Inger pierdut

0.Copii strazii

              Viata asta,este oarba. O lupta din care nu mai iesi. Lupta,daca vrei sa invingi!

Niciodata nu am sa pot uita aceste cuvinte! Mai rau este ca au fost spuse de persoana pe care o iubeam cel mai mul!
Imi aduc aminte vag,ziua care mi-a schimbat viata. Eram cu clasa la padure,era scoala altfel. Dupa terminarea orelor am mers acasa,dar am observat o masina de politie. Mi-am dat seama instantaneu ca aceea masina avea sa se opreasca la mine acasa. M-am grabit cat de repede am putut ca sa ajung acasa. Imi aduc aminte groaza si durerea care a trecut atunci prin mine. Eram in clasa a opta. Nu voi uita niciodata. Ma simteam groaznic,paralizata de frica. Stiam...ca atunci ceva se va intampla. Stiam...
Ma rugam in sinea mea sa gresesc,sa nu fie adevarat. Dar,cand am ajuns acasa ....masina de politie era acolo. Am pasit in curte cu inima bubuind in piept. Imi era frica. Toata viata am simtit asta. Frica,cel mai urat sentiment pe care l-ar putea simtii cineva.
Am aruncat o privire si mi-am vazut bunica. Statea acolo,tipand. Era speriata si ea. Cand ma uit in casa imi vad tatal. Era inconjurat de politie, avea un sac mare in mana in care isi punea hainele. Eram ingarozita. Nu stiam ce se intamplase,nu stiam unde era mama. Nu stiam nimic. Eram ingrozita.,pura teroare curgea prin venele mele in acel moment. Nu am sa uit nicidata privirea lui intunecata. Tipa cu un glas care te facea sa-ti inghete sangele in vene. Politia era in spatele lui. Bunica mea era in curte,privea si ea inspaimantata scena care se derula.
Oare ce se intamplase?
Mi-am intrebat tatal ce se intampla,dar el nu mi-a raspuns. Niciodata nu m-a iubit. A fost un tata groaznic. O batea pe mama mereu,iar martor bineinteles ca eram eu. Mereu incercam sa ii linistesc,dar fara vreu rost. Am trait o viata oribila. Nu vad nici o parte buna acolo. Urasc copilaria mea. Defapt,nici nu am avut vreuna. Nu as vrea sa ma mai intorc acolo niciodata,mai bine mor. Tatal meu era un alcoolic. Imi batea mama pana la epuizare, ma batea si pe mine. Imi amimtesc cu groaza scena cand ma batut cu cureau de la pantalonii lui. Mi-a lasat niste vanatai de apreciat. Niciodata nu m-a iubit.
Cu toate astea eu tineam la el...era tatal meu. Dar,cu timpul lucrurile nu au mai fost asa.
Incercam sa vorbesc cu el...incercam sa il intreb de mama...imi era tare frica sa nu o omoare. Da,asta dorea ca mama mea sa moara,iar el sa fie asasinul...cel care avea bolnava placere sa ii curme zilele. L-am vazut cum ia sacul de haine si m-am intrebat unde pleaca. L-am intrebat unde pleaca,ce face cu noi. Cu mine si cu fratele meu... l-am intrebat cui ne lasa... ce ne vom face.
Dar ,lui nu ii pasa. Tot ceea ce mi-a spus.. aud si azi,dupa atatia ani cuvintele grele care m-au marcat toata viata mea.
-Voi sunteti copii strazii!
Si astea au fost ultimele lui cuvinte spuse cu o seninatate si cu o ura care avea sa ma marcheze. Viata avea sa se schimbe. Tatal meu a plecat. Ne-a abandonat,pe mine si pe fratele meu. Mama mea nu era de gasit...oare acum ce trebuia sa fac? Groaza era cea care imi pulsa in vene.. eram speriata...eram singura...
Nu stiam ce puteam sa fac...