Sunt aici pentru un motiv

Capitolul 16

Jung Su se trânti pe patul mare din camera lui, după ce deschise fereastra de la balconul său. Vântul răcoros adia, făcând draperiile să fluture în părți. Își puse ambele mâini sub ceafă și privea absent tavanul. În mintea lui fugeau frenetic toate întâmplările de peste zi. Știa că se comporta oarecum neobișnuit. Nu-și înțelegea comportamentul. Era prea dificil să încerce să găsească o explicație la tot ce făcuse azi. De ce venise până aici și toate celelalte gesturi ale sale. Oare venise în viața lui acea perioadă despre care oamenii spun că te vei baza mai mult pe sentimente decât pe rațiune?

O bătaie puternică în ușă îl făcu să sară din pat. Cine era la ora asta? Se îndreptă către ușă și o deschise.

- Măiculiță, An Na, ce s-a întâmplat? De ce apari la ușa mea îmbrăcată așa?

În fața lui, o An Na înfășurată în halatul de baie alb, cu gluga în cap, desculță și cu apa încă șiroindu-i din părul ud, stătea cu mâinile încrucișate și îl privea urât.

- Ți se pare amuzant să faci asta? Înțeleg, nu a fost un lucru frumos să mă dau drept o altă persoană la acea întâlnire aranjată, dar chiar trebuia să mergi așa departe? îi zise ea, chinuindu-se să își stăpânească tremuratul.

- Nu înțeleg despre ce vorbești, zise el, încurcat, abținându-se să nu râdă, eșuând vizibil.

- Apa e rece! țipă ea.

- Ce? Vorbește mai încet.

Abia apucă să rostească asta, că de la ușile de pe hol, câteva capete se iviră uimite, întrebându-se cine îndrăznea să facă atâta zarvă la ora asta. Jung Su o apucă de mână și o trase în cameră, închizând ușa în urma ei.

- OK. Acum îmi poți spune care este problema.

- Nu poți pricepe? Apa la baie e rece. Și dacă ai făcut asta ca să te răzbuni pentru...

- An Na, chiar nu știu despre ce vorbești. Crede-mă că nu e mâna mea.

- Atunci...?

- Voi merge să vorbesc la recepție.

- Și eu?

- Așteaptă-mă în camera ta.

Jung Su își luă hanoracul de pe pat și închizând ușa în urma lui, o lăsă pe An Na privind în gol la ușa închisă. Enervată și cu frigul intrat până în oase, An Na deschise ușa și porni spre camera ei.

Apăsă clanța, împingând ușa. Aceasta rămase neclintită. Iar atunci își aminti. Când plecase nervoasă din cameră omisese să plece nervoasă împreună cu cardul de deblocare. Își apăsă fruntea pe ușa de lemn. De ce ziua de astăzi era atât de groaznică?

...............................

Jung Su alergă pe scările care urcau la etajul unde se cazaseră în noaptea asta. Chiar daca ar fi putut lua liftul, i se părea că scările erau mai rapide. Ajuns în fața ușii lui, o deschise și se așteptă ca ea să apară în fața lui, dar nici urmă de ea. Ieși și ciocăni la ușa camerei ei. Nu se auzea nimic. Oare plecase undeva? Dar unde? Avea părul ud acum câteva minute. Un zgomot de pași se auzi în spatele lui și An Na își făcu apariția de după peretele camerei de serviciu. Uimit și amuzat în același timp, Jung Su se duse către ea, încercând să nu facă situația mai jenantă decât era deja.