Înăuntru

Decăzuții

  Se clatină privirea 

Ca o pană în vânt, 

 Dispare de pe retină 

Zâmbetul tău sfânt. 

 Lângă prăpastie 

 Nu e soare,sunt doar nori;

 E doar amarul vieții tale,

 Pe muchie de cuțit. 

 Pe lături, norii e mai sparg.

 Uite penele cum zboară! 

 Uite îngerii cum cad, 

 Loviți de nemilosul fulger. 

 Și-au aripile rupte,

 Si sângerează mulți.  

Căci, în căderea lor oasele-au fost zdrobite 

Și-a lor strălucire a dispărut. 

 Răsună valea de-al lor strigăt, 

 Tremură frunza de durere 

Și râu de apă dulce 

Devine pârâul ce nu mai curge. 

 Roșul aprins nu fuge, nu dispare; 

El revine ca prin visare. 

De-atunci și până acum, 

 E cel ce-a rămas semnul de trădare. 

 Fug oamenii speriați 

De cadavrele umblătoare,

 De frumusețea lor mor semeni ―

 Cad toți din picioare. 

 Din binecuvântați in blestemați, 

 N-a fost o cale lungă, 

 Din Înaltul Cerului până-n pustiul inimii 

 A fost (doar) o secundă păcătoasă.