Jurnalul

Tata.

Atunci când eram mică, mama îmi povestea că demult, Luna era împărăteasa ținutului Verde, iar Soarele stăpânul ținutului Roşu. Aceste două imperii erau delimitate de zâne care produceau sclipici pentru regate. Regii acestora, Luna şi Soarele nu se vedeau nuciodată. Într-o zi, Luna a aflat că Soarele vrea să se întâlnească cu ea şi a  chemat toate zânele la ea ca să-şi facă o armată de apărare. De atunci, Soarele tot aleargă după Lună, iar Luna fuge împreună cu armata sa ca să nu fie prinsă. Se pare că nici în ziua de azi nu s-au întâlnit. Soarele a jurat ca atunci cânc se vor întâlni va distruge regatul Verde.

     ~Eram într-un loc întunecat, în depărtare se zărea o luminiță. Am mers către ea. Dincolo de întunericul străpuns de acea licărire se zărea o uşă neagră. Din spatele meu s-a auzit o respirație sacadată a unui om sau animal care tocmai se oprise din alergat. Am vreut să plec, dar m-am izbit de un perete invizibil. După câteva secunde, am auzit un strigăt puternic care venea de peste tot. Am încercat să mă întorc din drum, dar m-am izbit de un alt perete. Se pare că eram captivă. M-am speriat la auzul acelui strigăt care se auzise din nou. Am deschis ochii ca înțepată de un ac. Se pare că fusese doar un vis.~

  Era dimineață. Curtea din fața casei mele strălucea în lumina soarelui de parcă tocmai ar fi fost pictată de un pictor cunoscut, pe care îl adoara mama. Cerul era senin, iar lacul care era in poienița ce se vedea prin fereastra mare a camerei melel îşi zâmbea lui însuşi. Parcă era primăvară. Părea că mă întorsesem în timp... dar era iarnă. Brazii erau afară, în curțile oamenilor aşteptând să fie împodobiți. Era o vineri frumoasă de decembrie.

   M-am îmbrăcat gros, nelasând soarele de afară să mă păcălească.

Era ora opt fără cinci minute şi eu tocmai intram în curtea şcolii. Ajungând în clasă, m-am aşezat lângă Noelle. Am aşteptat o oră întreagă să vină profesorul de matematică, dar nu a venit.

-Foarte bine. Să nici nu vină! spuse Noelle fericită.

-Dar nu e corect! zise Patty indignată.

-Dacă vrei mate, du-te şi ia ore. zise Drake.

-Hahaha. Am uitat sa râd.

-Gata copii! se auzi vocea rasunătoare a dirigintei. Ce ore mai aveți?

-Nimic important. spuse o fată din prima bancă.

-Bine. Puteți pleca. ne spuse dirigiginta.

  Stropi de ploaie, mari cât gloanțele, săgetau văzduhul ca nişte avioane cu reacție.

Am mers acasă sperând că voi sta liniştită să-mi termin cartea.

-Mama, am ajuns acasă.

-Bine Jackie, hai să mă ajuți să împodobim bradul şi casa.

-Ai veşti de la tata? am întrebat eu.

-Da, m-a sunat astăzi şi mi-a zis că va ajunge acasă marți seara, în Ajun.

-Ce bine!am spus entuziasmată. Asta înseamnă că va veni şi tatăl lui Leo?

-Da. îmi răspunse mama monoton.

-Înseamnă că o să petrecam Crăciunul împreună cu ei? am zis din ce în ce mai fericită.

Dar, ca de obicei, mama nu îmi răspunse. S-a făcut că nu mă aude şi şi-a continuat treaba. Atunci m-am dus în camera mea, m-am întins pe pat şi i-am trimis mesaj lui Leo...