Am stat retras

22 0 0
                                    

Am stat retras, te-am admirat,
Și-n mintea mea te-am cucerit
Doream să-ți spun azi pe-nserat.
Că luni în șir la tine m-am gândit!

Dar cum să-ți spun așa minune?
Nici nu mă știi și totuși te iubesc.
Ce gânduri pot acum a-ți spune,
Și cum să fac ceva să nu greșesc?

Acuma tremur și mi-e tare frică,
Dacă tu crezi că eu glumesc cumva?
Cuvintele-mi lipsesc și inima mi-e mică
Că poate nu mă vrei deloc în viața ta!

Am hotărât să fiu deschis în toate.
De nu vei vrea să fii deloc cu mine,
Te voi iubi oricum fără de șoapte,
Voi sta departe dar mereu cu tine!

Atunci te-am așteptat și ți-am vorbit.
Eram atât de fericit că ești cu mine,
De n-am simțit când tainic mi-ai șoptit
Eu vreau să te sărut, că nu mă pot abține

Și seara nu se putea opri așa deodată,
Noi ne-am plimbat până în zori de zi!
De mână ne-am ținut de prima dată,
Cumva știam ce-n viitor cu noi va fi!

O fi atâta de frumoasă viața noastră,
De-mi amintesc și în acest moment?
Cum cerul, marea au deschis fereastră,
Iar eu din viața ta nu am mai fost absent?

PoeziiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum