*Acest Fan Fiction a fost inspirat dintr-un vis pe care l-am avut în noaptea de 15 septembrie 2012.*
Heeey!
Eu sunt Andrea, alias Anne. Sunt o fire foarte sociabilă, uşor ironică, rareori sarcastică, dar şi amuzantă. Sunt o persoană foarte sinceră când vine vorba de adevăr şi urăsc când persoanele din jur mint. Aşa am fost întotdeauna şi aşa voi rămâne. De obicei, persoanele din jur nu mă schimbă. Mă schimb doar dacă vreau eu şi consider că trebuie să fac un pas în faţă. Dacă nu, sunt aceeaşi eu care am fost şi voi fi întotdeauna. Sunt aceeaşi eu, cea sensibilă, care nu doreşte o relaţie pe interes, ci una bazată pe sentimente reale. Aceeaşi eu, care plânge la cântece triste şi la versuri adevărate. Aceeaşi eu, care întâmpină dificultăţi când vine vorba de exprimarea sentimentelor faţă în faţă. Sunt aceeaşi eu, care ascunde multe în interior, chiar dacă aspectul meu afişează naivitate şi blândeţe. Aceeaşi eu, care zâmbeşte încrezător, atunci când inima îi plânge. Aceeaşi eu, care crede în vise până la final, care luptă până la moarte şi care nu se dă bătută niciodată. Aceeaşi eu căreia îi pasă mai mult de persoanele din jur decât de ea însăşi. Aceeaşi eu, care apreciază enorm fiecare gest bun, cuvânt frumos şi zâmbet primit şi îl răsplăteşte pe măsură. Aceeaşi eu, care nu poate trăi fără muzică, deoarece este unul din puţinele lucruri în care se regăseşte. Aceeaşi eu, care încă este în căutarea băiatului perfect....
La început, când cunosc o persoană, sunt timidă. Vorbesc puţin şi respir greu. Sunt calmă... Dar după ce mă obişnuiesc cu persoana respectivă, fac cele mai ciudate lucruri şi sunt cea mai nebună persoană pe care a cunoscut-o vreodată!
Recunosc, nu sunt perfectă.. dar nimeni nu e! Dacă toţi am fi perfecţi, viaţa ar fi prea plictisitoare!
De asemenea, am o pasiune pentru scris şi pentru dans. Mereu mi-am dorit ca aceste două hobby-uri să devină job-uri, dar acum, încă sunt la facultate. Da, aşa e, sunt la Univeristy of Oxford, în anul III la facultatea de jurnalism.
Am 21 de ani, abia împliniţi şi mă bucur din plin de viaţă.
De fapt, eu nu locuiesc aici. Ţara mea natală este România, dar cum am avut o oportunitate de a intra la această facultate din UK şi nu am putut să o refuz, am fost nevoită să mă mut aici, până o termin, sau, cine ştie ce o să se întâmple la final?!
Familia mea nu s-a mutat cu mine. Locuiesc aici doar cu mătuşa mea, Crystal, care este cu doar 8 ani mai în vârstă decât mine, şi care îmi este, pot spune, şi cea mai bună prietenă!
Locuim împreună într-o cameră de hotel închiriată. Este un hotel drăguţ, nu foarte mare şi se cheamă Hotel Chocolat, de pe High Street, Oxford.
Cât despre trecutul meu, prefer să nu vorbesc despre asta. Pur şi simplu mă face să mă simt prost. Acum nu mai trăim în trecut, trăim în prezent, şi asta e tot ce contează!
Cer scuze că am scris deja o mulţime de rânduri fără sens. Am vrut doar să ştiţi cum sunt eu, pentru a vă da seama cum văd lucrurile întâmplate. Să trecem la poveste. O să vă spun în mai multe capitole cum a decurs o parte din viaţa mea. Viaţa mea cuprinde nenumărate părţi triste, dar şi momente fericite. Am decis, deci, să scriu o carte după viaţa mea la îndemnurile persoanelor din jurul meu. Cine sunt acele persoane din jurul meu? Asta o să vedeţi voi în următoarele părţi. Here I go!
