De 3 ori Da(NEEDITATA)

Priveghiul

Uneori, in viata, sunt situatii cand esti prea socat sa gandesti sau sa faci ceva. Asa sunt eu acum. Mark ma strange tare de mana cautand alinare la mine si ii simt inima sfaramata de durere. Poate ca nu se intelegeau in ultima perioada dar in ultimii 22 de ani a fost tatal perfect pentru el. Nu-mi pasa ce mi-a facut mie, nu port ranchiuna nimanui. Chipul lui e palid si atinteste un punct fix din podea. Nu stiu cum sa-l ajut, sa il fac sa-si revina.

-Mark?

Maraie ceva indescifrabil si stiu ca nu am nicio sansa. Isi ridica privirea spre mine pentru o secunda si durerea din ei i-au intunecat ochisorii frumosi. Imi asez mana libera pe mana ce ma tine langa el si il mangai. Nu stiu cum sa-l ajut. Nu stiu ce are nevoie sa auda sau sa nu auda asa ca prefer sa tac, poate ii e mai bine in liniste, sa isi pune gandurile in ordine.

-Ma simt gol...

Primele lui cuvinte din ultimele 2 ore isi fac simtita prezenta si ma ridica de jos asezandu-ne pe pat.

-E normal ce simt?

-Ce simti?

-Ca o persoana importanta din viata mea s-a dus.

-Desigur ca e normal, a fost tatal tau.

-Care...

-Care ti-a rapit-o pe mama ta si te-a facut sa traiesti crezand ca tu esti vinovat de moartea ei, stiu. Dar gandeste-te ca 22 de ani ti-a fost idol, ai crezut in el, l-ai respectat si l-ai iubit, a fost tatal tau, Mark, nu un strain.

-Dar...

-Inceteaza, nu te mai gandi la ce a fost recent. Lasa durerea sa te stapaneasca si plangi, iti va face bine.

-Hapciu!

-Tati!

Micuta Maia da buzna in camera si ii sare in brate lui Mark acesta strangand-o puternic si mangaind-o usor pe spate. A devenit tata cand el a ramas orfan de tata.

-Micuto, e tarziu si tati e obosit. Hai sa dormi si sa-l lasam pe tati sa se odihneasca, bine?

Putin trista fetita e de acord si o iau in brate dupa ce Mark o saruta si merg cu ea in camera Marinei. O las in pat singura imediat ce adoarme si plec dupa ceilalti, daca ea e acasa inseamna ca s-a intors toata gasca. Ii gasesc pe toti in fata televizorului la un film de comedie si surioara mea imi sare in brate fericita cand ma vede.

-Spune-mi ca v-ati impacat!

Striga fericita.

-Simon e mort si nu, nu ne-am impacat.

Veronica incremeneste langa mine si Alec impreuna cu Marina se intorc brusc spre mine.

-Mark e sus, abia daca a scos cateva cuvinte in ultimele 2 ore. Nu stiu cum sa-l ajut.

-Fii langa el.

-Incerc dar imi este greu, tatal lui aproape m-a omorat in bataie, nu pot spune ca imi pare rau, nu pot uita.

-Crezi ca eu am putut uita? Mai bine beam ceaiul ala!

Imi strang ochii si scrasnesc din dinti cand ii aud vocea trista si incerc sa-mi gasesc curajul pentru a ma intoarce cu fata spre el, l-am dezamagit intr-o situatie in care trebuia sa ii fiu alaturi. Il aud cum pleaca si incerc sa merg dupa el dar Veronica ma tine pe loc.

-Nu te deranja, ma duc la Dylan, nu veni dupa mine.

De unde stia ce vreau sa fac?

-Lasa-l, e ranit.

-Iar eu l-am ranit mai tare.

Suparata pe mine si de cat de idioata pot fi ma trantesc pe canapea si m-as lua fericita la bataie.