Clipa De Foc

Capitolul 8

Drama Mi-a fost întreruptă de o persoana cu voce masculina . Nu îi puteam vedea fata, era Într-un colt de lângă bar unde nu ajungea lumina.

-Ce e cu scandalul ăsta? Ce se întâmplă aici?

- Pai, sefu', domnișoara nu este mulțumită de serviciile mele...

Nu apuca sa își termine fraza deoarece l-am întrerupt:

-Bună! Nu am nicidecum intenția sa le stric seara clienților tai, dar mirobolantul tău angajat mă ia peste picior fără rușine.

- De ce? Ce s-a întâmplat?

-Pai, mă obliga sa beau alcool! O tot ține una și buna ca nu are nimic mai light! Ce, am eu fata de alcoolică? tip eu.

Persoana misterioasa iese râzând la lumina. Avea ochi pătrunzători, căprui. Își aranja parul blond cu mana. Era mult mai înalt ca mine, chiar dacă aveam tocuri de 20 cm. Părea o figura slaba și aroganta, dar bine făcută. Se uita fix în ochii mei. În cele 20 de secunde cât l-am privit am rămas fermecata de zâmbetul lui. Trebuia însă sa îmi caut capul în norii pufoși și sa îmi adun terciul de rațiune de pe câmpiile cu margarete. Aveam nevoie de ele în momentele astea. Preț de 40 de secunde nu am mai zis nimic. După care am răbufnit în privirile tuturor:

- Aha, deci V-ati vorbit toți sa îmi stricați mie ziua de naștere, nu? se pare ca ați reușit.

Nervii mei se transformau Ușor - ușor în lacrimi. Nu voiam sa plâng în fata tuturor așa ca încercam sa ma abțin.

-A, deci e ziua ta! La mulți ani! Deoarece ne acuzi ca ti-am stricat ziua, Îți pot oferi o sticla de whisky gratis. zice el sarcastic.

Singurul lucru pe care l-am facut a fost sa mă uit la el cu dispreț.

Rațiunea mea era cât se poate de prezenta, dar nu mă ajuta cu absolut nimic. Singurul lucru pe care îl puteam face, cel mai rapid și sigur, era sa plec. Îmi întorc capul și mă îndrept spre ușă. Ana apare în fata mea:

-Fata, scuze. Dacă știam ca te simiți așa..

Nu a apucat sa termine. A fost întreruptă:

- Dacă știai ca mă simt așa ce? Oricum Îți mulțumesc pentru minunata seara. Și pentru faptul ca Mi-ai zis sa nu iau legitimata de student. Acum o sa dorm pe strada.

Mă îndrept spre ușă. Aproape de a părăsi clubul. o voce masculina întrerupe tăcerea:

- Blondo!

-Uite cine vorbea! zic eu în șoaptă. M-am întors și M-am uitat la el, apoi Mi-am văzut de drum.

Mi-am dat seama ca am uitat geaca și plicul pe unul din scaunele barului.

Mă întorc încercând sa fiu silențioasă. Toată lumea era la fel ca înainte sa părăsesc clubul. Îmi iau ce am de luat și plec. Dar nu înainte de a mă mai uita încă o data la patron.

Afară era foarte frig. Mă plimbam cu geaca în mana. Nici măcar nu știam unde mă aflam. Toate străzile semănau intre ele. Ningea ușor. Oamenii stingeau luminile. O zi ca oricare alta pentru ei, o zi ce purta numele meu. Lacrimile îmi înghețau pe obraji. Mă simțeam urmărită. Puteam auzi pași ce striveu zăpada în spatele meu. Voiam sa îmi asigur singurătatea pe strada, dar îmi era prea frica sa mă uit înapoia mea.

Deodată, mă simt foarte amețită. Nu mai pot observa zăpada. Singurul lucru pe care îl puteam simți era mormanul de zăpadă ce îmi ținea loc de pat și fulgii ce făceau una cu lacrimile și fondul meu de ten..