Soarele se lasă pe spate,
să-l prindă Luna,
dar ea-l uită
şi nu-l prinde.Şi se sfarmă,
Marea îl striveşte,
se revarsă sângele pe cer,
de la rănile Soarelui.Stă bietul şi plânge,
se gândeşte,
îi e teama
să mai răsară.Aşa eram şi noi, mai ştii?
Eu mă lăsam pe spate,
sperând să mă prinzi,
tu te uitai în altă parte.Şi eu am strigat,
când tu m-ai lăsat să cad
şi-a răsărit propriul meu amurg însângerat
pe cerul tău obsedant.
CITEȘTI
Înăuntru
PoetryAm scris în poezie Focul mocnit ce arde în mine. Și-am lăsat lumea să cunoască Un strop din iubirea noastră.