În Căutarea Fericirii

Capitolul I

Soarele strălucește iar reflecțiile din apă sunt uimitoare. Simt cum îmi strânge mâna parcă vrea să mă facă atentă. Mă întorc și îl privesc, e băiatul pe care îl iubesc și pe care l-am de căutat mult timp. Vrea sa îmi spună ceva dar nu îl las și îl sărut, e cel mai sincer sărut pe care l-am avut până acum, e perfect în sfârșit am găsit fericirea. De data asta nu îl mai pot opri din cea ce vrea să îmi spună.

-Helen am ceva să te întreb de mult timp, dar cred ca acum e momentul potrivit pentru asta. Ești persoana cu care as trece peste orice obstacol indiferent cat de greu ar fi acesta, tu îmi dai puterea sa merg mai departe, crezi în mine în momente când alții nu o fac asa că...
Nu îmi vine să cred, îmi dă drumul la mana și se pune în genunchi, e asa perfect, din totdeauna am visat sa fiu ceruta pe malul marii iar acum chiar se întâmplă.
-Helen Catherine Brown, deși avem doar 18 ani simt că nici o eternitate lângă tine nu mi-ar ajunge să îti spun cât de mult te iubesc, vrei să îmi fii în continuare alături la bine și la rău? Helen Miller vrei să.... TE TREZESTI ODATĂ?

În loc de băiatul visurilor mele sunt zguduită de cineva. Nu se poate a fost doar un vis, dar ce mai vis, era tot ce îmi doream. Deschid ochii și văd persoana care practic m-a smuls din brațele iubitului imaginar.

-Nu puteai și tu să mă lași încă 5 minute să dorm? Știi ce as fi putut să fac în alea 5 minute?

-Nu, nu puteam. Ce puteai face? Doar nu te cerea acum unul și v-am întrerupt, spune zâmbind.

-TE URĂSC! strig aruncând cu perna spre ea.Chiar asta făceam Sophia, ar fi fost cea mai frumoasa nunta dar no treabuia sa mă trezești tu..

-Eh lasă asta acum, mai ai timp pana găsești printul pe cal alb. Acum hai sa ne pregătim pentru facultate dacă mai stai ai sa întârzii..

-Bine mamă, am înțeles. spun zâmbind.

Mă privește de parca i-aș fi spus ca a murit Ian Somerhalder. Fără să mai spuna nimic părăsește camera. Nu-i place niciodată să îi spun mamă dar se comporta ca una în unele momente, și sunt chiar bucuroasa ca face asta, îmi lipsește mama și Sophia chiar se străduiește să îmi fie o prietenă de milioane.

Ma pregătesc pentru facultate și ies din camera ducându-mă spre bucătărie.
Hmm ce bine miroase, nici nu ai crede ca de fapt mirosul vine de la mâncarea făcută de Sophia, nu-i place aceasta activitate de aceea facem cu randul la "acest sport".

-Cine e prietena mea cea mai bună? spun în timp ce ma apropii ușor prin spatele ei.

- Nu știu, cine?

-Sophia Cartner este! O cunoști?

- Nu, nu o cunosc dar aș vrea sa fac cunoștință cu ea am auzit ca e o fata de treaba.

-Așa și este! Uite îmi pare rău că te-am făcut mama dar știi că imi lipsește și uneori chiar te comporți ca ea.

-Nu-i nimic dar sa știi că există avion de la New York spre Chicago. Poti oricând să îi spui că tie dor de ea și că vrei să o vezi și gata problema e rezolvata.

-Da știu, dar știi și tu că abia ne descurcam și nu vreau sa îi cer bani, îmi va spune ca a avut dreptate și mă va obliga sa ma întorc și știi că dacă se întâmplă asta visul meu de a ajunge un fotograf cunoscut va fi distrus.

-Da, te inteleg. Of, va fi bine, o sa facem rost de bani în plus și o să mergi să o vezi îti promit.

-Bine , spun și o i-au în brate, acum sa vedem ce avem bun aici...