Zeii din Infern

7. Începuturile ce se vor reaminti

Stăpânul castelului străbătea coridoarele. În urma lui, torțele se aprindeau în răsuflăti de lumină timidă şi sub paşii lui se ridicau dâre de fum în spirale difuze.

Capa întunecată, prelungă, îi acompania statura suplă.
Pe cap purta un cerc de fier încrustat cu douăsprezece stele de diamant negru. Scântei se reflectau în ele.

Era noapte afară şi lunile roşii ocupau bolta cerească.
Stăpânul castelului păşi afară printre fierele de iarbă încinsă, îngălbenită şi straturile de cenuşă ce acopereau pământul.
Se îndreptase direct spre ceea ce semăna cu o fântână în lumea oamenilor.

Construcția circulară formată din mai multe pietre ce se ridicau la suprafață avea o adâncime impresionantă.
Trase capacul, lăsând razelor lunii să străpungă apele molcome din adâncuri.
Lumina palidă reuşea să străbată prin noaptea lugubră şi să lumineze chipul palid şi nedormit al unei femei demon.

Femeia se roti pipăind pereții şi înjură straşnic într-o limbă pământeană.
Stăpânul castelului avea față acoperită de umbre şi în jurul degetelor îi jucau norișori de fum.

--Bun venit înapoi, Serea, te-am aşteptat.

Femeia demon lăsă un strigăt îngrozitor. Pielea de om începea să i se crape, foc curgând printre oasele dezvelite de învelișul ce-i folosise ca mască.

--Nu o să ajungi la ea! Nu o să ajungi la ea! Poți să-mi faci ce vrei, bestie, dar nu-ți voi spune unde e ea!

                                 *

--Cum adică a dispărut?!

Sofia strigă în telefon încercând să se îmbrace cu o mână în timp ce cu cealaltă își ține telefonul.
Vocea franatică a lui Cassy venea din cealaltă parte a receptorului:

--Patul mamei îi gol şi cearşafurile sunt pătate cu funingine.

Mâinile Sofiei prindeau la repezeală lucruri de prin casă pe care le arunca în ghiozdan.

--Asta nu e de bine. Nu ai stat cu ea întreaga noapte?

Cassian îşi arcui vocea într-un sarcasm tăios:

--Tu ce crezi? Poate m-am dus la o petrecere între timp, că vezi doamne îmi arde să pierd ore de somn.

--S-a chemat poliția? Se ştie ceva?

Întrebă Sofia, ridicându-şi vocea peste gălăgia ce se auzea undeva in spatele lui Cassy.

Acesta murmură în spatele receptorului, după care adresă cu o voce distantă către Sofia:

--Vorbim când ajungi aici.

Şi îi inchise. Sofia nu stătu mult pe gânduri şi porni în fugă spre spital, aproape uitând, în graba ei, să închidă uşa de la casă.

Telefonul îi sună în buzunar. Număr necunoscut. Ridică continuându-şi marşul forțat:

--Alo?

--Unde eşți?

Vocea alertă a lui Damian se făcu auzită.

--În drum spre spital. Mătuşa mea a dispărut...

Damian o întrerupse înainte de a termina ce avea de spus:

--Ascultă-mă bine, nu te apropia de nimic ce ține de foc şi nu sta în spații întunecate. Crezi că poți să faci asta?

Apoi, de parcă și-ar fi răspuns sieși unei întrebări, Damian continuă:
--Doar e zi, nu cred că-ți cer prea mult!

Sofia îşi încruntă sprâncele la tonul lui. Ce e cu băieții din ziua de astăzi? Pe Cassy îl mai înțelegea, dar pe el? Ce drepturi are el să strige la ea?

Îi închisese în față fără să-i mai răspundă.
Sofia ajunse la spital cu nervii întinşi la maxim şi cu tonul de apel sunând în fundal.

Îl găsi pe Cassy strabătând culoarul albicios.
Cassy o trase într-o debara de cum o văzuse:

--Dă-l pe silențios.

Îi spusese referindu-se la telefonul ce continua să sune și să vibreze.
Sofia se trase din debaraua în care Cassy o ademenise luând în considerare sfatul lui Damian de a sta departe de locurile prea întunevate. Îşi închise telefon.

--Aprinde lumina mai întâi.

Îi spusese lui Cassy înainte să reintre în încăpere, stând pe hol sub protecția neonului anemic. El se conformă prea repede ca să mai întrebe ,,de ce?". Era îngrijorător cât de civilizat se comporta cu ea.

Sofia închise uşa în urma ei.
Stăteau amândoi pitiți în debara.
Cassy își afundă o mână în pantaloni şi scoase telefonul bunicii.

--Aia nu e evidență? Nu trebuia să o laşi poliției?

--Cine te-a facut pe tine expertă în dispariții?

Întrebă Cassian în timp ce căuta în meniul telefonului. Apăsă play la o înregistrare și o lăsă să deruleze:
Vocea mătuşii Stigma era obosită şi îngreunată:

Nu am mult timp aşa că fiți atenți.
Fir-ar! sper să găsiți înregistrarea asta, da' de unu' dintre voi o fi mai luminat şi o găs-o.
În fine, copii voi sunteți demoni. Creaturi ale unui tărâm numit Infern, în limba umană. Nu cred că o să fiți prea şocați de asta, doar v-am învățat de mici cum să mânuiți focul şi să trasați rune cu cărbunele. Dacă nu v-ați prins până acum, ei bine, restul oamenilor nu fac asta cu copiii lor.
Ta-daam!
Nu e aşa de rău să fii demon. În mare parte pentru că miturile oamenilor despre demoni nu sunt adevărate. Sunt mituri. Nu mă veți mai vedea.
Cel puțin nu în tărâmul ăsta. Va veni cineva să vă îndrume.
Sofia, orice ai face nu te reîntâlni cu tatăl tău. "

--De câte ori ai ascultat asta?

Sofia întrebase, după o lungă pauză privindu-l pe Damian.
Vocea lui era calmă când răspunse sprijinit cu un braț de raftul de metal:

--De patru ori cu tot cu ascultarea asta.

Sofia dădu din cap.

--Ştii ce înseamnă asta ,nu?

-Hmm?

Întrebă Cassy ridicându-şi ochii de pe telefon.

--Că am avut dreptate.

Cassy pufni şi lăsă un râset forțat.

--Măcar o dată în viață nimereşti şi tu ceva.

Sofia își muşcă obrajii pe dinăintru:

--Ce vom face?

Cassian ridicase din umeri.
Se aplecase peste Sofia şi deschisese uşa de la debara, lumina puternică a holului le inundă privirea pentru un moment.

--Om trăi şi-om vedea.

Răspunse el pășind înainte.

~24.oct.2017/ 05.30~