Se clatină privirea
Ca o pană în vânt,
Dispare de pe retină
Zâmbetul tău sfânt.
Lângă prăpastie
Nu e soare,sunt doar nori;
E doar amarul vieții tale,
Pe muchie de cuțit.
Pe lături, norii e mai sparg.
Uite penele cum zboară!
Uite îngerii cum cad,
Loviți de nemilosul fulger.
Și-au aripile rupte,
Si sângerează mulți.
Căci, în căderea lor oasele-au fost zdrobite
Și-a lor strălucire a dispărut.
Răsună valea de-al lor strigăt,
Tremură frunza de durere
Și râu de apă dulce
Devine pârâul ce nu mai curge.
Roșul aprins nu fuge, nu dispare;
El revine ca prin visare.
De-atunci și până acum,
E cel ce-a rămas semnul de trădare.
Fug oamenii speriați
De cadavrele umblătoare,
De frumusețea lor mor semeni ―
Cad toți din picioare.
Din binecuvântați in blestemați,
N-a fost o cale lungă,
Din Înaltul Cerului până-n pustiul inimii
A fost (doar) o secundă păcătoasă.
CITEȘTI
Înăuntru
PoetryAm scris în poezie Focul mocnit ce arde în mine. Și-am lăsat lumea să cunoască Un strop din iubirea noastră.