Înăuntru

...mor

Era într-o zi de duminică, 

într-un vechi cuibușor de nebunii, 

c-un amor bolnav

și o dragoste tristă. 

mor frunzele-n copaci, 

mor păsările sub aripa nopții, 

moare lumina cerului nostru

și e moarte peste tot. 

Micul oraș e pustiu, 

s-a transformat într-un cimitir. 

Vechiul parc s-a stins și el, 

și-n jur e totul maroniu. 

mor felinarele pe stradă, 

moare distracția ți viața, 

mor ai noștri oameni scumpi,

mor din ce mai mulți. 

S-a destrămat surâsul, 

sub vestea despărțirii. 

S-a dus în van totul, 

e-n zadar să-mi mai cauți ochii. 

mor copiii fără rost, 

mor și se transformă-n pulbere, 

tot ce ating,

mor și mă omoară. 

Stelele se sting, 

bolta sângerează, 

o părăsește luna

și uită s-o mai ardă soarele. 

Îmi mor păsări în mână, 

moare vlaga,

moare faptură, 

mor, mor, mor...

Mor...

și eu când?