ONE BOY-Thousand feelings

Final

Un an mai tarziu...

Kimberley Torres.

A fost greu. Recunosc ca a fost. Sunt o femeie de 30 de ani care nu a vrut decat sa fie fericita. Si am fost, dar de fiecare data am uitat ca, pentru un moment de fericire trebuie gustat cate un pahar de tristete care, la momentul respectiv, pare nesfarsit.

Am avut viata pe care am vrut-o si am uitat-o. Voiam sa ma bucur, dar nu stiam pentru ce sa o fac.

Am fost bolnava si am fost privita mai mult ca pe o boala decat ca o pe o persoana, dar in tot timpul acela mi-am dat seama cat de iubita am fost, apoi cat de mintita am fost, pentru ca dupa ce imi revenisem am fost complet indepartata de lumea pe care candva o iubisem.

Mi-am dat seama si ca aveam pentru ce sa lupt. Chiar am luptat, la propriu, pentru propria mea viata si pentru ceea ce iubeam cel mai mult. Pentru el.

Si el a luptat pentru mine. M-a asteptat in tot acest timp, cu toate ca eu l-am ranit de atat de multe ori. Credeam ca iubirea noastra era una imposibila asa ca ma detasasem incet. Acum stiu ca suntem suflete pereche si ca orice s-ar intampla, drumurile noastre mereu se vor intersecta. 

Aiden King

 A fost greu. Recunosc ca a fost. Cel mai greu lucru pe care eu il credeam posibil pana sa o intalnesc, era faptul ca as fi putut vreodata sa simt ceva pentru cineva, in afara de mine. Dar orgoliul a disparut in momentul in care Kim a pasit in casa mea. Pe teritoriul meu. Prezenta ei nu imi facea bine, pentru ca o priveam diferit. Nu m-am uitat la Emma niciodata in toata relatia noastra de pana atunci, in felul in care am privit-o pe Kimebrley intr-o singura seara. 

Si m-am indragostit de ea. Ea a recunoscut prima, dar sunt sigur ca o facusem dinaintea ei.

Am trecut prin atat de multe. M-am casatorit cu gandul ca am pierdut-o pentru totdeauna, pentru ca pierderea ei a reprezentat pierderea singurei mele parti bune pe care nici macar nu stiam ca o aveam. Ceilalti oameni din jurul meu scoteau din mine tot ce era mai rau si doar gandul la ea ma calma. 

Cand am intrat in inchisoare am stiut ca va fi momentul in care  o sa o pierd din nou. Nu mi-a venit sa cred ca o iubesc atat de mult decat in momentul in care as fi putut sa o oblig sa renunte la mine si as fi aruncat-o in bratele altui barbat, doar pentru ca ea sa fie fericita si sa ma uite. Gandul acesta m-a uimit in tot acest timp. M-am pus pe mine pe locul doi. Ea a reprezentat prioritatea.  Nici macar nu am putut sa ii permit sa ma vada in tot acel timp. Nu puteam sa o privesc in ochi. Nu puteam sa o ascult cum imi spune ca ii e dor de mine, cum ca are nevoie de mine. Am fost egoist. Dar daca as fi vazut-o, as fi fost mai distrus decat deja eram. 

Cand am iesit mai devreme decat trebuia, recunosc ca m-am gandit ca vom fi din nou impreuna. Cand am vazut-o la masa cu un alt barbat care chiar parea sa o faca fericita, mi s-a rupt tot filmul. L-as fi alungat de langa ea de la masa si de tot din viata ei in secunda doi, dar, din nou, am pus fericirea ei mai presus de orice. Si ce mai puteam face cand ea nici macar nu isi mai amintea numele meu? A trebuit sa accept si sa trec peste. 

Pista era singurul loc in care ea ma putea privi ca pe un fost prieten. Era singurul loc in care o puteam vedea de fapt, cu toate ca regret ca am fost vreodata cu ea acolo. Dar asa a fost sa fie. Tot ce ne-a despartit la un moment dat, ne-a adus, intr-un final, din nou impreuna. 

Si nu. Ea nu si-a amintit de mine dupa accidentul din timpul cursei. I-au trecut prin minte tot felul de amintiri, dar pentru ea nu era nimic concret. 

Cu toate acestea, eu am supravietuit. Kim a fost in fiecare zi, timp de aproape o luna, alaturi de mine la spital. Nu a parasit sala decat in momentul in care doctorii au cerut sa o faca. M-a tinut de mana si mi-a promis ca totul va fi bine. Nu am reusit in acesti ani de cand am iesit de la inchisoare sa o fac sa isi aminteasca de mine. De fapt, mi-am irosit tot acest timp dorindu-mi din toata inima ca ea sa isi aminteasca. Dar am realizat ceva. Nu trecutul ne aducea impreuna. Nu trebuia sa lupt pentru ca amintirile sa fie existente in mintea ei. Trebuia sa lupt pentru un nou inceput. Si am realizat acest lucru, tarziu, dar la timp. 

Am facut-o sa se indragosteasca de mine. Sa se reindragosteasca. 

Am iesit cu ea la a doua prima intalnire. Am tinut-o de mana. Am imbratisat-o. Am sarutat-o. Am iubit-o si o iubesc. Si ea mi-a spus ca ma iubeste. 

Nu i-am mai amintit nimic din ceea ce a fost si i-am spus ca tot ceea ce conteaza este prezentul. 

Si iata-ma la altar privind spre ingerul care a pasit in viata mea si mi-a luminat mintea si sufletul  intunecat. Ma priveste in ochi, in rochia ei de mireasa. Este o adevarata printesa! Se apropie de mine si ma ia de mana. Preotul incepe sa isi spuna cuvintele, iar eu zambesc ca un idiot incontinuu. Sunt fericit. 

-Da, reusesc sa spun intr-un final din cauza emotiilor. 

Cel mai sincer cuvant pe care l-am spus in viata mea. 

O sa ii ofer femeii acesteia totul. O  sa o fac cea mai fericita din intreaga lume. O sa ii arat ca viata alaturi de mine este tot ce isi poate dori. O sa am trecutul in spate, dar cand o sa privesc spre ea o sa vad doar prezentul si viitorul. Da, viitorul, pentru ca de acum inainte, nimeni si nimic nu ma va tine departe de ea.