În Căutarea Fericirii

Capitolul III

-Trebuie să plec! Pa Adam. Spun și dau să plec când acesta mă apucă de mână și mă trage spre el pentru... pentru a mă săruta pe obraz.. Are niște buze așa de moi și calde, brusc simt nevoia să sarut acele buze, dar a fost o zi plină și nu am nevoie de mai multă dramă.

-Uite, știu că poate e prea mult într-o singură zi dar chiar mi-am făcut o impresie bună despre tine încă de când mi-ai zâmbit prima dată. Și chiar vreau să revăd acel zâmbet în fiecare zi dacă se poate, minut de minut, secundă de secundă.. Ok, mă abat de la subiect și chiar nu vreau să crezi că sunt un obsedat sau ceva de genul, spune râzând..

-E ok, Adam. Ne vedem mâine la facultate, nu plec nicăieri să știi, spun zâmbind ușor.

-Ok, sper că nu ţi-ai creat o impresie proasta despre mine, nu aș vrea asta.

-Nu nu, Adam, e totul ok.. A fost o zi lungă, ne vedem mâine. Pa

-Pa, Helen. Mâine dimineață la 8 fără 10 în fața facultății, te aștept.

-Bine, voi fi acolo.

Ajung în cameră și mă gândesc pe unde am pus bateria de la aparat, mereu o rătăcesc. Peste o ora trebuie să ajung în parcul din cartierul vecin pentru o ședință foto a unei tipe cu prietenul ei..
Găsesc într-un final bateria și o pun la locul ei lângă aparat.. Mă schimb rapid în ceva mai lejer și trec rapid prin camera Sophiei pentru a vedea ce face.

-Bună, nu prea am timp, a fost o zi destul de ciudată, am cunoscut un tip destul de drăguț dar în același timp și puțin ciudat. Acum plec la o ședință foto, ne vedem peste 2 ore, sper că ai avut o zi faină. Pup, spun în timp ce ies pe ușă.

-Și eu mă bucur să te văd, tipă Sophia.

-Pup, strig în timp ce închid ușa.

Parcul e destul de aproape așa că merg pe jos, îmi place să fac poze in timp ce merg undeva, mereu e câte ceva interesant. În acest timp mă gândesc la băiatul peste care am dat dimineață, mi se pare atât de cunoscut dar nu îmi pot da seama de unde îl știu. În timp ce mă gândeam la baiatul misterios îmi sună telefonul:

*-Da.

-Bună Helen, sunt Alicia. Am vrut să-ți spun că eu voi întârzia puțin, dar prietenul meu va ajunge la timp, îți va ține el de urât până ajung și eu.

-E ok, Alicia, sper că nu este ceva grav.

-Nu nu, stai liniștită. Mulțumesc mult!

-Nu-i nicio problemă. *

Sper să nu anuleze ședința sau ceva, avem nevoie de bani pentru chirie. Când am fost acceptată la facultate ai mei au fost foarte fericiti și în fiecare lună mă întrabă dacă am nevoie de bani pentru chirie și alte cheltuieli, dar încă de când am ajuns am început să lucrăm la o cafenea, pentru a nu fi nevoite sa apelăm la banii lor. Nici eu și nici Sophia nu vrem asta, au cheltuit mult ca să ajungem aici, dar acum a venit timpul să ne descurcăm fără vreun ajutor.

Ajung la locul stabilit și se pare că și prietenul ei întârzie, ce pereche, chiar se potrivesc. Mă așez pe o bancă pentru a putea verifica echipamentul și mă uit în jur după câteva locuri perfecte pentru a face poze. În clipa următoare m-am trezit cu o pereche de mâini peste ochii mei. Nu știam cum să reacționez, putea fi un obsedat sau mai rău, în timp ce aveam o mie de scenarii în minte cu ce mi-ar fi putut face acea persoană vorbi:

-Ce face cel mai frumos zâmbet pe aici, spune și își dă mâinile.

-Adam? spun și mă întorc pentru a vedea dacă am dreptate

-În carne și oase, întrebarea e ce faci tu pe aici?

-Trebuie să mă întâlnesc cu un cuplu pentru o ședință foto, dar tu?

-Locuiesc la doua blocuri distanță, mă plimb pe aici în fiecare zi, îmi place să surprind natura în pozele mele, așa mă detașez de probleme și de oameni. Dacă tot ne-am întâlnit pot sta și eu cu tine? Nu vreau să deranjez dar pot ajuta.

-Nu deranjezi, poți rămâne, singura problemă e că amândoi întârzie.

-Vor veni ei, sunt 100% sigur, nu poate face cineva așa ceva unei fete ca tine.

În acea clipă am vrut mai mult ca oricând să-l sărut, pare ciudat dar are ceva ce mă atrage din ce în ce mai mult. Îmi dau seama că și el are aceeași dorință deoarece de câteva secunde bune nu am mai spus niciunul nimic, iar ochii lui îmi privesc temători când buzele când ochii. Se teme de un refuz așa că decid să mă aproprii pentru a-i da siguranța de care are nevoie. În următoarea clipă ne sărutam. Nu am mai simțit niciodată această senzație atât de puternică, atâta electricitate, atâtea emoție, precum o explozie de sentimente puternice de dragoste. Abia a trecut prima zi de facultate și deja sărut un coleg. Eu sunt cea care întrerupe sărutul, simt că lucrurile avensează în ritm amețitor și nu îmi place.

-Îmi pare rău, m-am lăsat purtat de val, nu se va mai repeta, spune timid.

-Nu-i nicio problemă, Adam, și eu am vrut asta. Nu pot exprima în cuvinte ce am simțit dar grăbim puțin lucrurile și nu vreau ca unul din noi să regrete mai târziu...

-Bună Adam, ce faci? Se aude o voce din spatele meu, iar când mă întorc îl văd pe Eduard de mână cu Alicia. Simt cum tot sângele îmi urcă în cap, cu siguranță eram mai roșie decât un rac.

-Hei Eduard, la o mică plimbare dar m-am întâlnit cu Helen, spune și arată spre mine.

-Helen, te știu de undeva? Îmi pari cunoscută.

-Probabil de la cursul pe care îl predai, nu am fost prea atentă.

-Ah, unde îmi sunt manierele? Să vă fac cunoștință. Eduard Helen, Helen Eduard. Eduard este fratele meu, minunatul meu frate mai mare...