Jurnalul

Oameni haioşi făcând mişcări neaşteptate pentru a se menține în echilibru pe trotuarul înghețat din fața casei mele. Multe țipete de veselie se auzeau dinspre parcul de alături. Fumul care ieşea de pe hornurile caselor mai vechi se zărea ca fantasme gri printre fulgii jucăuşi care cădeau in jocul lor dezordonat din cer. Totul era de un alb impunător, iar peisajul din depărtare era din ce in ce mai estompat din cauza ceții grele care domnea în văzduh. Cam asta se zărea de cealaltă parte a ferestrei din camera mea.

Eram complet distrasă de la temele pe care trebuia să le pregătesc pentru şcoală, găsindu-mi altceva de făcut şi aşteptând vacanța de Crăciun. Mai erau două zile până la vacanță, iar profesorii încă ne bombardau cu o mulțime de teme pentru acasă, mai ales la matematică la care sunt destul de sigură că profesorul a confundat ecuațiile interminabile cu limba chineză. Aveam noroc că peste o oră trebuia să mă pregătesc să plec la volei.

M-am chinuit câteva minute cu matematica şi am pus-o deoparte, luând o cană cu ceai cald făcut de mama şi cu ultimul volum din Harry Potter şi m-am tolănit în fotoliu, lângă fereastra pe care câțiva fulgi tocmai se aşezaseră, iar alți trei se duelau într-o coborâre rapidă. Chiar când era mai palpitant capitolul pe care tocmai îl începusem, mama a strigat la mine că în cinci minute plecăm. Într-adevăr era ora patru, iar eu aveam antrenament de la patru jumătate. Mi-am luat geanta şi am băgat adidaşii, genunchierele şi o sticlă de apă. Mi-am luat un tricou şi pantaloni scurți de trning pe sub blugi. Am fost gata chiar rapid. Am ieşit grăbită din casă şi am alergat spre maşina care era parcată în față. Aveam noroc că zăpada nu reuşise să se prindă prea tare de parbrizul acesteia.

-Jackie, grăbeşte-te! mi-a zis mama.

-Bine. Acuma vin.

Am urcat, părul fiindu-mi deja acoperit de fulgi mici şi drăgălaşi care cădeau într-un dans ştiut numai de ei.

În zece minute eram în fața sălii. Antrenamentul decurse destul de bine. Eu şi Bonnie am făcut pase, iar apoi am jucat meci. La sfărşitul antrenamentului am mai stat în tribună urmărind meciul băieților împreună cu Bonnie.

-Uită-te la Fred! Ce drăguț este şi ce bine joacă! îmi spuse Bonnie la ureche în timp ce eu mă uitam după Dexter, un băiat înalt, brunet cu ochii căprui. Mereu mi-a plăcut să-l urmăresc cum juca.

-Ută-te la Dexter! i-am zis eu lui Bonnie.

-Hai lasă-mă, ştiu că îți place de el. mi-a zis ea sfidător.

Norocul meu a fost că telefonul a început să sune. Se pare că mama ne aştepta in fața sălii.

-De ce ați stat aşa de mult? Celelalte fete au plecat de mult.

Am facut schimb de priviri cu Bonnie fără ca mama să observe şi am zis la unison:

-Am dus mingile.

-Bine. Urcați!

Când am ajuns acasă eram adormită aşa că mi-am luat din nou cartea şi am citit până când prin întunericul de afară nu se mai puteau distinge casele şi nu se mai vedea decât luna care trona dolofană pe cerul împânzit de sclipici.