Era într-o zi de duminică,
într-un vechi cuibușor de nebunii,
c-un amor bolnav
și o dragoste tristă.
mor frunzele-n copaci,
mor păsările sub aripa nopții,
moare lumina cerului nostru
și e moarte peste tot.
Micul oraș e pustiu,
s-a transformat într-un cimitir.
Vechiul parc s-a stins și el,
și-n jur e totul maroniu.
mor felinarele pe stradă,
moare distracția ți viața,
mor ai noștri oameni scumpi,
mor din ce mai mulți.
S-a destrămat surâsul,
sub vestea despărțirii.
S-a dus în van totul,
e-n zadar să-mi mai cauți ochii.
mor copiii fără rost,
mor și se transformă-n pulbere,
tot ce ating,
mor și mă omoară.
Stelele se sting,
bolta sângerează,
o părăsește luna
și uită s-o mai ardă soarele.
Îmi mor păsări în mână,
moare vlaga,
moare faptură,
mor, mor, mor...
Mor...
și eu când?
CITEȘTI
Înăuntru
PoetryAm scris în poezie Focul mocnit ce arde în mine. Și-am lăsat lumea să cunoască Un strop din iubirea noastră.