Zâmbesc și viața-mi pare o poveste
Cu tine parcă ceru-i mai albastru
Nimic din ce-a fost rău azi nu mai este
Iubesc nespus deși am fost sihastru.
Cu bunătatea ta nemărginită
Ai reușit amarul să-l topești
Acuma știu, făptura mea iubită,
Nimic nu e prea mult dacă iubești.
Mi-ai sărutat cu patimă durerea
Când lacrimi calde nu-ncetau să cadă
Și pentru mine ți-ai fi dat averea
Și viața ta iubirii drept dovadă.
Ce stea te-a plăsmuit din praf de aștri
De-mi luminezi cărarea printre ele,
Și mă alinți tăcut sub ochi-albaștri
Și-mparți cu mine zâmbet și tăcere?
Știut-ai că te caut și mi-e dor
Să simt fiorul tandru al iubirii ?
De nu te văd o clipă simt că mor
Deși iubind suntem ai nemuririi.
Atât senin porți astăzi în privire,
Și îmi veghezi cu grijă orice pas,
Să știi că nicăieri nu mi-e mai bine
La tine-n brațe sunt mereu acas'.
