DE CE
De ce ne naştem şi de ce murim,
Ciudat, să nu ştii scopul existenţei tale,
Nu ştim, ciudat, nici de unde venim,
Şi nici de ce pe ape-o luăm la vale.
De ce iubim şi-apoi de ce urâm,
De ce n-avem doar dragoste în minte,
De ce iubirea-i parcă alt tărâm,
Şi de ce ura pune-otravă în cuvinte.
De ce copiii noştri-s drăgălaşi,
Şi iubitori cât au de noi nevoie,
De ce sunt unii curajoşi şi alţii laşi,
De ce a fost Potop, de ce-a fost Noe
De ce îi preţuim doar pe cei morţi,
Şi nu-i vedem nici cum când sunt în viaţă,
De ce sunt vorbe spuse pe la porţi,
Şi nu le spunem ce gândim, în faţă.
De ce vorbim mereu despre trecut,
Când n-avem nici prezent nici viitor,
De ce nu spunem STOP, De la-nceput.
Şi de ce ţinem tot mereu la Scor.
De ce doar cei deştepţi sunt curioşi,
De ce tâmpiţii n-au nici o-ntrebare,
De ce sunt unii prea evlavioşi,
De ce sunt alţii doar umbre la soare,
De ce ne enervează , DA DE CE
Şi de ce nu avem mereu răbdare,
De ce nu dăm răspunsuri – ori şi ce
Căci un răspuns are orice-trebare.
De ce curg apele şuvoi la vale,
Şi de ce râul, sapă grote-n munţi,
De ce la naştere noi spunem doar vocale,
De ce maturi, noi devenim cărunţi-
De ce prostia nu-i ceva ce doare,
C-am încerca să ne ferim de ea
Şi de ce frumuseţea-i trecătoare,
Şi când o ai nu te-ngrijeşti de ea.
De ce băieţi frumoşi iau doar urâte,
Şi ies copii ca vai de mama lor,
Iar o frumoasă ia mereu o brută,
Ce-i scoasă parcă din calculator.
De ce bogatul e mereu sătul,
Şi nu îl crede pe sărac că n-are,
De ce deşteptul nu-i deloc credul,
De ce minciuna lungi picioare n-are,
De ce-n orice pădure, mai sunt şi uscături,
De ce-s acoperite , doar de lăstarii tineri,
De ce după beţie, ai chef de murături,
Iar într-o săptămână, sfântă, este doar Vineri-.
De ce avem conducători handicapaţi,
Şi cum de au susţinere în lume,
De ce sunt mai deştepţi cei din Carpaţi,
Şi de ce nu-şi duc faima în renume.
De ce mă-ntrebi pe mine, chiar, de ce
Ce crezi că-s ghicitor sau sunt oracol,
Ea, viaţa-ţi va răspunde la orice,
Căci viaţa însăşi este un miracol.
