De 3 ori Da(NEEDITATA)

Stadiul I

Ma joc absenta cu o papusa de cand eram mica si il astept pe Mark. Mi-a promis ca ma duce in parc. Sper ca nu a uitat de mine. Mama ma priveste din spatele unor bare de fier si ii fac vesela cu mana. De 2 zile de cand sunt aici toata lumea care vine la mine, plange. De ce plang toti? A murit cineva?

-Mami, stii cand vine Mark? A intarziat prea mult decat de obicei, stii daca a gasit alta fetita cu care sa se joace?

-Iubito, Mark nu mai vine.

Ma incrunt si pieptan papusa ce o tin in brate. Am stiut mereu ca e afemeiat. Nu-i spuneti mamei ca am folosit acest cuvant, se va supara. Spune ca la cei 10 ani ai mei nu e bine sa vorbesti asa fiind o domnisoara.

-Iar e cu baietii si se joaca jocuri video?

Mama nu raspunde, doar plange si apare si tata.

-Tati, Mark de ce nu vine? A uitat de mine? Stie ca ma supar cand face asa!

Ma ridic si ma duc langa acele bari rigide ce ma despart de ei si ma prind de ele trista.

-Elisa, am vorbit cu doctorul, va fi transferata la un spital de boli psihice, trauma prin care a trecut a daramat-o.

Mama aproba si singurul meu gand e daca acolo sunt copii sau daca au jucarii.

-Mami, tati, sunt jucarii acolo?

Amandoi lasa capul in pamant si Veronica insotita de Alec vin si ei.

-Vero, mi-ai adus jucarii? Sau lasa asta, te-am rugat sa imi aduci capsuni,  Mark iubeste capsunile, vreau sa am cand va veni sa ma vada. Mami? De ce Veronica are iubit la varsta asta? Nu e prea mica? La 10 ani nu ar trebui sa se joace cu papusile asa cum fac eu?

Veronica se uita la mine speriata incepand sa planga si musafirii continua sa apara. O tanara satena avand in brate o fetita se apropie si ea de noi si ma prinde de mana.

-Totul va fi bine Blanca, vom trece si peste asta.

-Tu imi stii numele, dar eu nu. Tu cine esti? Iar fetita asta frumoasa din bratele tale cine e?

-E fetita mea si a lui Mark!

Vestea asta ma lumineaza si sunt mandra de prietenul meu, a facut o alegere inteleapta. Fata e minunata iar fetita lor e o stea stralucitoare.

-Stiam eu ca acel golan se va insura pana la urma, si-a gasit fata visurilor.

-Ai dreptate, si-a gasit luna dintre stele dar acea fata nu sunt eu, esti tu frumoaso, Mark te-a iubit mai presus de viata lui si ar fi facut orice i-ar fi stat in putinta sa te faca fericita.

-Mi se pare mie sau vorbiti despre prietenul meu la timpul trecut? El nu a murit, doar joaca diferite jocuri cu amicii lui, va reveni cat de curand.

Iar eu voi sta aici cuminte si il voi astepta. Il voi lua de urechi ca nu mi-a spus ce fetita frumoasa are. Tristetea pune stapanire pe mine la acest gand. Mereu am sperat ca Mark sa ma iubeasca mai mult decat iubesti o sora mai mica si cand voi creste vreau sa fiu sotia lui, sa gatesc pentru el, sa am grija de casa si de copii pe timpul zilei, iar seara sa ma ocup de el, sa il iubesc luandu-i de pe umeri tot stresul adunat in acea zi.

***

-Vrei sa ne jucam impreuna?

Fetita la care tocmai m-am dus cu ganduri pasnice si cu speranta ca ne putem juca pleaca speriata luandu-si masinuta si ma lasa singura pe leagan.  Leaganul se inclina sub greutatea cuiva si il vad pe Dylan langa mine.

-Hei! Unde e Mark? Nu ii este dor de mine?

Dylan lasa capul in pamant si dupa ce isi drege vocea ridica privirea spre mine si ma ia in brate.

-Blanca, stiu ca inima sufera mult si pentru asta iti impiedica mintea sa iti aminteasca ce s-a intamplat, dar Mark a murit acum 3 zile in acel accident.

