Mirrors H.S.

Capitolul 25 - Dacă pleci şi tu 2/3

Debby's pov:

În timp ce conduceam deodată o maşină se loveşte de a mea. Singurul lucru pe care mi-l amintesc este faţa acelui şofer. Mi-am deschis ochii încet. M-am ridicat în picioare. Tot ce vedeam în jurul meu erau copacii deşi ai acestei păduri. Eram îmbrăcată într-o rochie albă, lungă cu maneci trei sferturi. Aveam părul prins într-o coadă împletită. Am făcut câţiva paşi iar dintr-un tufiş a apărut un iepure alb. Era frumos. M-am apropiat de el iar când am vrut să îl iau în braţe o voce subţire s-a auzit din spatele meu. M-am întors şi în spatele meu era o fetiţă cu ochii căprui, părul castaniu îi ajungea până la umeri şi era îmbrăcată într-o rochie albă ca a mea.

-Mami, ce cauţi aici?

Am rămas şocată. Eu nu am nici un copil. Dar poate..Nu! Mi-am dus mâna spre stomac şi atunci mi-am amintit. Acum două luni am început un tratament pentru a avea un copil. Cum am putut uita? Seth nu ştie, nimeni nu ştie asta. Fetiţa s-a apropiat de mine.

-Mami, nu vrei să vorbeşti cu mine?

-Eu nu sunt mama ta.

-Ba da eşti.

Fata s-a apropiat de mine şi mi-a luat mâna întra ei. M-am uitat la ea. Ochii ei păreau trişti. M-am aplecat să ajung la nivelul ei.

-De ce eşti tristă?

-Nu sunt. Vreau ca tu să fii bine.

-În acest moment nu-mi fac griji pentru mine, ci pentru tine. Unde suntem?

-În partea centrală a raiului. În această parte vin doar sufletele pe jumătate plecate, ca şi tine.

-Asta înseamnă că..

-Eşti în comă.

Harry's pov:

Îl aşteptam pe doctor să vină să ne conducă în salonul unde era Debby. Mă întreb şi acum de ce i s-a întâmplat asta ei şi nu mie. Îmi ridic privirea din pământ şi observ că doctorul se apropie de mine.

-Domnule Styles vă rog să mă urmaţi.

M-am ridicat de pe scaun şi am început să mergem spre salon. Doctorul s-a oprit în dreptul unei uşi cu numărul 113.

-Înainte să intraţi vreau să vă spun că pacienta vă aude, deci tot ce spuneţi va fi auzit.

-Am înţeles.

Am deschis uşa încet fără a face prea mult zgomot. În faţa mea era Debby. Stătea pe pat întinsă, cu un tub de oxigen plasat pe gura ei, faţa ei era albă iar monitorul de lângă ea abia că pulsa. M-am aşezat lângă ea şi am observat că inelul de logodnă nu era pe deget. Probabil că i l-au dat jos când au operat-o. Nu ştiam ce i-aş putea spune. Durea prea mult să o văd aşa.

-Debby...Vreau să ştii că te iubesc, iar dacă aş putea da timpul înapoi să te pot opri să te urci în maşină aş face-o. Îmi pare rău.

Am lăsat frâu lacrimilor. Durea prea mult.

Debby's pov:

Mă aflam în faţa patului de spital. Dar ce s-a întâmplat? De ce Harry era pe jos şi plângea. M-am dus înspre el.

-Harry sunt aici. Harry , uite, sunt bine!  Harry!!

Am căzut lângă el. Acum plângeam amândoi. Totul este distrus.

-Mami, tati, de ce plângeţi?

-De ce mi se întâmplă asta? De ce?

-Mami, totul va fi bine.

-NU! Nimic nu e bine!! Uită-te la mine. Sunt pe jumătate moartă! Nici nu îţi ştiu numele! Nu ştiu ce caut aici!!

-Mă numesc Darcy. Îmi pare rău mami...Îmi pare rău!

Şi cu asta Darcy a plecat. A dispărut. Ce am făcut??

Încă un capitol. Yey :D sper să vă placă iar dacă nu înţelegeti ceva, întrebati-ma :)