-Blue! M-am întors să văd cine mă striga. Era Ken. Ce-i drept, la primele patru ore, Istoria Lumii, Matematică, Geografia Lumii şi I.T., s-a tot holbat la mine, aşa că mă aşteptam să vină să se prezinte, mai ales că era pauza de masă, iar noi ne făceam loc prin cantină.
-Fire. L-am corectat eu.
-Ăhmm...da. Corect. Deci, mă gândeam că vrei să stai la masă noastră...ştii tu. Mă privi plin de speranţă. Era, ce-i drept, un tip cu care aş ieşi. Iar faptul că Jack ne privea, plus că privirea pe care i-o arunca lui Ken ar fi putut să-l sfâşie, mă îndemnă să accept.
-Hm..sigur. I-am aruncat unul dintre zâmbetele mele pe care le întrebuinţam doar când flirtam.
M-a condus până la o masă din centru. La ea erau şi figuri necunoscute, erau elevi mai mari.
-Hey lume! Uita-ţi pe cine-am adus! Se lăudă Ken.
-Fire, corect? Peter mă privea pătrunzător cu ochii lui mari şi căprui. Avea genele lungi şi întoarse, genul de gene pentru care unele fete ar ucide.
-Da. I-am zâmbit şi lui. Şi tu eşti Peter, nu?
-Da. În carne şi oase. Mi-a făcut cu ochiul.
-Gata Peter! Nu mai flirta! L-a certat o fată mai mare care semăna mult cu el. Hey! Eu sunt Selena.
-Semeni mult cu Peter...Sunteţi rude?
-Poţi spune şi aşa. Suntem fraţi. A râs.
-...drăguţ.
-Eu sunt Justin. Tipul care s-a prezentat avea părul blond platinat, probabil vopsit, şi avea ochii de culoarea jad-ului. Îmi place numele tău. Ți se potriveşte.
-Așa și trebuie! Am râs din nou. Era cu adevărat plăcut să fii în preajma băieţilor din nou.
După prânz aveam patru ore de autoapărare. Sau erau ore de karate...oricum, abia aşteptam. Întotdeauna mi-au plăcut luptele.
Mă îndreptam spre etajul al treilea al clădirii, căci acolo ţineam noi orele de lupte, după cum scria în program.
Nu ştiam ce să port, aşa că luasem o pereche de pantaloni scurţi şi un maiou.
Când am ajuns la lift şi am dat să apăs pe buton, o mână mi-a luat-o înainte. Mă aşteptam să-i aud vocea lui Jack, dar când m-am întors am zărit doi ochi gri-sidef privindu-mă.
-Hey! Eu sunt Fire. Tu? A schiţat un zâmbet în colțul gurii.
-Pfff...ştii că sunt în clasă cu tine, nu?
-Ah...Ămm...tu eşti...
-Kevin.
-Kevin! Da, ştiam!
-Evident. Haide, acum intră în lift. Mi-a făcut semn înspre uşa care se deschidea.
-Şi...de unde eşti?
-Rusia..Mai exact din Sankt Petersburg.
-Hm. Cred că era super.
-Tu?
-Carolina de Sud.
-Cel puţin avea-i plajă. Eu nu puteam să fac nici duş fără să îngheţ.
-Asta a fost bună! Am spus eu, râzând.
-Ştii...Numele Fire ti se potriveşte.
-Ştiu. Mi s-a mai spus. Dar eu nu văd de ce. A râs.
-Din cauza ochilor.
-Am ochi albaştri. Şi cred că e evident. Sigur nu eşti daltonist, Kevin?
-Sigur. Uită-te. Şi spunând asta mă apucă de umeri şi mă răsuci, să-mi pot vedea reflexia în oglinda liftului. Vezi? Flăcări roşii ard din pupilele tale.
Ce? Pe bune, ce? Tipul chiar observase? Wow. Toată lumea îmi lăuda ochii albaştri, dar nimeni în afară de mama şi de mine nu observase şi asta.
-Mda... Am spus în timp ce uşile liftului glisau, lăsându-ne să trecem.
În acel moment, în faţa mea era cel mai frumos teren de antrenament din lume. Sau...cel puţin din câte văzusem.
Câţiva colegi discutau cu un antrenor, alţii admirau sala...unii chiar făceau tumbe pe saltele, încercând să impresioneze.
-Ei...arată super! Am spus eu, întorcându-mă spre Kevin. Însă am privit surprinsă în gol. Dispăruse. Plecase fără vreun cuvânt. Asta era chiar ciudat.
