TRISTEȚE
Te sorb, tristețe, din amara cupă...
M-am învățat cu tine-ntr-un tandem...
Nu mai privesc, demult, viața prin lupă,
Și nu mai am de ce, azi, să mă tem...
Ce dulce mi se pare-acum otrava!
Imună sunt la ea și nu-mi mai pasă!
Prin sită mi s-a scurs cândva și pleava,
Iar pânza de la sac e astăzi roasă...
La masa vieții eu mi-am pus tacâmuri
Cu aur poleit, să strălucească,
Și în pocale, -n loc de vin, doar fumuri,
Dorind ca amintiri să-mi amorțească...
Străină sunt de mine și de toate,
În lumea-n care sensuri n-am găsit,
Când, tot ce sigur știm, este că-n moarte
Ne stingem ca un foc arzând mocnit...
Te sorb, tristețe, din amara cupă...
M-am învățat cu tine-ntr-un tandem...
Nu mai privesc, demult, viața prin lupă,
Și nu mai am de ce, azi, să mă tem...
