Sunt aici pentru un motiv

Capitolul 14

An Na aruncă o ultimă privire casei vechi pe care tocmai o vizitase, îndreptându-se către locul în care se despărțise de Jung Su. Se gândi la informațiile pe care le aflase, care puteau fi esențiale pentru cazul lor sau fără vreun ajutor real. Bătrâna i se păruse o femeie de treabă și nu prea avea motive să se îndoiască de sinceritatea ei. Însă, acest domn Lin Wei și povestea lui nu era deloc obișnuită. Manifestările și comportamentul pe care bătrâna îl descrisese, precum și plecarea bruscă în Coreea o puneau pe gânduri. Care fusese motivul pentru dispariția lui? De ce plecase în Coreea? De ce atâta timp nu dăduse niciun semn de viață?

Întrebările astea o frământau în timp ce se plimba de-a lungul șoselei. Se întunecase îndeajuns încât becurile de pe stradă să se aprindă. Se uită în jurul ei și constată că era singură-singurică. Și, în acest moment, alte gânduri își făcură apariția în mintea ei. Cumva, tocmai ascultase o declarație? „Nu mai fi prostuță, Kang An Na! Chiar iei în serios orice cuvinte frumoase din partea unui străin? Ce sens ar avea ca Jung Su să fie, cu adevărat, îngrijorat pentru tine? E doar pentru a-și face imaginea bună. Doar pentru imaginea lui, înțelegi? Revino-ți! Nu ești tu cea care să își facă scenarii romantice", își zise în sinea ei, așezându-și mai bine rucsacul pe umăr.

Un taxi gri opri lângă ea. Ușa se deschise și se trânti la loc la fel de brusc precum fusese deschisă. Îmbrăcat în geaca neagră și cu părul zburlit, imitația unui adolescent rebel, dar ascunzând în spate un om în toată firea, Jung Su se apropie de ea, ținându-și mâinile în buzunare. Nu voia să trădeze vreo emoție. Nici măcare el nu știa de ce se găsea aici. Ce îl determinase să ia o asemena decizie? De ce nu rămăsese la hotel, pur și simplu? Dar prea târziu ca să mai repare ceva. Trebuia să găsească o modalitate de a se scoate din această situație jenantă.

- Ăăă, bună din nou! zise, uitându-se la un obiect invizibil extrem de interesant care se afla dincolo de An Na.

An Na îl privi, nespunând nimic.

- De ce spuneai că ai venit? îl iscodi ea.

- Păi... mă gândeam că nu e tocmai potrivit din partea mea să te las singură într-un loc nou. Știi... poate fi periculos.

- Și?

- Ar trebui să ai un bărbat cu tine.

- De ce?

- Pentru siguranță.

- Crezi că în misiunile mele am mereu un bărbat alături de mine?

- Nu știu ce faci tu în misiunile tale, cert este că nu te pot lăsa singură știind de lucrul ăsta.

- Asta e tot?

- Da, privi el înspre ea, încercând să înțeleagă sensul ultimei întrebări. Ar trebui să am vreun alt motiv?

- Nu, nu, doar ... nimic, se fâstâci ea.

- Te gândeai la altceva? întrebă el, privind-o cu subînțeles.

- Ei, la ce să mă gândesc? Nu mă gândeam la nimic, pufni ea.

- Serios? Mie mi se pare că așteptai alt răspuns.

An Na îl privi în ochi. El îi susținu privirea. Apoi, An Na își întoarse privirea, iar el tuși.

- Cred că ar fi mai bine să ne întoarcem acum în oraș. Până nu se face prea târziu.

- Cu ce ne întoarcem?