După cinci ani

6

 

   M-am trântit extenuată pe pat și am luat o gură mare de aer. Broboanele de transpirație îmi alunecau ușor de pe frunte pe cuvertura albă, monotonă, pătând-o. Mi-am închis ochii și am expirat, fiecare mușchi din corpul meu relaxându-se.
 
  — Deci, cum de ai ales să vii tocmai la UMCK? întreabă Faylinn, colega mea de cameră. 
 
   Stătea cocoțată pe biroul mic, făcut din lemn, ce s-a uzat cu trecerea anilor. Își mișca picioarele ca și cum ar fi fost pe un leagăn. Înălțimea ei nu îi permitea să atingă podeaua nici măcar cu vârful degetelor. 
 
  — Aici dorea să vina sora mea, mă foiesc și răspund rapid, evitând să dau mai multe detalii.
 
  — Și...a ales o altă universitate sau este și ea pe aici? sare ea jos de pe birou și se trântește pe patul meu. M-am ridicat în capul oaselor și am privit-o. În ochii ei se putea citi cu ușurință curiozitatea și nerăbdarea.
 
 — Da, spun cu jumătate de gură și încerc să-mi îndepărtez privirea de a ei.
 
   Aimee – nici măcar acum nu este un subiect pe care să îl pot discuta fără să simt usturimea și durerea copleșitoare în capul pieptului.
 
  — Tare! răspunde și se lasă pe spate. Eu am fost obligată de părinții mei să vin aici. Eu sunt de părere că nu ai nevoie de facultate pentru a ajunge cineva în viață, știi?
 
  — Însă, totuși, ești în al doilea an! râd eu.
 
 — Asta doar pentru mâncarea excelentă pe care o au. Trebuie neapărat să guști tacos-urile! se entuziasmează și se ridică.
 
  — Toate la rândul lor, Fay! spun și las un căscat să mă poarte în lumea viselor.

 
 — Da, este chiar aici! aud aceeași voce plină de entuziasm de acum câteva ore șușotind pe fundal. M-am încruntat ușor și mi-am afundat capul în pernă. 
 
 — Nu e atât de drăguță pe cât o descriai! o altă voce, necunoscută mie, se face auzită.
 
  — Ei haide, Eliot! țipă Faylinn, iar eu mă ridic brusc în șezut, capul meu făcând contact cu raftul de lemn de deasupra patului, pe care se aflau câteva cărți, care, la rândul lor, au căzut.
 
  — Inteligentă – nu, drăguță – nu...oare cum a reușit să intre la UMCK? își mijește ochii și-și freacă bărbia cu două degete, parcă așteptând un răspuns.
 
   Îi priveam confuză pe cei doi în timp ce îmi țineam mâna pe creștetul capului, de parcă asta mi-ar fi alinat durerea. Faylinn îl privea nervoasă pe roșcovanul ce era cu puțin mai înalt decât ea, în timp ce el își ținea mâinile încrucișate la piept și mă analiza în detaliu.
 
  — Ce se întâmplă? o întreb pe brunetă și încerc să-l ignor pe roșcovan. 
 
  — Când ai vizitat ultima oară un salon de înfrumusețare? intervine el înainte ca Fay să poată răspunde, și îmi apucă mâinile. Unghiile tale sunt un dezastru, fată! își încrețește vârful nasului, iar eu îmi smulg mâinile dintr-ale sale.
 
  — Raven, el este Eliot. Anul trei, clădirea B. Obișnuia să doarmă aici...
 
  — Însă acum că ai apărut tu, eu trebuie să conviețuiesc cu Bert, butelia umană, continuă el.
 
— Ești destul de nepoliticos și răutăcios, spun iar el râde fals.
 
  Mi-am scuturat capul și m-am ridicat. Eliot a bufnit la vederea pijamalei mele cu maimuțici, iar eu mi-am dat ochii peste cap. Fay i-a șoptit ceva roșcovanului, iar acesta a aprobat și a părăsit camera.
 
— Nu mă prea place, constat eu în timp ce îmi îmbrac pantalonii de culoare neagră.
 
— Eliot nu prea place pe nimeni, râde ea. 
 
Unde îmi este tricoul?
 
— Mereu este atât de răutăcios?
 
  Oh, uite-l! Ar trebui să îl spăl. Pata de ketchup este încă acolo.
 
— Nu este răutăcios. Nu l-ai cunoscut, încă, pe Eliot răutăciosul, spune și, deși nu o pot vedea, pot să jur că rânjește.
 
— Nu îmi doresc să o fac, recunosc eu.
 
   Am aruncat o ultimă privire în micuța oglindă fixată pe ușa neagră a dulapului, fiind aproape mulțumită de mine.
   Mi-am întins mâinile și mi-am analizat unghiile. Eliot avea dreptate. Unghiile mele chiar sunt un dezastru.
 
