-Dupa ce puneti carnea la prajit, asezati legumele pe parfurie si adaugati si sosul!
Ma invart in bucatarie ca un titirez si aproape las carnea sa se arda cand asez totul pe farfurii.
-Tu cu cine naiba vorbesti?
Mark apare in bucatarie speriat.
-Taci tu!
-Aoleu! Gatesti!
Urla panicat si se lipeste de usa.
-Amuzantule! Nu e prima oara cand fac asta. Dar ce sa stii tu?
-Ai dreptate! Ai fugit 3 ani de mine, cum as putea sa te mai recunosc sau sa stiu ce pasiuni noi ai?
-Mark, nu incepe!
Ma sprijin de blatul din bucatarie si uit de mancare privindu-l cu bratele incrucisate.
-Nu e asa Blanca? Nu tu ai plecat?
-Pentru ca m-ai alungat?
-Cand?
-Ma rog, in mod indirect, dar ai facut-o!
-De ce ai fugit de mine? Trebuia sa vorbesti cu mine!
-Ca sa razi de mine? Scuteste-ma Dustin! Aveai 19 ani, cum sa fii indragostit de o pustoaica de 14 ani?
-Cum sunt si acum la 22 de ani indragostit de o adolescenta de 17 ani, simplu si frumos.
Revin asupra mancarii si il ignor cand isi drege vocea si imediat ii simt mainile pe soldurile mele.
-Stiu ca inca nu ma crezi, dar iti voi dovedi ca ceea ce simt eu pentru tine e dragoste, dragoste adevarata.
Incerc sa ma feresc de el dar ma mentine pe pozitii si imi da fiori pe sira spinarii. Ce se intampla? De ce reactionez asa in bratele lui? Nu e prima oara cand ma ia in brate.
-Mark, lasa-ma sa termin mancarea!
Ma saruta usor pe obraz coborand pe maxilar, apoi pe gat si strange in dinti o bucata de piele pe care o saruta mai apoi.
-Mark!
Vocea groasa a lui Dylan ne face sa tresarim si un ranjet ii brazdeaza fata cand ne vede reactia.
-Parca sunteti niste adolescenti plini de hormoni!
Rade de noi si ia loc la masa urmand sa vina si doamna Luiza. Asez masa sub privirile lui Mark si Dylan si imediat ce mama lor apare eu ma fac disparuta mergand sa fac un dus.
-Ah, ce iubesc relaxarea asta in cada plina cu apa fierbinte.
Masez mainile si picioarele cu gelul meu de dus cu aroma de capsuni si inspir mireasma parfumata a acestuia. Aleg o costumatie lejera de vara si cobor in bucatarie zburdand ca o caprita.
-Poate ajungi in cap!
Se amuza Mark pe seama mea. Ma uit in jurul lui si e singur la masa iar mancarea e neatinsa din farfuriile lui Dylan si mamei sale.
-Ce s-a intamplat? Unde e Dylan si mama voastra?
-Au plecat sa caute un apartament. Mama se simte bine, nu ii este mai frica de noi, crede ca suntem asistenti sau ceva de genul.
-Trebuie s-o intelegeti,Mark, ii este greu.
-Stiu Puppy, nu am de gand sa o fortez.
Ma asez in fata lui si ma pregatesc sa mananc dar curiozitatea ma omoara.
-De ce nu au mancat nimic inainte de a pleca?
-Aaa..., pai... se grabeau, nu au avut timp.
-Inteleg. Pai zic sa mancam, nu?
CITEȘTI
De 3 ori Da(NEEDITATA)
RomanceTi-e frica de trecut? De ce ti-ar fi? Te-ai gandit ca trecutul iti poate face mai mult bine decat prezentul si ca viitorul e mai bun daca iti accepti propriul trecut? Blanca e pusa in fata faptului implinit, trebuie sa aleaga intre prezent si trecut...
