieșit cred că aproape primul din clasă. Și am crezut că voi fi și printre primii ce ies din liceu. Dar nu a fost deloc așa.

Pentru că Gloria m-a strigat.

— Ce este?, am întrebat-o când a ajuns lângă mine.

— De ce m-ai evitat astăzi?, m-a întrebat.

— Nu te-am evitat. Doar am așteptat ca ziua asta să treacă mai repede pentru că am mare nevoie de un weekend în natură.

— În natură? Dar unde mergi? Ți s-a întâmplat ceva?, m-a întrebat curioasă.

Se uita la mine cu ochii ei mari și albaștrii și nu puteam să fac altceva decât să încep să zâmbesc. Ideile mele nu sunt niciodată strălucite, dar acum mi-a venit una care cred ca este chiar briliantă.

— Ce ai zice să vi cu mine? Și să îți arăt unde merg eu atunci când vrei să scap de toate. E un loc super și vei fi bine. Vom fi doar noi doi, i-am propus.

— E-eu... nu știu ce să zic. Nu știu ce va spune mama mea și nu știu...

— Nu îi spune. Spune-i ca pleci la o prietenă și rămâi la ea în weekend. Ia-ți doar câteva haine mai groase și atât. De restul mă ocup eu.

A stat puțin pe gânduri, evitându-mi privirea și fastacindu-se. Când am văzut ca nu are de gând să mai zică ceva am vorbit tot eu.

— Ne întâlnim peste o oră și jumătate în parcare aici, dacă ai de gând vi.

Și cu acestea fiind spuse, am plecat.