-Ce accident? Eu nu stiu nimic!

-Nu-ti amintesti ca ai aproape 18 ani, nu?

-Nu stii sa numeri? Nu v-a invatat la scoala? Eu am 10 ani, iar voi aveti 15!

-Blanca, Mark a murit iar tu esti aici fiind sub acuzatie de crima impotriva lui. Nimeni nu a stiut, inafara de tine se pare, ca Mark a fost agent sub acoperire iar colegii lui vor razbunare asa ca tu esti arestata pentru ca ai furat acel tir in care erau 3 bombe, nu 2 asa cum ati crezut voi doi.

-Mama, bombe, tiruri, agenti sub acoperire, misto filmul pe care mi-l descrii. Cum se numeste?

-Cruda realitate!

Mi se pare un titlu destul de bun pentru ce povesteste Dylan aici de zor, pare ceva interesant.

-Vei fi bine Blanca, iti vei aminti ce s-a intamplat, dar sincer sper sa nu se intample asta prea curand. Esti prea fericita acum ca sa-mi doresc sa fii constienta de tot si sa suferi la fel ca noi.

Cuvintele lui ma pun pe ganduri, de ce continua sa vorbeasca despre realitate? Unde sunt eu de fapt? Acasa nu sunt! Ce s-a intamplat cu mine?

***

Imbracata in negru si taraind dupa mine papusa mea preferata primita de la Mark ma tin dupa coada formata in spatele unei masini si ii ascult pe toti din jurul meu cum plang. Veronica varsa lacrimi peste lacrimi pe umarul lui Alec, acesta incercand sa fie puternic pentru ea dar abia se tine el pe picioare iar mama lui Mark se sprijina pierduta de trupul masiv al lui Dylan. Imi amintesc tot, stiu ca din vina mea suntem aici. Am vrut sa fiu o eroina si le-am rapit tuturor de aici persoana iubita, chiar si mie. Am lasat o fetita de numai un an fara tata cand abia l-a cunoscut. As plange si eu ca cei din jur dar nu mai am lacrimi, s-au uscat de mult. Am un mers de robotel, teleghidat nestiind unde merg de fapt dar ii urmez pur si simplu pe cei din fata, ei sigur stiu unde mergem. In fata de tot, un copil poarta un frumos tablou cu Mark in coltul din stanga avand o fundita neagra. Poza din tablou e facuta de tata intr-o dupa-amiaza petrecuta cu totii in curtea din spate la un gratar de ziua baietilor. Mi-as fi dorit sa nu se ajunga aici, sa nu-i vad pe toti cei pe care ii iubesc tristi si invinovatindu-ma pe mine de pierderea suferita. Nu condamn pe nimeni, pana si eu ma invinovatesc.

-De ce s-a ajuns aici? De ce a plecat fiind atat de tanar?

Tresar cand il vad pe Valentin langa mine si ma tine de mana lasandu-mi greutatea pe el, aveam nevoie de un sprijin.

-Tot ce se intampla aici e adevarat? Nu e un cosmar din care nu reusesc sa ma trezesc de cateva zile? E normal sa nu pot plange in astfel de momente? Simt cum mi se separa inima in doua jumatati dar nu pot plange, nici macar sa urlu de durere nu am putere.

-E normal Blanca, iubirea ce v-o purtati e infinita, iti vei putea valorifica durerea cu trecerea timpului. Vei invata cum s-o elimini.

-Nu vreau s-o elimin! Vreau s-o port cu mine in suflet pentru a nu uita niciodata cine a fost Mark pentru mine si cat l-am iubit.

-Nu vei uita niciodata, aceste iubiri nu pot fi uitate nici daca vrei.

Ma las purata de Valentin avand grija si de papusa pe care o am amintire de la Mark si ajungem la cimitir. Toate mormintele mi se par sinistre si cand urmeaza ca sicriul lui Mark sa fie lasat in jos durerea iese la suprafata lovindu-ma in plin.

-Nuuu!!

Incep sa urlu si ma simt trasa in bratele cuiva urmand sa ma maseze pe spate linistindu-ma, aveam mare nevoie de asta.