ONE BOY-Thousand feelings

Capitolul 20-Partea a II-a

  Nu puteam afla despre el lucruri decât din ziare. Nu avem voie să îl vizitez. Nu aveam voie să vorbesc cu el la telefon. Doar familia lui putea.
Orice om greşeşte. El a greşit refugiandu-se în acest joc murdar. Nu trebuia să intre în aşa ceva, chiar dacă el trăia cu gândul că eu sunt moartă. Acum e rândul meu să aştept. Oare o să pot aştepta? 

25 de ani. Cel mai bun avocat din lume şi tot nu a putut ieşi. Cel mai bogat tânăr din cea mai bogata familie tot nu a putut scapă nepedepsit.

Cu Matt nu am mai vorbit de când am plecat de langa el la cabana. I-am lăsat maşina acasă în ziua în care am fost să fac o vizită familiei King. Nu aş putea explica vreodată durerea pe care o vedeam pe chipul lui Nelly. Cea mai optimistă persoană din lume a rămas fără puteri. Şi Will...el nu a putut arata niciodată cum se simte, dar acum îţi puteai da seama de acest lucru. 

Telefonul îmi sună şi mă grăbesc să răspund.

E Nelly. 

-Kim! Stiga ea 

Nu era nicidecum un strigat de fericire. 

-Da? 

-Poţi să ajungi la mine în zece minute, te rog? Vreau să vorbim si trebuie sa îţi dau ceva.

Dacă nu mi-l dădea pe Aiden tot degeaba. Îmi era frică să vorbesc cu ea din cauza faptului că, ea l-a văzut pe Aiden. Ea ştie ce se va întâmpla cu el. Urmează să aflu şi eu. 

-Ajung imediat! Spun şi închid telefonul

Ajunsă în faţa casei lui Aiden emoţiile mă cuprind imediat. Aş fi dat orice din lume ca el să fie acolo, înăuntru, aşteptându-mă şi spunându-mi că totul este bine acum.Aş fi dat orice şi pentru o secundă în care as putea să îl văd.

Bat la uşa încet şi imediat aceasta se deschide. Dau de privirea domnului King pe care îl îmbrăţişez imediat. Acesta mă strânge puternic în braţe şi deja presimt că nu voi auzi veşti bune.  

-Nelly e în fosta ta camera, te aşteaptă acolo! Îmi spune Will şi se retrage în biroul lui.
Urc scările grăbita şi sentimentele dau năvală peste mine când îmi văd camera. În camera aceasta am plâns mai mult decât am ras ce-i drept, dar tot mi-a fost dor de ea.

O văd pe Nelly stand în pat şi privind în jos. Era singură. Niciun Aiden nu va ieşi de nicăieri. 

-Nelly, eşti bine? Această mă aude, iar în momentul în care îşi ridică privirea spre mine încep să plâng. 

Plansase atât de mult. 

O iau în braţe şi plâng în continuare alături de ea. Nu e că şi cum Aiden a murit. Jumătate din viaţa lui nu va fi viaţă. 

-Kim...îmi pare atât de rău...Mă jur, eu şi cu Will am încercat orice. Matt s-a ocupat să ia pentru fratele lui cel mai bun avocat, a muncit zi şi noapte pentru a-l avea pe cel mai bun, dar nu se poate face nimic. Dovezile acelui băiat sunt foarte clare. Faţa aia cu care ieşea el ar fi putrezit în închisoare dacă scapa cu viaţă din acel accident. Ştiam...ştiam că nu e bună pentru el, era prea uşor ca el să treacă aşa repede peste iubirea voastră şi să se îndrăgostească de altcineva...

Voiam să spun ceva, dar simţeam cum această conversaţie ar trebui să se încheie. Îmi era greu să vorbesc despre el şi era clar că şi mamei sale îi era. 

Mă priveşte în ochi pentru câteva secunde apoi scoate de sub pernă un plic. O scrisoare mai exact. 

-E pentru tine. Habar nu ai cât a durat ca el să poate scrie asta şi tu să o poţi avea.

Mâinile îmi tremură pe plic. Inima îmi bate atât de tare. Ştiam că e o scrisoare de bun-rămas. Sau de adio? 

-Eu cu Will trebuie să ne întoarcem la secţia de poliţie, tu poţi să rămâi aici şi să o citeşti liniştită. 

Mă pupă pe frunte şi o aud cum coboară scările. 

Rup plicul şi simt din nou parfumul lui. Parcă îl vedeam scriindu-mi asta. Parcă îl văd lângă mine saruntandu-mă. Parcă îi simt din nou sărutul. 