— Mă gândeam ca astăzi să ne plimbăm prin campus. Ai putea să înveți, măcar, drumul către camera noastră, zâmbetul ei larg mă întâmpină atunci când mă întorc.
 
— Sigur! încă îmi doresc să mă înscriu în clubul de artă și lectură, mă sprijin eu de marginea biroului.
 
— Îți dorești asta? râde. De ce? întreabă și își apucă geanta. Am părăsit camera alături de ea. Sora ta face parte dintr-un club ca acesta? 
 
   Face parte. Aimee face parte din ceva. Pentru Fay, Aimee încă trăiește. 
  Nu-mi vine să cred că am mințit în legătură cu asta.
 
— Doar...este ceva ce îmi place. Aimee nu are nici o legătură cu arta. Ei bine, poate are. Cântatul înseamnă totul pentru ea.
 
   Cântatul însemna totul pentru ea.
 
— Ei bine, nu știu cum este la colegiul ei, însă aici lucrurile stau diferit. Cluburile de yoga și, respectiv artă și lectură, sunt conduse de către Calista, nepoata directorului. 
 
— Nu are cum să fie atât de rău, nu? râd, însă expresia serioasă a Faylinnei îmi răspunde la întrebare.
 
— Mai mult de trei fete au părăsit colegiul din cauza Calistei.
 
   Am înghițit în sec și am luat o gură mare de aer. Razele soarelui erau fierbinți, în ciuda orei matinale. 
   Unii studenți alergau, alții citeau, făceau gimnastică sau, pur și simplu, petreceau timp alături de cei dragi.    Campusul era însuflețit de tinerii ce își căutau de lucru afară, în aer liber. 
 
— Oh, aici erați! vă așteptam la cantină de mai bine de zece minute! Charlotte a gătit niște burgeri, spune și își încrețește, din nou, vârful nasului.
 
   Este un tic. Și mama face exact aceeași chestie când îi displace ceva, gândesc.
 
   Mama.
 
— Oh, la dracu! înjur fără să vreau. Telefonul meu a rămas în cameră! Spun și îmi ațintesc privirea asupra clădirii C, ce se află la o distanță considerabilă.
 
— Poți folosi cabina telefonică, spune Eliot și gesticulează în partea dreaptă. Eu mă întorc în cantină. Russel s-a întors! spune entuziasmat.
 
— Russel? trebuie să îl întâlnesc! vocea Faylinnei se subțiază. Raven, te descurci, nu? mă privește cu ochi mari și sclipitori. 
 
— Sig...înainte ca eu să pot răspunde, ea m-a îmbrățișat și l-a urmat grabită pe Eliot.
 
— Ești cea mai tare! o aud strigând.
 
   Am râs și mi-am făcut cale spre cabina telefonică, aflată puțin mai în față, într-un colț destul de retras al campusului. M-am obrit brusc atunci când unul dintre alergători mi-a apărut în față. M-a privit urât și a trecut pe lângă mine fără a mai spune ceva.
   Aparent, studenții de aici nu sunt atât de prietenoși pe cât par. Exceptând-o pe Fay.
 
   Am luat o gură de aer și mi-am înfășurat degetele în jurul receptorului. Am stat câteva secunde pe loc, încercând să-mi reamintesc numărul de telefon al mamei. L-am format fără grabă și mi-am dus receptorul la ureche. Am așteptat câteva secunde, inima mea bubuind cu putere după fiecare ton ce se făcea auzit.
   
— Alo? Vocea mamei îmi acaparează atenția.
 
— Mamă! spun mai tare decât ar fi trebuit.
 

 
SEAN

 
   Mă îndreptăm cu pași mari spre locul de întâlnire, în capul meu repetandu-se scena de noaptea trecută. Mi-am dus mâna la obrazul stâng și l-am atins ușor, cu buricele degetelor. Calista este o târfă. Am încasat-o pentru ea. Am încasat-o pentru nimic. 
   Cel puțin, această întâmplare nu va ajunge la urechile directorului. Nu este atât de proastă încât să și-o facă cu mână ei, încât să îi spună dragului ei unchi că a fost prinsă în timp ce și-o trăgea cu mine, în incinta campusului, de mult prea iubitul ei Dewei.
 
   Am renunțat să mă mai gândesc la toate astea, nervii începând să pună, din nou, stăpânire pe mine. Un lucru e sigur; Calista va plăti.
 
    Inima a început să îmi bată cu putere la vederea unei persoane stând si vorbind în cabina telefonica. Privirea mi-a rămas blocata asupra punguței de culoare alba, lipită cu scotch în spatele telefonului fix.
 
   Drogurile.

***

A trecut destul de mult timp de când nu am mai postat, însă într-un final am reuşit.
Nu este un capitol foarte bun. Nu sunt deloc mândră de el. Sper că voi reuşi să mă revanşez cu următorul.