După cinci ani

8

  RAVEN

   Mi-am șters urmele lăsate de lacrimile uscate ce mi-au pătat obrajii și mi-am aranjat părul dezordonat, în grabă, privindu-mă în fereastră fumurie a unei clădiri necunoscute, încă, de mine. Fay probabil se întreabă pe unde sunt, au trecut mai bine de douăzeci de minute de când ne-am despărțit în fața cantinei. Am aruncat o ultimă privire înspre reflexia mea transparentă și m-am întors pe călcâie.

   Foamea îmi înjunghia stomacul fără milă, iar subconștientul meu lucra mână în mână cu ea, având grijă să-mi amintească și de ultima intoxicație alimentară de care am avut parte datorită cantinei liceului. Acele momente crunte pentru un copil de paisprezece ani, mi-au rămas întipărite în memorie.

   Înainte să realizez, mă aflam în fața cantinei. O construcție joasă și albă, modestă, cu niște ferestre generoase, care se integrează numai bine în peisajul făurit de către constructori. Am împins ușa de la intrare și, în neatenția mea, aproape că mi-am lovit capul de ea. M-am dat în spate rușinată atunci când o roșcată, nu cu foarte mult mai înaltă decât mine, s-a oferit să mă ajute. A tras-o și mi-a oferit un zâmbet superior în timp ce a înaintat țanțoșă. Mi-am strâns buzele într-o linie dreaptă și am intrat.

   În ciuda fațadei care nu pare chiar atât de mare, cantina este o încăpere spațioasă. Mi-am rotit privirea de câteva ori prin întreaga sală în căutarea Faylinnei și a prietenului ei.

— Raven, aici! îmi aud numele rostit, iar mai apoi o zăresc făcându-mi semn dintr-un colț mai retras.

   Am zâmbit și m-am apropiat cu pași mici, spațiile dintre mesele și saunele așezate haotic nepermiţându-mi să măresc viteza.

— De ce a durat atât? întreabă în timp ce-mi pregătește un scaun lângă ea.

   Ei bine, mi-am reamintit de cel mai bun prieten al meu, Parker, care m-a lăsat mai confuză ca niciodată. M-a sărutat, iar după aceea nu mi-a mai vorbit o săptămâna, iar acum nu-mi răspunde la apeluri...nu e mare chestie.

— Mamă a aflat, într-un final, rețeta pentru clătite a bunicii! zâmbesc eu scurt.

   Rețeta pentru clătite? Doar atât poți să dai, Raven?

— Și, că tot veni vorba de mâncare, ce avem astăzi? întreb imediat ce văd că se pregătește să-mi adreseze o altă întrebare.

— Burgeri, preferații mei! spune Eliot sarcastic.

— Oh, te rog! burgerii chiar au fost preferații tăi, cândva, îl cicăleşte Fay, iar acesta își da ochii peste cap.

   Am chicotit și m-am ridicat brusc, scaunul aproape căzând pe spate. Îl prind înainte de a cădea și îl așez cu grijă. Fac un pas în spate, precaută, ca și un copil ce tocmai era să trântească o vază prețioasă în timp ce se juca, însă a reușit să o stabilizeze.

   În tot acest timp, privirile celor doi erau ațintite asupra mea. Puteam vedea că își abțineau cu greu hohotele de râs.

— Eu...o să merg să-mi iau ceva de mâncare! anunț și îmi croiesc drum către bufetul din partea opusă locului în care ne aflam noi.

   În timp ce așteptam ca cei trei studenți din fața mea să fie serviți, le analizam pe bucătăresele care se plimbau de colo până colo, agitate. Unele mai slabuţe, altele mai plinuțe, însă toate respectau normele de igiena, ceea ce la liceul din St. Louis nu se întâmpla.

— Domnișoară! vocea aspră a uneia dintre femei mă scoate din transă.

— Oh, da! îmi pare rău. Un...burger, spun încet, iar ea se apleacă puțin pentru a mă auzi.

— Asta face trei dolari și cincizeci de cenți!

   Oh, Sfinte! trebuie să plătesc?

   Îmi îndes mâinile în buzunarele pantalonilor de trening, căutând după câțiva mărunți rătăciți.

— Uh...ce pot să cumpăr cu un dolar și treizeci și cinci de cenți? întreb și-mi simț fața arzând la vederea burgerului din mâna ei.

— O apă plată, spune pe un ton monoton și trântește o sticlă cu un capac alb și o etichetă pe măsură, pe tejghea.

— Mulțumesc! mormăi. Îi întind mărunțișul şi apuc sticla. Încă îi pot simţi privirea urmărindu-mă.

   Tăcerea s-a lăsat peste Faylinn şi Eliot în momentul în care m-am apropiat. M-am încruntat, curioasă să aflu de ce, însă am renunţat repede la această idee.

— Poți să îl mănânci pe al meu! îmi întinde Eliot burgerul său, iar eu îl accept și îi mulțumesc. Deci, cu ce ai de gând să te îmbraci diseară? Pijamaua cu maimuţici? își ridica el o sprânceană în timp ce așteaptă un răspuns, iar eu îl privesc nedumerită.

— Diseară? întreb și-mi șterg ușor colțul gurii. Ce se întâmplă diseară?

— Faylinn! credeam că i-ai spus! o privește el nervos.

— Am uitat, arestează-mă! spune ea calmă, fără interes. Gabe și restul, începe ea, iar Eliot o urmărește cu atenție, organizează o petrecere de început de an.

— Bine, spun și mă întorc la burgerul meu. Nu pare să fie atât de rău pe cât credeam.

— "Bine" ?! Doar atât? Ești invitată la una dintre petrecerile lui Gabe! încearcă Eliot să nu țipe, însă vocea sa clachează pe final.

— Nu am habar cine este Gabe, iar mai apoi, petrecerile nu sunt tocmai genul meu, spun și ridic din umeri.

   Nu mă pot imagina la o petrecere fără Parker.

— Deci, să înțeleg că nu ai de gând să ne însoțești? întreabă Fay dezamăgită.

— Îmi pare rău!

— Uh, ești sigură că-mi vine bine? mă întreabă Fay a treia oară, în timp ce se învârte dintr-o parte într-alta în fața micii oglinzi, aflate în baie, pentru a se privi.

   Purta o rochie neagră, simplă, cu două degete peste genunchi. Umerii îi erau acoperiți, iar spatele îi era gol. Pantofii erau asortați, având un toc destul de înalt. Părul era la fel că de obicei, poate puțin mai aranjat, iar buzele îi erau colorate într-un roșu aprins. Era frumoasă, iar ea nu vedea asta. Nu pot decât să o invidiez, la fel cum făceam și cu Aimee.

— E târziu! O să plec acum. Mulțumesc, scumpo, pentru tot! spune și mă îmbrățișează grăbită. O urmăresc cu privirea până când părăsește camera, iar mai apoi trag aer în piept.

   Mă trântesc pe patul meu și-mi apuc telefonul uitat pe noptieră. Îl deschid, iar inima începe să-mi bată cu putere. Trei apeluri pierdute...de la Parker. Îmi lovesc degetele de ecranul telefonului mai tare decât ar trebui, în încercarea de a-l apela înapoi. La naiba, nu am vrut să apăs pe aia! oh, sună, sună, sună!

— Raven?  

***

  După mult prea mult timp în care mi-am tot spus "astăzi o să scriu" , într-o doară am făcut-o. E un capitol jalnic, știu, însă o să dau vina pe blocajul pe care l-am avut pe și pe faptul că nu am lumină în cameră (ceea ce sună și mai jalnic). Dacă n-am lumina, nu pot să scriu. Funcționez foarte ciudat...

   Sper că voi reuși să mă revanşez cu următorul capitol. Trebuie să fac asta și mă voi strădui! 

   Şi, ca un fel de spoiler (sau bonus pentru că nu este un capitol chiar atât de reuşit), pot sa vă spun că urmează să se întâmple o groază de lucruri.