The only way to survive

16.

I think it's time I lay my heart out on the line
I think it's time to say what's playing on my mind
I see you out with him and I say that I'm fine
Happens every time

I'm sick and tired of playing games
I'm sick and tired of being second place
And I know if I never try
I'll be sick and tired of being sick and tired

                     - Personal

•Andrea•

     Ce ar trebui să fac atunci când sunt bombardată din toate direcțiile cu durere? Poate ar trebui să-mi creez un paravan de protecție împotriva lor și să încep să mă bucur de viață sau poate ar trebui să mă lupt cu ele.

     Știu că trebuie să încep să le primesc în viață mea persoanele care vor să-mi fie aproape.

  - Sunt multe lucruri care nu se leagă! De ce te-ar lua dacă ei știu că te vor da înapoi? Thomas devenea cu adevărat frustrat încercând să găsească soluții, dar ceilalți nu-i băgau in seamă bătăile repetate în masă a pumnilor lui.

  - Nu trebuia să știți ce puncte slabe și puncte tari au? Nu vă țineți unul de altul de vreo o sută de ani?!

  - Pe atunci doar își aținteau armele și se omorau pe loc. Nu știau să lucreze în umbră, ca acum! de data asta cel care răspunde este Orion.

     Pe ușa întredeschisă intră Luca și acel om. Simt cum, fără să vreau mâinile încep să tremure și palmele să mi se umezească. Din toți oamenii el era fratele lui. Îmi duc mâinile în sân pentru a fi mai puțin băgat în seamă tremuratul lor. Zâmbea ca și cum nu făcuse nimic rău acum puțin timp. Își întoarce privirea spre mine și face câțiva pași spre mine. Din reflex vreau să fac câțiva pași în spate dar masa de care mă rezemam îmi blochează calea.

  - Theodore Abruzzi, fratele lui Luca! spune întinzând mâna.

     Nu mișc niciun mușchi pentru că, dacă aș face-o nu aș mai fi stăpână pe propriile acțiuni. Încep să cred că sunt blestemată de cineva, de mi se întâmplă toate mie. Văzând că nu am de gând să fac ceva, își duce mâna în buzunar și se așează pe canapea. Luca rămâne lângă mine vizibil îngrijorat.

  - Ești bine? îmi șoptește la ureche poziționându-și mana la baza spatelui.

  - Trebuie să vorbim... Dar nu acum! spun împrumutând intensitatea mică cu care a vorbit.

     Dacă el este, cine este, de ce și-ar da in gât propria familie? De ce s-ar da de partea celor care i-a rănit familia?

     Orion și Thomas continuau să vorbească și încercam să fiu atentă la ei dar parcă nu eram acolo. Din când în când, Luca se uita la mine și-l vedeam îngrijorat.

  - Noi o să plecăm, tată! Luca spune dintr-o dată făcându-mă și pe mine să tresar și să mă uit la el întrebătoare.

  - Vă simțiți bine? Ce aveți? de data asta era rândul lui Theodore să intre în  conversație.

     Cu greu mă țineam să nu sar la gâtul lui, așa zisul frate al lui Luca, și să-l sugrum cu mâinile goale. Dar nu știu dacă e o idee bună având în vedere ce însemnătate are pentru familie.

  - Mi-am adus aminte că am ceva urgent de făcut la firmă și mă gândeam să i-o arăt și ei!

     Spiritele se mai relaxează și știam că Theodore suspectează ceva. Îl urmez pe Luca spre ieșire din casa lui Thomas. Îi prind mâna și îmi împreunez degetele cu ale lui. Simt nevoia să îl am lângă mine, simt că, cu doar o singură atingere de la el și sunt vindecată.

     Intrăm în mașină și o pornește. Nu știu cum o să-i spun, devin emoționată și mă joc cu inelele. Îmi e frică să nu creadă că vreau să-l îndepărtez de propria familie.

     Drumul devenea cunoscut fiind cel spre casa noastră. Îmi prinde mana pe care aveam inelele împiedicându-mă din a mă mai juca cu ele. Mâna lui este caldă, și este ca și cum este făcută pe mărimea mea.

  - Ești bine? spune când oprește mașina pe alee.

  - Eu voi fi dar nu știu cum vei fi tu... Mai bine ar fi să-ți spun în casă!  îi spun și îmi pun cealaltă mână peste a lui dar o retrag repede.

     Coborâm fără să ne mai spunem ceva. Nu vreau să se schimbe ce e între noi din cauza greutățiilor care ne lovesc din plin. Intrăm în casă și mergem în sufragerie. Ce o să fie o să fie.

  - Te doare ceva? Ce ai? Spune ca să te pot ajuta! spune venind mai aproape de mine și își pune, nesimțibil, mâinile pe umerii mei.

  - Nu, nu, nu! Nu are de-a face cu mine, are de-a face cu tine... Și-mi e greu pentru că nu e ceva ușor de spus... Cum aș putea să-ți spun știind că o să te doară atât de tare?

  - Despre ce vorbești? spune confuz.

  - Omul care mi-a omorât fratele este Theodore.

     Era înmărmurit. Știam că nu o să iasă bine discuția asta.

  - Când m-a luat în seara aceea după ce l-a împușcat pe Alex și-a dat masca jos...

  - Ce încerci să faci? spune încercând să-și stăpânească valurile de emoții care mai aveau puțin și se dezlănțuiau. Ce încerci să faci? Încerci cumva să mă pui să aleg dintre tine și fratele meu sau ce? Nu am crezut că ești în felul ăsta...

  - Cum poți să zici asta? De ce mă pui într-o lumină proastă? Nu vreau sa te pun sa alegi dintre mine și el dar nici nu vreau să te îndepărtezi de mine. Nu vreau să mă lași singură pentru că dacă ai face asta aș claca. Nu vezi că fără tine, n-aș mai rezista. Sunt o epavă care se scufundă puțin câte puțin, iar tu ești singurul care mă ține la suprafață. Iar lucrurile pe care mă faci să le simt sunt noi. Nu știu ce-mi faci, de îmi vine să-ți spun de fiecare dată când te văd, te iubesc!

     Ajunsesem să țipăm unul la altul. Nici nu-mi dădusem seama ce spusesem până m-am auzit spunându-i cele două cuvinte. Nu mai spunea nimic, fiind o liniște mormântală. Vine mai aproape de mine neîntreruptând contactul vizual. Se îndepărtează cu câțiva pași și se întoarce cu spatele. Își duce mâna prin păr și respiră exasperat. Câteva secunde. Câteva secunde a durat până când i-am simțit buzele reci peste ale mele.

     Poate că era cel mai prost moment în care să nu mă pot tine pe propriile picioare, și cu siguranță era cel mai prost moment să-mi apară fluturi în stomac.

     Mă deschilibrez dar am avut poate că norocul ca in spatele meu sa fie o masă. Își plimbă mâinile pe spatele meu iar locul in care s-au oprit simțeam furnicături. Câteva secunde. Câteva secunde ne-am despărțit din sărut, respirând sacadat. Câteva secunde a durat durerea pe care o simțeam amândoi, durerea care era stârnită de dorința de a ne avea unul pe altul. Doar câteva secunde. După ne-am alinat unul altuia durerile, uitând de tot și trăind momentul.

     Nu trebuie să vorbim ca să ne înțelegem. Nu trebuie să plângem ca să iubim și în cele din urmă îți trebuie doar o persoană ca să te simți iubită.