The only way to survive

7.

Mă trezesc cu o durere îngrozitoare de cap, într-o cameră umedă. Mâinile și picioarele erau prinse de scaun cu niște curele.

     Cu toate că ,încăperea în care ne aflam era întunecată puteam vedea ce era in ea. Într-un colț al camerei erau niște țevi ruginite iar pe peretele din fața mea era sânge uscat. Thomas era lângă mine. Mult sânge curgea din nas ,semn că cei care ne-au răpit i-au spart nasul.

 Eu: - Domnule, sunteți bine?

     El nu răspunde,iar asta mă îngrijorează.

     Scaunul de care eram prins era putred.Dau cu scaunul de perete iar acesta se spulberă.

     Merg spre Thomas care zâmbea că un nebun. Pielea lui era închisă la culoare iar venele nu erau albastre ci grena. Era Phenoxid. Un drog care mânca mușchii și organele. Și singurul leac era sângele de grupa A.

     Cu toate că fratele meu era un consumator înrăit al drogurilor,își făcea timp să mă învețe să diferențiez drogurile.

     Eu aveam grupa A. Sângele meu trebuie să ajungă în sistemul lui.

     Iau seringa de jos in care probabil era Phenoxid și îmi iau câțiva mililitri de sânge din venă. Îi injectez sângele meu într-o venă de la mana lui stânga. Thomas începe să se trezească puțin câte puțin.

     De afară se auzeau niște voci groase. Bărbații vorbeau rusă.

     Într-o fracțiune de secundă ușa se deschide iar unul dintre bărbați îmi pune un briceag ascuțit la gât. Celălalt se pune in fața mea.

     În mai puțin de 15 secunde se aud 2 împușcături iar bărbatul care mă ținea strâns cade pe jos fiind într-o baltă de sânge. La fel și celălalt. Thomas îi împușcase.

     Cu toate că lumea crede că sunt dură dar sunt și eu un om. Nu îmi place răul, l-am urât de când mă știu iar acum fac parte din el. Simt că cedez iar ochii îmi sunt in lacrimi. Îmi șterg lacrimile și mă uit la corpurile neînsuflețite.

     Un carnețel și o cheie erau lângă buzunarul unuia dintre bărbați. Pe cheie era un porumbel. Semnul familiei mele. Pe carnețel, lângă porumbel era o seceră și un ciocan, împreunate formând un fel de 'x'.

     Carnețelul era plin de cuvinte în rusă, dar pe o pagină pe lângă câteva semne, unele cunoscute altele nu, era scris cu litere mari "Bratva".

     Mă simțeam ca într-o ​tranșa. În afara faptului că m-au târât în toate astea, eu trebuie să suport consecințele. Sigur carnetul și cheia însemnau să ne săpăm singuri groapa. Sunetul unui motor de mașină mă trezește din gândurile în care mă adâncisem și bag cu rapiditate carnețelul și cheia in buzunarul paltonului.

 Thomas: - Trebuie să plecăm. Caută-i prin buzunare poate găsești cheile de la mașină. spune și bagă arma într-un buzunar ascuns al hainei de unde probabil îl scosese ca să mă apere.

     Cu scârbă îi caut prin buzunare și după câteva secunde găsesc cheile care aveau să ne salveze. I le arunc, iar când aude pași mă apucă de mână și mă trage spre ușa din spate. Când am ieșit afară i-am văzut pe "noii invitați" care au sosit, intrând în colibă.

 Thomas: - Acum e momentul! spune în șoaptă și mă apucă de mână și mă trage până la jeep-ul negru cu geamuri fumurii.

     Thomas urcă pe scaunul șoferului iar eu pe scaunul de lângă șofer, bagă cheia in contact și demarăm in trombă. Se aude cum gloanțele îndoaie metalul din care este făcută mașină dar nu pătrunde prin ea. Scăpăm repede de ei iar de pe bancheta din spate de aude un geamăt înfundat.