The only way to survive

9.

I don't like your kingdom keys
They once belonged to me
You asked me for a place to sleep
Locked me out and threw a feast
The world moves on, another day, another drama, drama
But not for me, not for me, all I think about is karma
And then the world moves on, but one thing's for sure
Maybe I got mine, but you'll all get yours

               -Look what you made me do

•Jessica•

     Se spune că orice lucru rău care ți se întâmplă în viață e cu scopul de a te învăța o lecție. Oare ce voi învăța eu din toate chinurile prin care am trecut? Chinuri care probabil nici acum nu s-au terminat. Probabil așa mi-a fost predestinat. De fiecare data am încercat să văd partea bună în tot dar ce parte bună au chinurile?

  - Intră! vocea care mă scoate din gândurile mele fiind al lui Thomas.

     Urc alături de Mason și Thomas pe bancheta din spate deoarece bodyguarzi ocupă locurile din față.

     Mașina se oprește în fața aceeași vile. O vilă cu un etaj, cu arhitectură grecească făcând-o să arate ca un palat.

     După ce coborâm din mașină în fața noastră de întinde o alee pietruită cu ghivece de flori de o parte și de alta a cărări. Iar la capătul ei tronează vila. Urcăm cele câteva scări pentru a ajunge in dreptul ușii din lemn masiv.

     Când intrăm o menajeră ne întâmpină.

  - Familia​ Abruzzi vă așteaptă în salon! îl anunță ea pe Thomas.

  - Mulțumesc Paulette! Te rog pregătește niște cafea! afirmă Thomas.

     Am o presimțire proastă. Adică o să stau în aceeași cameră cu viitorul meu soț și cu tatăl său, cu o persoană care nu știu ce înseamnă pentru mine și cu tatăl său. Se simte ca și cum ei sunt diavolii care mă vor conduce în iad.

     Cum intrăm în încăpere cei doi se ridică de pe canapea și dă mâna cu cei doi bărbați. Venind rândul meu întind mâna spre bărbatul cel tânăr, dar, spre surprinderea mea pune mâinile pe umerii mei strângându-i puțin și se apleacă puțin pentru a-mi săruta ambi obraji. După îmi strânge ferm mâna și zâmbește seducător.

  - Numele meu este Luca!

  - Jessica! spun plictisită nebăgându-i in seama zâmbetul menit să mă atragă.

     Îmi întorc privirea spre omul care, după calculele mele, trebuie să fie viitor meu socru.

     Un singur lucru părea, la prima​vedere, asemănător la cei doi bărbați. Ochii. Deși cei ai lui Luca nu aveau, aproape, aceeași nuanță intensă de albastru, se vedea totuși de unde îi are.