Clipa De Foc

Capitolul 12

Au trecut câteva zile de la vizita lui Vlad. Zile în care eu nu mai auzisem nimic de el. Nu tu mesaj, nu tu apel, nu tu vizita. Eram puțin îngrijorată în privința lui, dar în același timp nervoasa de faptul ca a uitat de mine așa repede. Oricum e imposibil sa simtă ceva pentru mine...zic oftând.

Deodată primesc un mesaj: "Ti-a fost dor de mine? Vreau sa te văd. Vino pe plaja în doua ore. Te aștept acolo, ok?"

Moliile îmi invadau stomacul. Preț de câteva minute, nu am mai avut nicio reacție. Când îmi dau seama ce se întâmplă, încep sa sar vesela prin camera în timp ce îmi deschideam dulapul pentru a-mi alege ținuta.

După o ora eram aproape gata. Mai arunc o ultima ocheadă oglinzii zâmbind. Îmi iau iau geanta de pe pat și cheile de la mașină și plec.

Era o zi liniștită. Valurile marii loveau stâncile armonios. În capul meu e o adevărată simfonie. Vântul, valurile, marea, își etalau talentul.

Observ o figura cunoscuta ce privea melancolica marea cu mâinile în buzunar și pletele nărăvașe fluturând în aer.

E: Umm, de ce M-ai chemat? zic eu celui ce stătea cu spatele, intrerupandu-i gândurile în timp ce încercam sa nu par o disperata.

V: Credem ca nu mai vii! imi zice cu o voce tremurânda probabil de frig. Umm...Nu știu. Nu puteam rezista..Cred.

E: Sa reziști la?

V: Nu știu. Tot ce știu e ca m-am simțit incomplet de când nu am mai vorbit. imi zice în timp ce îmi face semn cu mana sa mă apropii.

Îmi era frig, dar nu voiam ca el sa vadă asta. Se pare ca am greșit ecuația când am zis ca o sa îmi fie bine în geaca de piele. Se apropie de mine considerabil parcă dorind sa zică ceva.

V: Ti-e frig?

E: Mie? Ce? Nuuuu...

V: E o cafenea în apropiere...Mergem?

E: Daaaa. Adică..ăăă. Da.

M-am urcat în mașina lui lasandu-mi geanta în spate. Se uita atent la ceea ce făceam în oglinda.

Ajunși la cafenea, am fost întâmpinați de un chelner ce Ne-a adus un meniu și câteva minute de gândire. Am luat o cafea deoarece eram aproape în soc hipotermic.

O tuse falsa rupe tăcerea:

V: Si, e buna cafeaua?

E: Mhm, zic eu evitându-i privirea.

V: Uite adevăratul motiv pentru care Te-am chemat aici. imi zice în timp ce îmi apuca mana sub care se aflau cheile mașinii. Eu...Eu cred ca încep sa simt ceva pentru tine...

În acel moment îmi simt pulsul în gat. În continuare îi evit privirea uitându-ma în gol către cafeaua femeii de la masa alăturată. Decid sa rup tăcerea:

E: E normal. Suntem prieteni,nu? zic eu parcă regretând propoziția ce mi-a ieșit pe gura accidental.

Vlad își ia mana de pe a mea parcă puțin supărat de ceea ce am zis.

V: Ăăă..Da. Mergem? imi zice cu o voce plina de supărare uitandu-se în alta parte.

E: Ok...