The only way to survive

21.

I still miss you
Time is so cruel
I hate how things go between us
Now seeing each other for once is
So hard between us
It's all winter here
Even in August, it's all winter here
Time is gone by mind
Like a snowpiercer, I was left alone
I wanna hold your hand
And go to the other side of the earth
Wanna put an end this winter

- Spring day

•Andrea•
* 6 luni mai târziu *

- Nu uita! îmi spune Mala, vârându-și capul prin ușa întredeschisă. Ai programare la doctor și poți să-ți iei liber azi!

- Mulțumesc că mi-ai adus aminte!

Mă uit câteva secunde la Mala care îmi zâmbește blajin și pleacă închizând ușa, iar eu îmi pun din obișnuință mâna pe burta care a crescut mult in ultimul timp. Mă ridic cu greutate din pat și-mi îndrept pașii spre dulap pentru a-mi scoate niste haine pe care să le port azi. Scot din el o pereche de blugi și un tricou cu care mă îmbrac repede și ies din cameră, îndreptându-mă spre baia comună. Deoarece Mala și Taonga au investit mai mult în parter, unde este și localul, sus, la etaj, nu prea s-au făcut multe renovări, rămânând așa cum a fost la început, când au cumpărat clădirea, acum vreo zece ani. Pe ici-colo, vopseaua de pe perete se desprindea și atârnă fără vlagă. Fără micile tablouri in care erau citate sau poze și fără covorul roșu ar fi fost o imagine sinistră, dar mă mulțumesc și cu atât pentru că am trecut prin mai rău. Știm oameni care sunt meniți să fie aproape unul de altul - ca iubiți, ca prieteni sau ca familie -, iubindu-se neîncetat fără să se întrebe dacă merită sau nu, poate orbește sau încrezători, o fac in continuare... Se iubesc. Și mai recunoaștem oamenii care se refuză, fug neîncrezători, știind că o să sufere, că inima lor nu e completă, fug... și fug... până când cedează și mor neîmpăcați. Fiecare face ce vrea, nu?

Intru in baie și-mi iau peria de dinți și pasta. Mă spăl repede pe dinți și după aceea pe față. În oglindă puteam observa o fată mai calmă, mai încrezătoare. Îmi prind parul într-o coadă joasă și ies din baie, mergând drept înainte pe hol până la scări și cobor. La parter nu era multă lume, fiind devreme, doar o familie care stăteau și mâncau, râzând. Rar vedeai așa ceva, rar vedeai pe cineva cu adevărat fericit, foarte rar... Mă îndrept spre ușă pentru a ieși afară unde era puțin soare. In acest oraș, ziua nu se întâmplă nimic, ca și cum soarele veghează asupra tuturor, nelăsând nimic rău să aibă loc, noaptea însă, parcă spiritele sunt eliberate de către stăpâni și parcă aleargă prin ceață după o pradă slabă.

In mai puțin de cinci minute de mers pe jos ajungi la cabinetul așa-zisului doctor. Toate clădirile in acest oraș aveau aceeași arhitectură, puțin decor, dar geamuri mari și cu etaj. Pe ușa cabinetului erau lipite foi pe care scria programul și numărul de telefon al doctorului. Intru fără să ezit și-l găsesc pe doctor căutând ceva într-o cutie.

- Bună ziua! Ce mai faceți? ne știam deoarece, am fost la el pentru controale și îmi aducea aminte de Alex.

- Bună Jessica! îmi răspunde la salut, întorcându-se cu fața la mine și-mi zâmbește. Cum te mai simți? mă întreabă, făcându-mi semn să-l urmez in camera in care îmi putea face ecografie.

- Mai bine! Nu mi-a mai fost rău! îi răspund, punându-mă în același timp pe pat și îmi ridic tricoul până deasupra sânilor, lăsând să iasă la iveală burta care s-a mai mărit față de luna trecută când am mai fost aici.

Îmi întinde pe piele o cremă pe care la început am perceput-o ca fiind foarte rece, dar mă obișnuiesc cu ea. Doctorul deschide monitorul și pune sonarul pe pielea mea. Pe monitor apare o imagine neclară.

- Data trecută ziceai că nu ești pregătită să afli dacă e fată sau băiat. Acum ești? îmi spune și-mi zâmbește încurajator.

Dau din cap ușor în semn de aprobare, iar el își îndreaptă din nou privirea spre monitor, încercând să afle ce este.

- Felicitări! Ai un băiat sănătos și puternic, dar și o fetiță! Ai gemeni dizigoți! zâmbește și-mi întinde un șervețel pentru a-mi șterge gelul de pe piele, ridicându-se de pe scaun și îndreptându-se spre biroul lui pentru a scrie ceva.

Îmi trag tricoul pentru a acoperi burta și mă dau jos de pe pat, scoțând din buzunar banii pentru ecografie. Doctorul se întoarce și-mi întinde foile de care aveam nevoie, luându-le, și îi intind banii, pe fața lui apărând grimasa mult cunoscută. Îi zâmbesc atunci când îi ia și îi mulțumesc pentru control.

Ies și nu mă pot abține să nu zâmbesc atunci când îmi aduc aminte de descoperirea făcută azi. Dar îmi aduc aminte de citatul "Ochii care nu se văd, se uită.", dar ce nu știe acea persoană care a zis asta este că acei ochi sunt motivul pentru care încă trăiesc și că m-am îndrăgostit de ei nebunește. Ce poveste...

Mergeam liniștită cu un zâmbet enorm pe față până când am auzit...

- Andrea...

Acel sunet calm, dar plin de emoții, care imi făcea să bată inima mai cu putere, ca și cum până atunci nu bătuse deloc și palmele să-mi transpire. Cine oare avea acel efect asupra mea? Cine oare avea puterea să mă facă să-mi închid ochii în plăcere și inima să mi-o trezească, lumea și timpul să le oprească în loc.

Mă întorc, dar refuz să conștientizez. Chiar e el? Este el, persoana care stă în fața meu cu ochii înlăcrimați, dar zâmbind, cea pe care o aștept? Este el, cel care vine cu pași repezi la mine, cel care îmi ia fața în mâinile lui calde și-și apropie buzele de ale mele. El este cel cu care sărutul nu este un simplu sărut ci o mărturisire pură și adevărată a sentimentelor. El este! Doamne, el este!

În acel moment am știut. Iubirea pe care o împărțim, de care ne agățăm ca de un colac de salvare și pe care o prețuim este sângele care curge prin venele mele. Un sânge cald și plin de fericire.

 -Sfârșit-