The only way to survive

10.

Losing friends and I'm chasing sleep
Everybody's worried about me
In too deep
Say I'm in too deep
And it's been two years
I miss my home
But there's a fire burning in my bones
Still believe
Yeah, I still believe

                    -Fight song

•Jessica•

     E surprinzător câte întorsături poate lua viața. Viața se gândește la tot. La cum să-ți dea fericire după tristețe, iubire după ură și scârbă după respect. Poate că după ce lupt cum trebuie, să primesc o moarte memorabilă.

     Razele soarelui intră prin draperiile subțiri și albe. Una dintre raze face ca diamantul de un albastru intens să strălucească. Cu toate că sunt trează de o oră, nu am avut puterea necesară să mă ridic din pat și să-mi încep antrenamentul cu Mason.

     O oră. O oră de când stau și mă holbez ca o nerușinată la inel. Mintea mea spune că într-un fel e greșit dar inima îmi spune să accept, că poate e un mod de a fi fericită.

     Fiecare fata vizează la Fătul ei Frumos sau la Cavalerul călare pe calul alb. La o căsătorie bazată pe iubire. Dar daca nu încerc de unde voi știi că el nu e Fătul meu Frumos? Cine îmi va garanta că el nu îmi e alesul? Probabil nimeni. Așa că voi încerca.

     Frustrată mă ridic din pat și-mi iau prosoape și hainele de ieri. Camera in care Thomas mi-a dat voie sa stau e frumoasă. Cu un pat in stil vechi așezat în dreptul ferestrei imense, razele învăluindu-l, era plăcut la privire. Un dulap alb cu două uși dar gol tronează într-un alt colt al camerei. În camera mai era și un birou și o noptiera lângă pat. Pe pereți erau pictați fluturi argintii.

     Ies ușor din cameră și intru în baie. Mă uit în oglindă și văd o persoană care zâmbește puțin. Într-un fel e bine să știi că, cuiva, îi pasă de tine. Dacă îi pasă de tine. Eram îmbrăcată cu un tricou larg și o pereche de pantaloni scurți ambele fiind ale lui Mason. În minte îmi apare fața celei mai bune prietene. Daca ar afla că mă căsătoresc și că nu am haine in dulap, ar veni cu sute de cataloage de nunta, pentru a alege rochia.

     Un zâmbet tâmp îmi apare pe față. Mi s-a făcut dor de ea și de glumele ei, de tot.

     Dezbrac hainele cu care am dormit și intru in duș. După câteva minute ies și îmbrac tricoul și blugii. Cobor rapid la parter unde dau de menajera de ieri.

  - Dragă ce vrei sa mănânci? spune zâmbindu-mi sincer.

  - Orice ar fi. Nu sunt pretențioasă când vine vorba de mâncare! afirm studiind puțin casa.

  - Am venit o fată la tine. Jade? Jade parcă! apare Mason in hol puțin roșu la față.

  - Să-mi aduci mâncarea în salon. Merci! strig și încep să alerg spre salon iar din hol se aud niște râsete.

     În salon era o fată cât de cât înaltă și cu părul închis la culoare dar cu o privire blândă. Fără să-i spun ceva ii sar în brațe și încep să plâng. Pentru prima dată în doi ani de zile, plâng. Și se simte atât de bine.