De 3 ori Da(NEEDITATA)

Neacceptare

Stiu ca se astepta la reactia asta din partea ei, de asta mi-au si cerut sa vorbesc eu cu ea, ei nu ar fi ramas calmi.

-Calmati-va, va rog. Acest barbat care va strange mana e fiul dumneavoastra, doamna Luiza, nu suntem in 1995, suntem in 2016 iar ei sunt gemenii dumneavoastra.

Fac semn spre Mark care plange abia vazandu-si mama din vina lacrimilor si Dylan vine langa noi cand femeia incepe si ea sa planga.

-Baietii mei au crescut?

Cei doi se aseaza in genunchi langa ea si ma vad nevoita sa ma retrag de langa ei.

-Dar cum s-a intamplat asta? Erati niste ghemotoace, e imposibil! Voi nu sunteti copii mei!

Ii indeparteaza pe amandoi de langa ea si fuge spre geam tremurand.

-Va rog sa iesiti!

Le fac semn sa plece si merg din nou langa femeie.

-E un soc, stiu, veti intelege totul pe parcurs cand veti scapa de efectul pastilelor. Veniti, sa va duc in camera mea, va veti simti mai bine acolo.

-Bine!

Ma strange de mana involuntar lasandu-mi cateva semne frumoase pe brat cand ii vede iar pe baieti si le arunc sageti din priviri sa plece sperand sa inteleaga mesajul, inca nu e pregatita.

-Ce frumos e aici!

Doamna Luiza pare fericita si se aseaza in pat privind curioasa tot ce e in jurul ei, pare ca ea insasi e un copil. Prin cate a trecut femeia asta...

-Ar fi bine sa va odihniti, ati trecut prin multe in cateva minute, un somn va va face bine. Ma gasiti la parter daca aveti nevoie de ceva.

Aproba din cap si se cuibareste in patul meu urmand sa o invelesc si sa parasesc camera.

-Mark!

Il prind exact cand e pe picior de plecare si stiu unde se duce atat de nervos si cu ochii rosii. Il cunosc destul de bine.

-Nu face asta!

Lasa manerul usii in pace si vine fulger la mine luandu-ma prin surprindere cand isi incolaceste bratele in jurul meu strangandu-ma in brate si aproape ma ridica de la sol, e atat de ranit.

-Stiu ca ma urasti dar te rog, imbratiseaza-ma si tu, am nevoie sa simt pe cineva langa mine. Dylan a plecat sa ia aer si simt ca ma sufoc singur. Doar tu mi-ai mai ramas.

Imi ridic mainile pe spatele lui si le misc de sus in jos, nu voi uita ca am fost prieteni candva si ca inca suntem, adica am intrat in belele cu ei si nu as face asta pentru niste oameni la care nu tin.

-Promite-mi ca nu-i vei face nimic!

Mainile lui devin tari in jurul meu si simt ca ma lasa fara aer in stransoarea lui.

-Nu-mi cere asta!

Spune pe un ton jos si ragusit. Plange, Mark Dustin plange tinandu-ma in brate, nu as fi vrut niciodata sa-l vad asa, parea mereu barbatul de gheata si greu de lovit.

-Te rog, fa-o pentru mama ta daca nu o faci pentru mine.

-Bine!

Spune capituland si tragand aer in piept. Stiu ca e dificil ceea ce ii cer dar e lucrul corect.

-O voi face pentru voi doua, singurele femei importante din viata mea. Femeile pe care le iubesc la nesfarsit.

Dau sa spun ceva dar sunt intrerupta de soneria de la usa si Mark se desprinde de mine privindu-ma panicat. Doar nu ne-a gasit atat de repede iar Dylan nu cred ca e, abia ce a plecat.