Zeii din Infern

6. Flăcări delicioase

Un castel se ridica în lumina răsăritului de soarelui.

Fum şi ceață se amestecau printre turlele ascuțite şi înghețau aerul în jurul magnificei aşezări.

Soarele nici nu se ridică bine, pe cerul sângeriu, când corbii se zvântară croncănind. Un vânt cald se porni împingând şi capetele de flăcări ce se vedeau din castel.

O durere vastă și un strigăt adânc străpunse liniştea dimineții. Viețuitoarele abia trezite tresăltară în culcușuri şi vaietele morților amuțiră.

--Domnul castelului e bolnav de durere.

Şoptise o slujnică îmbrățişând la piept un castron cu mere rumene. Cealaltă dădu din cap, își freacă oasele neacoperite cu cârpe, frigurile ce o cuprinseră nu se îndepărtau prin flăcări.

*

Sofia îşi înteți pasul pe trotuar. Îşi trase gluga peste cap și îşi afundă nasul adânc în fularul gros.

Nu era nici țipenie de om pe mica străduță.
Maşinile nu circulau la orele date ale dimineții. Luminile stradale pâplâiau anemic.

Sofia îşi şterse nasul cu mâneca.
Nu văzuse ceea ce crezuse că văzuse. Umbrele nu se mişcaseră de bună voie.

Săltă dintr-un petec de lumină într-altul. Degetele amorțite abia îşi găsiseră căldura necesară cât să apese pe ecranul telefonului.

--Casy, ce faci?

O voce răguşită îi răspunse:

--La spital. S-a întâmplat ceva pe drumul spre casă? Tocmai ce ai plecat!

Sofia trase aer brusc printre dinți. Se uită în spate.
Era ea paranoică sau ceva o urmărea?

--Nu. Nu încă. Nu striga la mine, pentru numele lui Dumnezeu, Cassian Stigma!

Tună ea în receptor. Își privi ecranul telefonului, reflecția îi arăta că ceva într-adevăr trecuse fugitiv prin spatele ei.

--Doar ascultă-mă,

Adaugă ea după o scurtă pauză ce se lăsă între cei doi.

--Ştii cum mătuşa obişnuia să povestească tot felul când avea prea multe pahare? Când alcoolul i se urca la cap?

--Da. Nu văd unde vrei să ajungi cu asta. E şi trei dimineața, ştii? Ar trebui să prinzi ceva ore de somn înainte de şcoală.

Sofia îndepărtă puțin telefonul de la ureche aşteptând ca vărul ei să se prindă că nu-l mai ascultă.

Mergea mai uşor decât dacă striga la el să se oprească odată şi să o asculte.

--Precum spuneam, reveni ea, mătușa vorbea despre ea şi mama ca fiind fiicele unui negustor de piei. Din Infern. Spunea despre largi întinderi de pământ locuite de demoni şi schelete. Unde cerul era luminat de pâplâiri de flăclii. Câmpuri întregi care luau foc din senin.

--Sofia,

--Nu, ascultă-mă. De ceva timp mi se întâmplă lucruri ciudate. Sunt chemată, cred şi...

--Eşti chemată?

Vocea lui Cassian suna vag sarcastică. Îşi luă un ton tăios când se adresă:

--Ce ai luat, Sofia? Te-ai jucat în cutia cu medicamente a mamei?

--Cassy, aud şoapte. Strigăte. Văd umbrele. Se mişcă. Le văd şi acum pe stradă. Se mişcă înspre mine. Vor să mă atingă. Mă ard.