Camera era mare şi modern mobilată. În faţa patului imens era un televizor cu plasmă. În stânga patului era atârnată de perete o oglindă mare cu ramă din lemn de trandafir, iar lângă oglindă erau doua uşi mari care dădeau în balcon. Era cu adevărat o cameră frumoasă.
După ce am hotărât ce aveam să port mâine, am făcut un duş rece. Ador duşurile reci, chiar şi când nu e vară.
După o oră de privit la televizor şi negăsind nimic interesant, am hotărât să merg jos, la restaurant, deoarece era deja ora două.
Tocmai ce ieşisem din lift când două mâini mi-au acoperit ochii. Din instinct am înjurat şi mi-am împins cotul în spate, în încercarea de a scăpa de atacator. Din nefericire acesta s-a ferit iar cotul meu a întâlnit doar aerul. Totuşi tipul şi-a luat mâinile. Era Jack.
-Ce naiba crezi că faci? Am ţipat eu.
-Ooo! Uşurel micuţă stea! A râs el.
-Marte e o planetă, fraiere! L-am luat eu în râs.
-Poate, dar tu străluceşti ca o stea. Mda, o replică cu adevărat "originală".
-Ce vrei, Jack?
-Să ne cunoaştem. Bănuiesc că nu vei refuza o invitaţie la prânz, domnişoară independentă.
-Dacă spun da, mă laşi în pace după? A râs.
-Dacă spui da, după nu vei mai vrea să te las în pace.
-Nu fi atât de sigur. A râs iarăşi.
-Nu fi tu atât de sigură. Mi-a făcut cu ochiul, dezvelindu-şi dinţii într-o jumătate de zâmbet.
Ne-am aşezat la o masă de lângă fereastră, deoarece Jack a insistat că aerul proaspăt face bine atunci când mănânci. După ce am comandat s-a lăsat o linişte stânjenitoare. Până când, desigur, Jack a început să vorbească.
-Şi, cu ce planuri în New Orleans? Am înghiţit în sec. Întotdeauna m-am priceput să mint, însă acum era cam greu.
-Eu? Eh...chestii cu liceul. A zâmbit.
-Ah, da? Ce coincidenţă! Şi eu la fel. Ce liceu?
-Dar tu?
-Eu am întrebat primul. Am zâmbit.
-Pfff...Jack, asta e o replică prea clişeică. Chiar şi pentru tine.
-Ştiu de Diamond, Mars.