" Kimberley Torres...
Credeam că începutul este greu, dar eu de fapt mă gândesc doar la sfârşit. Cum să închei? Aşa a fost şi între noi...începutul a fost sigur, dar sfârşitul? Ne-am spus "adio" de multe ori, şi viaţa ne-a spus-o în locul nostru, dar de fiecare dată am găsit drumul înapoi unul spre celălalt. Am fost fericit. Nu ştiam ce e aia iubire, nu ştiam cum se simte acest sentiment până la tine. Tu mi-ai deschis ochii şi mi-ai arătat cât de frumoasă este viaţa. Eu nu ştiam acest lucru până la 21 de ani. Au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea, chiar dacă tu nu ai fost prezenta în fiecare zi. Erai oricum în mintea mea şi parcă şi fără să fii lângă mine tot mă controlai. Arogantul de la masă doisprezece s-a îndrăgostit de chelneriţa minunte, corect? Sau eram grosolan? Nu mai ştiu exact. Uram aşa de mult că vei lucre în casa noastra, pentru că ştiam prea bine ce fel de femeie eşti. Una care suceşte minţile bărbaţilor. Ştiam că mă voi îndrăgosti şi nu voiam asta. Mi-e atât de dor de începutul nostru, de mine cu tine,de noi. Te iubesc atât de mult! Te voi iubi mereu! O iubire ca a noastră nu apare decât o dată în viaţă!
Kim, trebuie să fim serioşi acum. Sunt sigur că partea asta nu va fi preferată ta, pentru că nici a mea nu a fost in momentul in care am decis sa scriu. Finalul. Şi finalul scrisorii, dar şi finalul nostru. Mai ştii când mi-ai zis dacă îţi pot da inima înapoi pentru a fi fericită? Atunci nu am putut. Dar acum pot. Inima mea e la tine, dar a ta nu trebuie să mai fie la mine. E toată a ta şi a bărbatului cu care o să alegi să îţi petreci viaţa în continuare. Sper din totul sufletul să întâlneşti pe cineva care să te iubească aşa cum te iubesc eu. Dar nu cred ca exista inca un barbat asa. Să te uiţi la el şi să nu te poţi opri din zâmbit. Acel el care să te facă să crezi din nou în iubire. Şi sper să ne întâlnim după aceşti ani. Să îmi povesteşti cum e să fii fericită...cu altcineva. Eu voi înţelege. Eu sunt aici, închis, tu eşti acolo, liberă.
A fost o plăcere, dar şi o tortură să te întâlnesc, pentru că, am avut dreptate, m-am îndrăgostit de tine. Eşti cea mai puternică femeie din întreaga lume şi nu vreau să uiţi niciodată acest lucru. Tu poţi face orice!
Atât de puternică încât vei trece peste iubirea noastră pierdută şi îţi vei deschide sufletul din nou. Ştiu că acum m-ai face un nesimţit, pentru că, practice te arunc în braţele altcuiva. Asta fac. Dar nu pentru că nu te iubesc, ci pentru că te iubesc prea mult.
Voiam să ne căsătorim, dar nici asta nu am apucat. Voiam să te cer de soţie în cel mai frumos mod posibil. Nu te-ai fi aşteptat niciodată. Am fost dragostea vieţii unul pentru celalalt. Prima iubire despre care o să povestim mereu. Aştept să îmi povesteşti despre ultima ta iubire. Sper să nu fiu eu aia.

Al tău pentru totdeauna, Aiden King. 

Recitesc scrisoarea de o sută de ori şi plâng în continuu. Nu poate fi adevărat aşa ceva. Aştept să mă trezesc în orice clipă. Vreau să îl văd. Vreau să îi spun că nu osă pot trece niciodată peste el. Vreau să-i spun că îl voi aştepta în tot acest timp. Că îl voi iubi mereu şi că vreau ca el să fie ultimul. Cum o să îi pot spune toate astea? 

Matt intră în camera la fel de distrus ca mine. Mă strânge puternic în braţe, iar eu nu reuşesc să scot niciun cuvânt. 

-Mulţumesc! Spun peste câteva minute, Nelly mi-a spus că ai încercat orice ca să-l scoţi. 

-E fratele meu! Spune el şi mă ia din nou în braţe 

8 LUNI MAI TÂRZIU
Sunt în New York. M-am întors la părinţii mei. Am aşteptat ca să îl pot vedea. Nu am reuşit. Matt i-a putut transmite doar faptul că îl voi iubi mereu. Şi asta cred. Îl voi iubi mereu pe Aiden. Am trecut peste atâtea pentru a fi împreună, dar ceva tot nu ne-a lăsat. Eu am crezut că el nu se mai poate uita la mine cum se uită înainte şică era îndrăgostit de Jesy, dar el încerca doar să ne protejeze de acest moment care oricum a venit. Jesy a câştigat. Voi spune asta mereu.
Mi-a luat tot. Mi l-a luat pe el. Încep deja să cred că viaţa pe care ne-am promis-o unul altuia nu va fi niciodată reală.