Soarele se lasă pe spate,
să-l prindă Luna,
dar ea-l uită
şi nu-l prinde.
Şi se sfarmă,
Marea îl striveşte,
se revarsă sângele pe cer,
de la rănile Soarelui.
Stă bietul şi plânge,
se gândeşte,
îi e teama
să mai răsară.
Aşa eram şi noi, mai ştii?
Eu mă lăsam pe spate,
sperând să mă prinzi,
tu te uitai în altă parte.
Şi eu am strigat,
când tu m-ai lăsat să cad
şi-a răsărit propriul meu amurg însângerat
pe cerul tău obsedant.
CITEȘTI
Înăuntru
PoetryAm scris în poezie Focul mocnit ce arde în mine. Și-am lăsat lumea să cunoască Un strop din iubirea noastră.
