The only way to survive

8.

                     

I was broken from a young age
Taking my sulking to the masses
Writing my poems for the few
That look at me, took to me, shook to me, feeling me
Singing from heartache from the pain
Taking my message from the veins
Speaking my lesson from the brain
Seeing the beauty through the...

Pain!

                                 -Believer
•Jessica•

     Simt cum 2 mâini puternice sunt puse pe umerii mei. Acest lucru mă face să tresar speriată. În fața mea stătea nimeni altul decât Thomas,cu părul ud și ciufulit. Era îmbrăcat diferit față de ieri, era îmbrăcat mai confortabil. Avea o cămașă neagră, niște blugi negri iar într-o mână își ținea paltonul maroniu. Părea fericit ceea ce era surprinzător de nou.

Thomas: - Du-te și pregătește-te. Plecăm într-o jumătate de oră. Te aștept jos la restaurantul motelului ca să luăm micul dejun.

     Mă duc în baie și mă spăl pe față și mă uit în oglindă. În ea nu văd aceeași fată de acum 2 ani. Fata de acum 2 ani era gingașă,cu un ten și zâmbet perfect. Acum fața mea are câteva zgârieturi și semne și nu pot să-mi aduc aminte momentul in care am zâmbit cu adevărat de la accident.

     Ies din baie și mă îndrept spre paturi. După ce le fac așa cum au fost la început îmi iau paltonul și dau să ies. Verific buzunarul in care se afla carnețelul și cheile.

  - Toate la locul lor! spun încet pentru mine.

     Cobor scările și mă îndrept spre masa la care stătea Thomas. Observ că deja comandase niște mâncare.

Thomas: - Ai venit! Hai și mănâncă! Ne trebuie putere! spune cu un zâmbet sincer și chicotește puțin.

      Pe masa erau două farfurii mari. În ele erau 2 felii de pâine prăjită,una cu unt și miere iar cealaltă cu gem, un ciorchine de struguri și multe alte bunătăți. Lângă fiecare farfurie era câte o cană cu cafea.

Eu: - Mulțumesc! spun când mă pun scaunul tapițat și iau o brioșă și o mănânc.

       După ce am mâncat și am plătit masa, am ieșit din motel. Jeep-ul negru era parcat în fața motelului.

     Thomas pornește mașina care din cauza zăpezii se mișcă greu. După câteva ore ajungem la aeroport. Nu era multa lume, doar in dreptul ușilor mari de sticlă doua matahale. Ar fii ciudat ca fiul lui să închirieze tot aeroportul plus că ar da de bănuit.

Thomas: - Haide! spune și face semn bărbaților să deschidă ușile.

  - Tată!

Thomas: - Mason! Fiule!