Te îmbrățișez într- o secundă milenară,
Te strâng atât de mult în gândul meu,
Vorbim neîncetat seară de seară,
Destăinuind din visul cel mai greu.
Mi-e sufletul o clară simfonie
Cu note rupte din al nostru cer,
Am portativu-ntins până-n călcâie
Sunt triste diminețile ce pier.
Descătușate-mi sunt refrenuri false
În brațe când mă ții te strig stingher,
Preschimbi multe tăceri în șoapte arse,
Covor de stele îmi aduci din cer.
Deși ne împotrivim fără vreun rost
Și notele se zbat desperecheat,
Ne pierdem în solfegiu-anost
În orele când ziua s-a culcat.
Te strig într-o secundă milenară
Dispar cu gândul în văzduh ades,
Se aude simfonia în muntele de ceară,
Înmugurind și cerul profund te îmbrățișez.
