După cinci ani

9

SEAN

    Respiram greu, iar boabele reci de transpirație, ce alunecau ușor pe pielea spatelui meu, nu puteau decât să mă enerveze. Îmi făceam cale printre adolescenții ce săreau și dansau cu foc pe muzica electronică, aleasă special de către Gabe, în încercarea de a-l găsi pe Konnor. Nemernicul ar trebui să mai aibă un pliculeț. Pliculeț pe care, în acest moment, mi-l doresc mai mult decât orice.

    Am urcat scările aflate în fundul încăperii și am luat-o de-a lungul coridorului îngust, dar lung. M-am oprit la ultima ușă de pe partea dreaptă și am intrat, fără să-mi pese dacă Konnor era ocupat cu cineva sau nu.

— Spune-mi că mai ai praf! aproape țip, iar el tresare.

Stătea tolănit pe pat, citind. Ceva neobișnuit, aș putea să adaug.

— Firește! se ridică el în capul oaselor pentru a mă privi. Însă nu pentru tine! îmi zâmbește el amar.

— Oh, te rog! încă nu ai trecut peste faza cu sora ta? îmi ridic o sprânceana și-mi așez brațele în piept. Dacă ai fi fost în locul meu, ai fi procedat exact la fel!

— Pot să spun același lucru, mormăie calm și-și trântește capul pe perna albă, reluându-și lectura. Acum, dacă nu te superi, vreau să aflu continuarea poveștii, iar prezența ta este una deranjantă!

— Îți dau cincizeci de dolari! fac un pas în față și-mi cotrobăi prin buzunare, în încercarea de a găsi banii.

— Șaizeci și s-a făcut! răsufla exasperat.

— Șaizeci?! chițăi și mă încrunt. Cincizeci și cinci! mârâi.

— Fie, spune și se ridică, iar îl pot vedea dându-și ochii peste cap.

    A ridicat salteaua, iar de acolo a scos plicul alb după care am tânjit atât de mult. L-am apucat grăbit și i-am aruncat banii. Am îndesat plicul în buzunarul jachetei și am părăsit încăperea cu un zâmbet satisfăcut.

    Mi-am trecut mâna prin părul meu încâlcit și umed din cauza transpirației. Am pășit încrezător pe coridorul pustiit. Nici un student care nu avea vreo legătură cu frăția nu se încumeta să pună piciorul la etaj.

    M-am oprit la baza scărilor, uimit fiind de liniștea ce se lăsase asupra tuturor. Au chemat vecinii poliția? I s-a făcut cuiva rău? Ei bine, nu. Toți erau adunați într-un cerc și jucau, presupun, clișeicul și veșnicul "adevăr și provocare". Mi-am dat ochii peste cap și m-am îndreptat spre bucătărie, convins fiind că niște băutură are să-mi facă viața frumoasă, cel puțin pentru câteva ore. Am deschis ușa frigiderului și am apucat o sticlă de bere deja desfăcută. Am luat o gură zdravănă, fără să-mi pese că a mai băut cineva din ea înaintea mea.

— Sean! o voce subțire, cunoscută, se face auzită.

    M-am întors pe călcâie și am analizat-o pe bruneta ce stătea în fața mea. Rochia neagră ca tăciunea i se mula perfect pe corp, iar pantofii cu toc dădeau impresia că este mai înaltă. Din păcate, pe mine nu mă poate păcăli.

— Faylinn! zâmbesc lacom și fac un pas în față. Nu mă așteptăm să te văd aici!

— Știu că minți, încearcă ea să schițeze un zâmbet inocent. În fiecare an am fost prezentă la petrecerea de început de an a lui Gabe, spune și se apropie încet, parcă torturându-mă.

    Am luat o ultimă gură din sticla de bere, iar apoi am așezat-o pe bufetul din spatele meu. În tot acest timp, privirea îmi era fixată asupra ei.

— Îmi duci dorul? întreabă și-și așează mâna stânga pe pieptul meu, având grijă să nu rupă contactul vizual.

    Diferența de înălțime încă mă amuză.

— Nu duc dorul nimănui, păpușă! rânjesc și-mi plimb ușor degetul mare de-al lungul maxilarului ei bine definit.

    O priveam flămând. Voiam să i-o trag. Voiam să uit de toate problemele pe care mi le-a creat Calista, voiam să profit de această șansă. Faylinn Maxwell se arunca în brațele mele, iar eu n-aveam de gând să refuz asta.

    Îi dau ușor părul după ureche și mă apropii încet de ea. Îi sărut obrazul și îi șoptesc rar și clar;

— La tine.

***

    Am lipit-o de ușa apartamentului, iar ea a scâncit la contactul cu lemul rece. Buzele mele s-au lipit de gâtul ei, pielea fiind fierbinte sub atingerea mea. Și-a lăsat capul pe spate, dându-mi mai mult acces. Un geamăt înfundat i-a părăsit gâtlejul. Mâinile sale mici mi-au prins fața și m-au ghidat către buzele ei. Am sărutat-o împrăștiat și am făcut un pas în spate, trăgând aer în piept. Mâna mea a trecut pe lângă talia ei, căutând clanța ușii. Am deschis-o grăbit și am intrat alături de ea, continuând de unde am rămas. Am ridicat-o ușor, iar ea și-a încolăcit picioarele în jurul bazinului meu. Buzele sale le acompaniau pe ale mele într-un dans haotic, plăcut. Rujul roșu ce-i colora buzele acum o oră se șterse.

    Mă învârteam prin încăpere, încercând să-mi găsesc drumul către dormitor. Am zâmbit în sărut și am împins ușă cu piciorul. Ea s-a îndepărtat brusc, sărind din brațele mele.

—Raven! șoptește ea cu ochii cât cepele.

    M-am încruntat și m-am uitat peste umărul ei. Strângând în brațe un maimuțoi, cu părul brunet împrăștiat pe toată suprafața pernei și cu un picior atârnând, așa-zisa Raven dormea în tihnă.

   M-am apropiat încet de ea, trăsăturile ei părându-mi familiare, poate mult prea familiare. M-am așezat în genunchi lângă ea, analizând-o. Urmele lacrimilor uscate ce i-au traversat obrajii colorați de un roz pal, se puteau observa cu ușurință.

— S-a întâmplat ceva? o aud pe Fay întrebând, iar mai apoi îi simt mâna presată pe spatele meu. O cunoști? întreabă imediat după. Este în primul an, continuă ea să vorbească.

— Raven...mormăi, și o privesc curios.

    Raven s-a încruntat și a mormăit ceva de neînțeles, iar mai apoi și-a deschis încetișor ochii, țintind-o pe Faylinn cu privirea, iar mai apoi pe mine.

— Fay? Te-ai întors deja? întreabă și dă să se ridice, însă cade înapoi între așternuturile moi. Cine este...Dumnezeule! ochii ei se măresc imediat după ce mă privește mai atent. Se ridică repede în șezut și se lipește cu spatele de perete, încercând să se îndepărteze de mine. Părea...speriată.

    Speriată. De ce? De ce îi este teamă de mine? Nici măcar nu știu cine este. Numele Raven nu-mi spune mult prea multe, nu...

   Oh, Doamne! este Raven Vaugh!

    M-am ridicat brusc în picioare și am privit-o pe bruneta ce stătea adunată într-un colț, terifiată. Ură, tristețe, furie, milă, melancolie. Toate acestea m-au lovit mai ceva ca și o palmă.

— Îmi poate explica și mie cineva ce naiba se întâmplă aici? vocea enervantă a Faylinnei îmi zgâria timpanul.