Jurnalul

luni.

Heii. Da. În sfârşit capitol nou. Iuhuuu. Un singur cuvânt.

TEZE.

Ieri am dat la mate. Am învățat din greu. Nu pricep nimic. Săptămâna următoare la romană si gata.

P.S. •va iubi-dubi pe toți şi baftă la teze

       •Vama vine la mine în oraş. Abia aştept vineri.

Picuri reci de ploaie se izbeau cu putere de geamul camerei mele în timp ce scriam pe sticla aburită numele lui. Am luat o înghițitură din ceaiul cald pe care mi l-a lăsat mama.

Era luni, aveam şcoală, dar am tratat cu mama să rămân acasă, oricum nu mă simt prea bine. Cred că o să răcesc. Şi wow, perfect, îmi sună telefonul.

-Da Annah Montana. Ce e?

-Cum adică ce e? Cum ai tupeul să mă întrebi ce e când tu ar trebui să-mi raspunzi la această întrebare mirifică domnişoară! a zis ea pe un ton enervat.

-Despre ce vorbeşti? am întrebat-o chiar habar n-având ce se petrce cu ea.

-Cum adica nu ştii despre ce vorbesc?

-Uite cum facem. Tu îmi zici despre ce este vorba şi eu nu îți închid telefonul in nas.

-TOM! i-am auzit țipătul în difuzorul telefonului, ceea ce m-a făcut să-l îndepărtez de ureche.

-Ammmm. Da. Scuze.

-Am vorbit în fiecare zi cu tine şi cu el şi nu am aflat nimic. A trebuit altcineva să-mi spună că v-a văzut împreună.

-Ok. Sa treci pe la mine dupa şcoala. Sunt acasă bby.

-Bine. Ne vedem atunci. Pup.

Am coborât până la bucătărie pentru a-mi face un bol cu cerealele mele preferate. Contele Unicornus. Da. Un unicorn vampir. Am chiar şi castron cu el, şi pijama şi un caiet. Ieiii.

După ce am terminat m-am dus înapoi în camera mea. Telefonul meu bârâia de zor. Era Tom.

-Salut. i-am răspuns.

-Hei. Ce faci? De ce îmi răspunzi în timpul orelor?

-Ammm. (m-am uitat la ceas. colegii mei se chinuiau la fizică. hihihihihi.) Tu de ce mă suni în timpul orelor?

-Nu sunt la şcoală iub. mi-a zis el cu un ton zucăuş in cuvinte.

-Nici eu.

-Şi ce faci acasă?

-Stau. Mă gândeam la tine iub. (şi chiar nu mințeam. mă gândeam la cele întâmplate ieri.)

-Vrei să vii la mine? m-a întrebat.

-Nu chiar. Adică nu mă simt foarte bine, doar de aceea am rămas acasă.

-Bine. Înțeleg. Lasă. Ne vedem mâine. Te iubesc. Să te faci bine.

-Şi eu. Dar stai, tu de ce nu ieşti la şcoală?

Dar nu mi-a mai raspuns nimeni.

Mi-am petrecut ziua citind. O da. În sfârşit terminasem SUB ACEEAŞI STEA. Am pişat cam mult ochii dar nu contează.A fost genială.

Tom. Tom. Tom. Asta îmi umbla in continu prin cap. Nu eram îngrijorată. Doar curioasă. Abia aştept să-l întreb mâine ce se întâmplă.

Ora 16:00. Anne. O. Să. Vină. La. Mine. O. Da. Iuhuu.

Țââââââ.....ââr. Sonerie enervantă. Sigur este Anne.

Am coborât repede scările sărind peste ultimele două trepte pentru a evita cât mai repede țârâitul sâcâitor cate venea de la uşă.

-Daaaaa! am strigat încercând să acopăr sunetul soneriei.

-Gata! am zis deschizând uşa cu putere.

-Ce ai pățit soro? Eu doar am sunat la uşă. Credeam că dormi. a zis Anne amuzată. Pot să intru? a mai întrebat ea, eu blocându-i intrarea.

-Nu. i-am zis scurt.

-De ce eşti supărată?

-Nu am nimic.

-Ba da. Hai. Treci înăuntru şi varsă tot.

Am intrat şi am început să-i povestesc despre Tom, ieşirea în oraş, urmărirea şi jurnalul. S-a speriat.

-O să vorbesc eu cu el. Şi apropo, ştii cumva de ce nu a venit azi la şcoală? m-a întrebat ea.

-Nu. Adică nu vorbi cu el. O să mă văd mâine cu el şi nu, nu ştiu de ce nu a venit la şcoală..M-a sunat azi să mă invite la el şi i-am zis că nu mă simt prea bine. Mi-a zis ca atunci ne vedem mâine. El nu mi-a zis de ce nu e la şcoală.

-Cât e ceasul? a întrbat dintr-o data Anne.

-E 19:30. am zis eu calm. De ce?

-O nu! O să întârzii la meditații. Trebuie să plec! Pa! Ne auzim mâine.

A zis şi a ieşit pe uşă grăbită.

Nu mă simțeam prea bine, aşa că m-am dus în camera mea şi fără să mai bag în seamă jurnalul cate tremura îngrizitor, m-am culcat aşteptând ziua de mâine.

pup

pup.

pup..

pup...

*capitol jalnic.iar v-am dezamăgit* :((

#scuze de greşeli