În Căutarea Fericirii

Capitolul XII

După cum i-am spus și mamei, nu am găsit încă fericirea, dar am o parte din ea și acea parte se află în Eduard. Îi văd acea strălucire în ochi de fiecare dată când mă privește și sunt sigură că și el crede același lucru. Îl privesc cum se joacă cu Toto, e așa de copilăros uneori și matur când trebuie, e mai fericit decât un copil care a primit de crăciun jucăria dorită, zâmbesc și mă alătur lor.

-Toto, cățel frumos. Ce mai faci bătrâne? Dă din coadă fericit și parcă ar vrea să vorbească, să-mi zică faptul că-i fericit și că îi este dor de zilele în care ne jucam. Și mie mi-e dor de tine, bătrâne. Mă duc până la bucătărie să-i aduc ceva de mâncare.

-Adu-mi te rog telefonul, l-am uitat de masa din living. Dau din cap în semn că da și pornesc. Mâncarea lui Toto era luată, dar când să i-au telefonul se aude un bâzâit și se deschide ecranul, era un mesaj. Curioasă din fire ridic telefonul cât mai repede să văd mesajul: "De ce ai plecat cu tocilara aia? Îmi este dor de tine! Alicia". Am scăpat mâncarea pentru câini dar telefonul îl țineam stâns și simțeam cum lacrimile încep să cadă.

-Poftim, răspunde mai repede. După iar se supără că petreci timp cu o tocilară plus că îi este dor de tine. Ce drăguț, spun printre lacrimi și fug. Am avut încredere în el, și chiar am crezut că a renunțat la fetele ce-i dau târcoale dar se pare că nu. Am fugit cât am putut de tare chiar dacă din spate se auzea Eduard cum țipă la mine să mă opresc. Nu am făcut asta iar singurul loc unde am vrut să mă aflu era plaja din apropiere, locul meu preferat. Atâtea amintiri, aici am avut primul sărut, prima dragoste a început aici. Ajunsă la locul cu amintiri mă așez pe o piatră care să află acolo de când aveam 6 ani, privesc marea și încep să mă gândesc la cela întâmplate, poate chiar Eduard nu-i vinovat și merita să ascult ce are de spus.

-Știi nu-i frumos să nu saluți un vechi prieten, se aude o voce din spate și mă întorc pentru a vedea cine mă deranjează.

-Îmi pare rău, s-au întâmplat multe lucruri de când te-am văzut ultima oară și nu am știut cum să reacționez.

-Ce s-a întâmplat de ai plecat așa de acasă? Te-am văzut când ai trecut pe lângă mine, mai aveai puțin și atingeai viteza luminii.

Zâmbesc, mereu a știut cum să mă facă să zâmbesc, să uit de problemele de zi cu zi și de lumea din jur.

-Lasă-mă pe mine, tu nu trebuia să fii în armată?

-Da, trebuia dar... Spune și ridică mâna stângă pentru a arăta că lipsește.

-Andy, spun uimită. Ce s-a întâmplat?

-Eh, un mic accident care m-a costat meseria și brațul drept. O nimica toată, nu contează ce am pățit eu. Cine te-a făcut să plângi Helen? Tipul ăla cu care ai venit la ai tăi? Spune! Ridică vocea în timp ce-mi șterge lacrimile rămase.

-Nu-i nimic grav, sper. Doar ceva de la facultate și sper ca asta să fie ultima abatere.

-Nu merită dacă te face să plângi, nimeni nu ar trebui să facă asta. Ochii ăștia frumoși nu ar trebui să afle gustul amar al lacrimilor și nici aceste buze și nici măcar tu. Meriți să fii fericită, lângă cineva care te merită cu adevărat.

-Și totuși ești persoana care m-a făcut să sufăr cel mai mult, sau ai uitat acea zi de vară în care mi-ai spus că trebuie să ne despărțim pentru că așa cel mai bine. Trebuia ca eu să plec la facultate și tu în armată. Ce cuvinte dulci spune persoana pentru care am vărsat cele mai multe lacrimi.

-Știu, știu ce am făcut și îmi pare rău. Eram așa perfecți împreună, născuți unu pentru altul, suflete pereche. Îmi pare rău că te-am pierdut și voi regreta asta tot restul vieții dar te rog să mă ierți. O putem lua de la capăt, împreună într-un apartament, doar noi și iubirea noastră.

-Cred că mâna nu e singurul lucru lipsă de când te-ai întors. Am o relație Andy și deși în momentul ăsta sunt foarte supărată pe Eduard asta nu înseaamnă că mă voi arunca în brațele tale sau a altuia. Ne iubim mult mai mult decât orice pe lume și nu aș renunța la el pentru nimic în lume. Voi rezolva chiar eu mica noastră problemă dacă va fi nevoie. Sper că m-am făcut înțeleasă, poate că au trecut 10 luni de când nu ne-am văzut dar să știi că m-am schimbat foarte mult. O zi bună Andy, spun și îi întorc spatele marii mele iubiri care acum nici măcar prieten nu-i pot spune. O relație despre care nu sunt multe de spus, ne-am îndrăgostit și ne-am iubit timp de un an până ce el a decis că trebuie să ne despărțim petru a-și împlini visul de o viață. Mulți cred că în acel an am dus relația la un nivel mai înalt dar sincer nu am putut face acel pas oricât de mult l-aș fi iubit, însă l-am lăsat să se laude cu lucrul ăsta. Ajunsă acasă urc spre cameră fără a mă uita în jur și acolo era el, dormind pe patul meu pentru că nu am observat dar era destul de târziu. L-am învelit cu o pătură și m-am așezat lângă el, m-a simțit, mi-a sărutat fruntea și m-a strâns cât de tare a putut în brațe.

-Nu am nicio legătură cu Alicia, îmi tot trimite mesaje că trebuie să renunț la tine, că nu ne potrivim și că ea mă iubește mai mult decât tine.

-Și tu ce crezi?

-Că minte, ne potrivim cel mai bine, ne iubim enorm de mult și nu voi renunța niciodată la tine îndiferent de situație și probleme ce vor apărea pe parcurs pentru că Helen vreau să fii a mea pentru totdeauna și vreau să cunosc adevărata fericire alături de tine.

-Și eu îmi doresc același lucru, spun și în sărut înainte de a mă pierde în lumea viselor.