În Căutarea Fericirii

Capitolul VIII

Erau așa de fericiți, emanau iubire, erau perfecți , iubirea lor era perfectă. Mă uit la Christina și observ cu câtă mândrie vorbește de Adam, de primul lor sărut dar și prima ceartă în care nu au putut sta supărați unul pe celălalt mai mult de un minut. Mă bucur pentru ei și în același timp sunt puțin geloasă, aș fi putut fi eu în locul Christinei, cea iubită, adorată, iubirea vieții lui, doar a lui și el doar al meu. Dar într-un fel mă bucur că nu am ales acea cale, poate nu eram destinati a fi împreună și prințul meu pe cal alb e mai aproape decât cred.

-Lasă-mă să te ajut , îi spun Christinei și i-au cele patru farfurii de pe masă, iar ea platourile.

-Helen, știu ce părere ai despre Eduard și știu că nu vrei să deschid acest subiect acum dar totuși o fac. Crede-mă, cât am stat la ei am observat că nu e chiar așa de rău și nesuferit precum pare, trebuie doar să-l cunoști mai bine, să-i dai o șansă.

-Christina, te rog, știu că vrei să mă vezi fericită și toate cele dar hai să nu vorbim acum despre asta, e seara voastra, a ta si a lui Adam, și am să-ți spun doar ca să fii mai fericită în legătură cu asta. Îi voi da o șansă lui Eduard, pentru că mă simt vinovată de felul în care l-am tratat și chiar vreau să-l cunosc cu adevărat. Spun și îi zâmbesc..

-Nici nu știi cât mă bucur să aud asta, nu-ți va părea rău, promit. Hai să ne întoarcem la băieți.

-Frumoasa mea Christina, veniti, Eduard vrea să ne încânte cu încă un talent de-al lui, va cânta la chitară.

Cântă la chitară, ok, asta e ceva nou și chiar îmi place că am aflat asta. Aduce chitara și se așează pe scaun, acordează puțin chitara și începe să cânte faimoasa melodie Passenger - Let Her Go și pentru prima oară am simțit ceva în stomac, acea senzație de fluturi. Încep să-l cunosc și poate încep să simt ceva pentru el, dacă stau și mă gândesc au fost și momente drăguțe petrecute împreună. Și gândul că vom petrece o săptămână împreună începe să-mi placă. Fiind pierdută în gânduri și în noile sentimente sunt surprinsă cum practic mă holbam la el, observă și zâmbește ușor făcându-mi din ochi, iar eu simt cum încep să mă topesc după acel zâmbet.

-Mulțumim Eduard, a fost minunat, Adam avea dreptate când spunea că știi să cânți la chitară și cred că după reacție și Helen e impresionată.

-Pot spune că se pricepe, Christina dar știam că și tu cânți.

-A vrut să facă asta dar nu lăsat-o eu, e ziua noastră și am vrut să stea și să admire.

-Eu cred că ar trebui să plec, mă bucur că va placut dar e târziu și vreau să ajung întreg acasă, spune și se ridică de pe scaun pune chitara la locul ei și așteaptă ca cineva să meargă cu el spre ieșire.

-Frate, nu te pot lăsa să pleci acum, după cum ai zis și tu e târziu și nu vreau să risc, poți păți ceva. Este loc și pentru Helen și pentru tine în camera de oaspeți.

Brusc îmi amintesc de acea noapte în care fără să știe cine sunt m-a salvat, acum puteam fi închisă undeva sau mai rău, iar pentru acest lucru îi voi rămâne datoare toată viața. Cumva a spus că e dispus să îl lase să doarmă cu mine? Oricât de mult aș fi urât această idee în trecut acum nu mai pot spune asta, mă încântă ideea ca Eduard să doarmă în aceeași cameră cu mine.

-Nu știu ce să zic Adam, nu vreau să o deranjez pe Helen.spune și amândoi se uită spre mine de parcă ar fi doi copii care cer permisiunea de a mai mânca o ciocolată.

-Nu cred că ar fi un deranj prea mare, e ok. Brusc s-a luminat la față mai ceva ca un pom de crăciun și zâmbea nespus de frumos. Cei doi copilași ai primit ciocolata, spun în șoaptă dar mereu uit de auzul foarte dezvoltat a lui Adam, și îl aud chicotind. Mă duc cu Christina să pregătim camera, și plecăm înainte să mă bufnească râsul.

Eram în pijamalele cu iepurași ale Christinei pe balconul la care aveai acces din camera de oaspeți și priveam cerul, milioanele de stele străluceau puternic în noaptea asta mai ceva decât de obicei.

-Ador spatial, stelele, planete, tot ce ține de acest imens univers. Îmi adduce aminte de faptul cât de mici suntem și cât de mult ar trenui să prețuim această planetă, cu toate resursele necesare și tot nu suntem mulțumiți. Mereu am zis că sfârșitul lumii nu va consta în vreun meteorit sau ceva de genu, noi ne vom distruge, încet, încet până nu va mai rămâne nimic.spun de în dată ce-l aud venind și îl privesc pentru prima oară cu bucuria că e aici lângă mine. De îndată ce dau de acei doi ochi superbi privirea îmi coboară la bustul lui perfect lucrat și mă rușinez, încerc să mă uit din noi la stele dar ajung iar în dreptul acelor ochi.

-Helen, știu că mă consideri un nesuferit și că poate nu vrei să mă mai vezi niciodată dar vreau să știi că de mult timp am vrut să-ți spun că...că te plac din ce în ce mai mult. Când te-ai lovit atunci de mine am crezut că ești ca celelalte, cauți atenție dar după mi-am dat seama că tu ești specială și că te vreau lângă mine indiferent de prețul pe care îl voi plăti pentru asta. Am vrut să te alung din inimă și gând dar nu am putut indiferent de ce făceam. Spune în timp ce cu mâba dreaptă îmi mângâie obrazul și se apropie din ce în ce mai mult, nu știam ce să spun, nu mai aveam cuvinte, dar faptele cântăresc mai mult decât niște vorbe așa că timid mă apropii și eu. Ajungem să stăm cu frunțile lipite de parcă niciunul nu avea curajul necesar pentru a face următoarea mișcare. Și atunci s-a întâmplat, buzele îi erau atât de calde, e un sărut plin de emoție, chimie, perfecțiune.Pot spune că au explodat galaxii când pentru prima oară buzele ni s-au întâlnit. Oare după atâtă timp am găsit fericirea?