În Căutarea Fericirii

Capitolul XI

Mă ține de mână încă de când am plecat, nu a vrut nici măcar o secundă să-mi lase mâna singură. E atât de grijuliu și pot spune că s-a schimbat, nu eu am făcut acest lucru ci el. El a renunțat la ieșirile cu băieții în schimbul serilor petrecute cu mine, a renunțat la faima din facultate doar pentru a mă avea aproape și nu știu cum să-i mulțumesc.

-Aproape am ajuns, abia aștept să-i cunosc pe ai tăi. Îmi strânge mâna mai tare și o sărută.

-Și ei abia așteaptă, mai ales tata, era foarte încântat când a auzit că vin cu tine. Îi zâmbesc cald și îl sărut pe obraz. Înainte de a pleca am trecut pe la facultate fără ca nimeni să știe și deși Eduard a vorbit cu decanul legat de această plecare de o săptămână mai aveam ceva de rezolvat. Am vorbit cu decanul despre notele mele și dacă voi putea primi de pe acum bursa pe prima luni și spre surprinderea mea a acceptat. Asta însemna că mama ar putea începe tratamentul.

-Am ajuns, acum zi-mi pe unde e casa.

-La dreapta și a patra casă pe dreapta. Oh, câte amintiri. Mă uit pe geam și îmi amintesc de copilărie, de prietenii cu care mă jucam, de persoanele pe care le-am iubit, dar dacă îmi amintesc mai bine a fost o singură persoană. Deodată văd pe cineva care practic mă smulge din visare, o față atât de cunoscută, dar nu poate fi, știam că a plecat cu o lună înaintea mea, și atunci m-a privit la fel de șocat ca mine.

-Ai pățit ceva? Zici că ai văzut o fantomă.

-Sunt bine, doar obosită. Am nevoie de odihnă.

-Atunci hai să-i vedem pe ai tăi și după ne odihnim, a fost un drum lung. Mă pupă pe frunte, atât de drăguț, coboară și vine să-mi deschidă portiera.

-Domniță, spune în timp ce se apleacă ușor și cu mâna îmi face semn să cobor.

-Cât de drăguț poți fi, mulțumesc. Ești pregătit?

-Cel mai pregătit. Mai ales când sunt lângă tine. Îmi dai încrederea de care am nevoie, e unul din lucrurile pe care le iubesc cel mai mult la noi. Încrederea a baza, la fel ca iubirea.

Îl sărut scurt și ne îndreptăm spre intrare, iar ca de fiecare dată tata e în întâmpinarea noastră.

-Dragă, hai să vezi cine e aici, spune tata cu zâmbetul pe buze și mă trage într-o îmbrățișare călduroasă. Zici că ești plecată de ani de zile nu de câteva luni, așa dor ne-a fost.

-Micuța noastră Chaterine, spune mama cu o voce plină de dragoste dar parcă în aceași timp obosită și la fel ca tata mă strange într-o îmbrățișare părintească. Cine este acest băiat chips?

-Mă bucur să fiu din nou acasă. Mamă, tată, el este iubitul meu , despre care v-am spus atâtea, Eduard.

-Mă bucur să te cunosc, Eduard, sper că fata mea e fericită lângă tine și nu va suferi ca în trecut. Intrați nu stați acolo, hai. Spune tata plin de fericire și ne conduce spre living.

-Vreți o cafea? Ceva de mâncat? Cu siguranță vă este foame.

-Nu mamă, doar puțin obosiți.

-Am pregătit camera ta și camera de oaspeți așa că puteți merge la somn, iar mâine vom discuta mai multe, spune tata în timp ce se uită îngrijorat spre mama. Ei nu știu de ce sunt aici de fapt, cred că este o vizită normală pentru că am vrut să le fac cunoștință cu Eduard. Cred că încă nu știu de boala mamei și că totul e normal, dar chiar dacă nu aș fi știut tot mi-aș fi dat seama că mama are ceva, arată mult prea rău, atât de obosită și slăbită.

-Poate că asta ar trebui să facem. Helen chiar trebuie să se odihnească, a fost un drum lung.

-Cine vorbește, tu ai condus. Nu știu care din noi e mai obosit. Atunci noi vom merge la somn. Îmi îmbrățișez mama și îl sărut pe tata pe obraz și împreună cu Eduard aduc bagajele, mă sărută și plecăm fiecare spre camera lui. Și după cum era de așteptat nu am putut adormi așa că mă ridic ușor din pat și mă duc la bucătărie pentru a căuta ceva de mâncare.

-Am zis eu bine că trebuia să vă pun să mâncați.

-Mamă, m-ai speriat. Mă așteptam să dormiți la ora asta.

-Nu dorm prea mult de ceva vreme, plus că te-am auzit când te-ai împiedicat. Mereu de împiedici de acel covoraș.

-Asta e adevărat. Zâmbesc iar în a doua secundă îmi amintesc de faptul că ea suferă și nu vrea să știu acest lucru, mă freest de acest lucru și mă doare chiar dacă știu că mă protejează. Trebuie să-I fiu alături de ea, mai ales în aceste momente. Mamă, spun și o îmbrățișez, vreau să știi că am primit o scrisoare de la doctoral tău și că împreună putem trece peste, trebuie doar să accepți acel tratament.

-Oh, știam eu că s-a întâmplat ceva de ai venit așa devreme acasă. Am îndurat prea multe, draga mea, pur și simplu am obosit. Nu mai am forța de acum 10 ani și nici tăria de caracter de atunci. Pur și simplu nu mai pot lupta, simt că am făcut destule pe această lume, iar voi o să fiți bine și fără mine, o să suferiți la început dar cu timpul va fi bine.

-Mamă, te auzi? Cum poți spune asta? Suntem alături de tine, tu trebuie să fii cu noi. Te rog, am bursa pe o lună și sunt sigură că și tata are ceva strâns. Ai putea începe tratamentul, și te rog să faci asta. Nu pentru mine, ci pentru tata care ține la tine mai mult ca la el, ar face orice să te știe bine. Pentru un viitor împreună, dacă vrei renunț la facultate și vin acasă doar să știu că ești bine.

-Nu vreau asta, nu pot fi atât de egoistă chiar dacă te vreau aproape. E viitorul tău și ca mama nu vreau să îl distrug, iar legat de bani stai liniștită, avem destui și da, voi începe tratamentul chiar dacă nu mai am nicio speranță. Vă am pe voi și e tot ce îmi pot dori. Și acum să vorbim de Eduard.

-Oh mamă, nu pot spune că am găsit fericirea dar...