Sunt aici pentru un motiv

Capitolul 7

An Na aștepta semaforul să se facă verde. Se lăsase întunericul, dar datorită vremii plăcute, oamenii nu se mai îndreptau grăbiți către casele lor, preferând să mai zăbovească în răcoarea plăcută a serii. Cu mâinile în buzunare, se gândea în continuu la noutățile pe care le primise ieri, când mersese la o zi obișnuită de muncă. Niciodată nu prevăzuse o asemenea schimbare de situație în cazul ei. Îi era greu să accepte această întorsătură de situație, pentru că știa că până acum își sacrificare viața pentru acest job. Știa cât efort depusese pentru a scădea rata criminalității măcar cu câteva procente.

Gândurile lui An Na erau din ce în ce mai bulversate, încercând să înțeleagă motivul eliminării din echipa care se ocupa de anchetă. Luase această ancheta ca pe o detașare de la cazurile de crimă la care fusese nevoită să participe. În condițiile de față, ar fi preferat să fie trimisă din nou la acele cazuri decât să meargă ca ofițer sub acoperire. Nici măcar nu făcea asta în calitate de detectiv pentru a descoperi ceva. Își dădu seama ca în încercarea ei de a descurca firul poveștii și de a înțelege motivul pentru care fusese eliminată, mai mult se încurca.

Își privi încălțările. Cât timp trecuse de când nu mai mersese într-un magazin pentru a-și cumpăra altele? Amintirile ei se blocară la această întrebare. Oare își pierduse feminismul de tot înconjurată de cele mai atroce evenimente sociale? Fetele țin la chestii precum shopping-ul, gătitul sau alte chestii asemănătoare. Ea nu mai făcuse niciuna dintre astea de ceva vreme. Uneori mai gătea pentru Sang Min, dar nici acela nu era gătit în adevăratul sens al cuvântului. Viața ei se împărțea între Departamentul de Crime Violente și casa lui Sang Min. Iar drumurile care duceau de la casa ei la acestea două erau cele mai bătătorite.

Un trecător grăbit se lovi de ea, din greșeală, și întorcându-se îi adresă o uitătură urâtă și câteva cuvinte asemănătoare. An Na, revenind la realitate, realiză că stătea în fața trecerii de pietoni de ceva vreme. Omulețul verde începu a licări intermitent, semn că cel roșu urma să-i ia locul curând. An Na profită de cele câteva secunde pentru a trece în grabă de partea cealaltă.

Intrând în holul casei fratelui ei, abia apucă să se descalțe că Yoon Hee sări la gâtul ei, îmbrățișând-o.

- Tati, a venit mătușa An Na! țipă ea, cât o ținură plămânii. Mătușă, continuă ea, întorcându-se spre An Na, azi ai prins oameni răi?

- Nu încă, zise ea, râzând. Oamenii răi se lasă prinși greu.

Yoon Hee tăcu pentru o clipă, devenind serioasă, apoi zâmbi.

- Cred că i-ai speriat destul de tare, de asta se ascund așa bine, zise Yoon Hee încercând să facă cu ochiul.

An Na râse urmărind-o pe micuța ce încerca să imite gesturile oamenilor mari.

- Cine te-a învățat să faci cu ochiul? o întrebă ea, dându-i un fir răzleț după ureche.

- Mm, am văzut la televizor, zise ea, acoperindu-și gura cu mâinile chicotind.

- La televizor? se miră An Na, apoi strigându-i fratelui ei. Sang Min!!! Nu ți-am zis să nu îți lași copilul să se uite la toate prostiile la TV? De ce nu mă asculți niciodată?

- Așa-i că îți e foame? se auzi vocea fratelui ei, din bucătărie.

- Sang Min, nu schimba subiectul, rosti An Na pe un ton serios, apărând în ușa bucătăriei.

- An Na, știi? A avea un copil presupune multe responsabilități, inclusiv supravegherea atentă 24/7, iar eu părinte singur nu pot fi omniprezent, se plânse Sang Min, umblând la mașina de fiert orezul.