Vorbind cu fila carti

Al tau

-Cat vom sta aici? spuse el jucandu-se cu niște crengi.
-Pana când pleacă acel caine din casa mea.
-Of, câinele ăla e mai tare de cât crezi.
-Nu vreau sa văd ce face câinele ăla cu prietena mea.
-Probabil ce o sa îți fac și eu ție.
-Nu te crezi prea tare, ai uitat ca sunt prințesa, știi ce pot sa-ti fac.
-Auzi, draga, am fost îndreptățit de familia ta sa te protejez și dacă îmi faci probleme sau distrugi lumea sa te distrug.
-Poftim?
-Ordinele regelui.
-Cum poate fi așa?
-Cand e vorba de regat, poate.
-Atunci nu vreau sa îl cunosc. Dar mama?
-Ea nu are niciun cuvânt peste tatăl tău, doar peste slujitori și tine.

-Va sa zică tot a nimănui sunt.
-Vrei sa fiu eu al tău?
-Ce gluma buna...
-Întradevar, vei fii tu a mea.
-Nu, mersi erai destul de ciudat ca prieten, dapai ca iubit.
-Știam eu ca mă placi.
-Nu, te plac.
-Atunci, de ce mai sarutat?
-Pentu ca tu ai făcut-o și nu am putut sa te opresc, ești vampir. Tip eu în gura mare, iar atunci el ma prinde de sold și începe sa mă sărute. Eu mă împing și cad jos pe iarba, iar el se urca deasupra mea. începe sa mă sărute și încet îmi da bluza apoi pantaloni jos lasandu-ma în sutien și chiloți. Mă sperii și îl implor sa-mi dea drumul, iar el deodată își schimba iar ochii și își scoate colții începând sa mă muște ușor de gat și sa mă mângâie dandu-mi cele mai ciudate fioruri în tot corpul.
-De ce te zbați? Nu îti fac rău, te iubesc, da-mi voie altfel va fii prea ciudat.
-Lasa-ma. Te rog...Nu pot, nu știu ce trebuie sa fac, lasa-ma. Și încep sa plang.
-Recunoaște ca mă iubești și te las.
-Recunosc te iubesc, te-am iubit de când te-am cunoscut, doar ca eu nu sunt ca tine, lasa-ma.
-Perfect, hai sus, sa te duc acasă.
-Cum ai putut...Și dau sa plang, dar el vine la mine și mă îmbracă luandu-ma în brațe.
-Altfel nu îmi vorbeai. Iar eu nu am răbdare acum plecam de aici și nu mai e nevoie sa închizi ochii.
Apoi văd cum se ridica la cer și zboară prin aer de parcă ar avea aripi și cum coboară pe geamul camerei mele. Mă trântește în pat și îmi spune:
-Ali doarme, culcate și tu.
-Nu, vreau sa vorbesc cu ea.
-Foarte bine nu ai de cât. Și când deschid ușa camerei mele văd ușa camerei ei intredeschisa și pe ea goala în brațele tipului acela vârcolac ce era acoperit de o pătură. Fug în camera mea și îl întreb:
-Ce i-a făcut, cum a vrajito?
-Nu e vrajita. Ei sunt împreună de mult. Nu a vrut sa-ti spună pentru ca aveai prea multe pe cap și asta te-ar fi deranjat.
-Ba nu, nu mă deranjeaza, doar ca...
-Nu vrei sa o pierzi! spuse el aruncandu-se în patul meu, iar eu îmi arunc pantalonii și rămân în cămașă mea alba și mă arunc lângă el și îi spun:
-Îmi pare rau!
-Hei e ok, eu îti voi fi mereu alături. Voi fi al tău.
Și adorm în brațele lui unde mă simt de odată mai insiguranta ca niciodată.