În Căutarea Fericirii

Capitolul XVII

P Eduard.

Mă trezesc alături de ea, o privesc, o sărut pe frunte ușor și mă ridic din pat la fel de ușor pentru a nu se trezi. Cobor la bucătărie pentru a-i pregăti iubitei mele un mic dejun, sper eu, destul de comestibil. Găsesc o tavă destul de potrivită și am început să pregătesc o omletă, lucru ce nu era așa de greu, prăjesc două felii de pâine, pun suc de portocale în pahar și pornesc să-mi trezesc iubita. După cum era de așteptat era deja trează și îmbrăcată, nu-i prea place să lenevească.

-Oh, și eu care am vrut să te trezesc cu un sărut, spun și așez tava pentru a-mi săruta iubita, ești așa de frumoasă când dormi.

-Doar când dorm? Spune și face o față tristă.

-Eii, tot timpul ești frumoasă, minunată, a mea.spun și o sărut pe frunte. Acum hai să mănânci, sper că este bun, am pus multă dragoste.

-Cât de drăguț poți fi, chiar acum am vrut să cobor să mănânc ceva.

***

-Cât mă bucur că voi doi formați din nou un cuplu, vă stă atât de bine împreună.

-Mulțumim, spun și îmi strâng iubita mai tare în brațe, e minunat să o am lângă mine.

-Pot spune același lucru, spune ea cu o bucurie nespusă pe chip, mă surpinde cu gesturi mici și pline de iubire.

-Atâta dulceață ce poate fi pe aici, îmi vine rău, spune Andy cu un desgust pe față.

-Dacă nu îți place poți merge în altă parte, nu ești obligat să stai lângă noi, sau să vorbești cu noi.

-Minunat, am plecat de aici.

Acum că Andy și Alicia nu m-au erau o problemă pentru noi poate că lucrurile vor rămâne așa pentru mult timp, și chiar îmi doresc asta, fără alte fete doar ea și eu . Pentru ea am renunțat la multe și nu regret nimic, aș face același lucru dacă ar fi să o i-au de a capăt, poate că nu aș fi făcut unele lucruri cum ar fi sărutul cu Alicia, dar în rest nu regret nimic. Ce ar fi atâtea fete dar fără cea de care eram îndrăgostit, e ca și cum ai fi foarte bogat dar nu cunoști niciodată ce e fericirea, eu am ales fericirea lângă ea și mă bucur enorm de această alegere, nu o voi mai lăsa să sufere, să-și facă griji pentru cine știe ce. O voi iubi până în ultima zi din viață, și după...

Și uite așa timpul a trecut, împreună am sărbătorit anul noi cum am știut noi mai bine și mai frumos, am petrecut fiecare clipă împreună de parcă ar fi fost ultimele zile din viață și uite așa ca o adiere de vânt într-o zi toridă de vară a trecut timpul, un an lângă minunea de lângă mine, prea puțin pentru a-i demonstra cât de mult o iubesc, acum că eram mutați împreună totul îl făceam împreună, bine în limite timpului disponibil. Acum că am reușit să ne deschidem un studio nu prea mai aveam timp pentru noi, ea la facultate până termina cursurile și după venea la studio pentru a mă ajuta, iar când ajungeam acasă făcea mâncare, curat și tot ce mai trebuia făcut. Pentru mine îmi era iubită, soră, mamă, tot ce aveam nevoie așa că într-o zi pe când la studio erau mai puține lucruri de făcut, am urcat în mașină și fără să-i spun ceva am pornit la drum.

P. Helen

-Unde mergem? Îmi spui? Eduard!

-Ai doar încredere în mine. Sigur nu vezi prin bucata aia de material?

-Foarte sigur, dar te rog să nu fie un drum lung mă dereanjează, o pot da jos?

-Nu! Ajungem imediat, sper doar să nu-ți cadă aia de pe ochi, aș fi foarte supărat dacă s-ar întâmpla asta.

-Bine, țin și mâna, nu înțeleg ce e atât de important încât nu trebuie să aflu unde mergem.

-O să vezi, uite am ajuns, stai să te ajut să cobori.

Aud cum coboară și îmi deschide portiera pentru a ieși, mă apucă de mână iar eu mă ridic, încerc să-mi dau seama dacă aud ceva ce mi-ar oferi un indiciu despre locul în care mă aflu dar o melodie ce se auzea undeva din dreapta mea îmi capta atenția. M-a condus mai aproape de acea muzică, era melodia noastră, acum îmi era imposibil. Am încercat să miros ce-i în jur, poate mă ajuta dar tot ce simțeam era parfumul lui.

-Poți da aia jos, spune cu un glas destul de emoționat. Îmi dau eșarfa jos și îl văd stând în genunchi, eram pe malul mării înconjorați de o inimă de pietricele și petale de trandafiri, mă uit pentru câteva secunde în jur, iar după îmi îndrept atenția spre Eduard.

-Te iubesc mult și știi asta, nu aș putea sta nici măcar o zi fără tine, îmi ești mamă, soră, iubită, iar azi vreau să-mi devii logodnică. Helen, vrei să te căsătorești cu mine, să ne fim alături la bine și la rău?

Nu știam ce să spun, și asta din cauza emoțiilor parcă nu puteam scoate un cuvânt, în mine strigam un DA puternic așa că am făcut tot posibilul să îl spun și în realitate.

-DA, DA, DA, vreau. Strig acel da cât pot de tare, iar Eduard îmi pune inelul și mă strânge puternic.

-Cât de fericit mă poți face nici nu-ți imaginezi.

-Ba da, îmi imaginez pentru că și tu mă faci la fel de fericită și pentru asta îți mulțumesc enorm de mult, nu pot descrie în cuvinte cât de mult de iubesc și sper să te fac fericit în continuare pentru că fericirea ta e tot ce contează pentru mine. Mă mai uit încă o dată în jur pentru că data trecută nu am reușit să văd mare lucru și observ o masă plină de mâncare aranjată ca la cele mai scumpe restaurante, lemne aranjate pentru un foc de tabără și un cort.

-Cum ai putut să mă ții cu acea eșarfă la ochi timp de 6 ore?

-Ai uitat că 5 ore ai dormit? Plus aveai să-ți dai seama unde mergem dacă te lăsam fără, cunoști drumul mai bine decât mine și nu am vrut să risc.

L-am sărutat încă o dată și am mers să mâncăm, iar după ce am făcut știe doar acel cort și noi doi...